Rodica Maniu, o pictoriță autentică

Rodica Maniu (1890 – 1958), născută într-o familie de intelectuali, a luat lecții particulare cu pictorul Nicolae Vermont, studiind apoi în Paris la Academiile Julian și Grande Chaumière, începând cu anul 1909. La Paris, îi are ca profesori pe Lucien Simon, Charles Cottet și René Menard și este influențată de gruparea artistică „Bande noire” ale cărei ecouri tematice se vor reflecta în opera sa. Debutează în 1910, expunând atât la Salon des indépendants din Paris, cât și la Tinerimea Artistică în București. Merge să studieze apoi în München și continuă să expună în țară și în străinătate, având de pe acum lucrări inspirate din lumea rurală, cu personaje integrate în peisaj. Călătoria în Bretania din 1920 aduce un suflu nou în pictura artistei, lucrând în plein-air, exploatând efectele de lumină și redând activitățile femeilor bretone și ineditul peisajelor.

Rodica Maniu a îndrăgit și tehnica acuarelei, potrivită temperamentului ei discret și reflexiv. Picturile în ulei sunt de asemenea realizate în tonuri luminoase, în culori pastelate și brunuri.

În anul 1923, s-a căsătorit cu pictorul Samuel Mützner (1884 – 1959), alături de care a călătorit foarte mult, continuând să picteze și să expună.

Artista a organizat numeroase expoziții personale și a participat la Saloanele Oficiale, la expozițiile Tinerimii Artistice, la Saloanele de grafică, dar și la expoziții internaționale din Barcelona, New York (la ambele fiind premiată) și la Bienale de la Veneția.

Lucrarea din imagine, „Femei spălând”, este o compoziție închisă cu figuri feminine în peisaj, în care accentul este pus pe munca desfășurată de acestea. Purtând părul prins, mânecile și fotele ridicate, personajele feminine sunt angrenate întru totul în spălarea straielor albe, sub lumina puternică a soarelui. Peisajul este descris amănunțit, creând o atmosferă rurală autentică. Pictată în plein-air, lumina solară creează contraste puternice de lumini și umbre, redate prin tușe largi, spontane; fizionomiile sunt doar sugerate, iar compoziția este dinamică și echilibrată. Pictura este semnată stânga jos cu negru R. Maniu.

A doua lucrare, intitulată „Portret de copil”, este pictată din tușe scurte, bogate în pastă, într-o gamă cromatică rafinată, cu un discret contrast de complementare roșu-verde. Fondul cald, roșu-oranj, cu accente de verde, balansează cromatica rece a veșmântului copilului.

Amplasată central, în prim plan, figura copilului domină întreaga lucrare, fondul vibrat discret potențând atributele picturale ale modelării portretului într-o varietate de nuanțe juxtapuse cu măiestrie. O discretă inspirație din arta asiatică se resimte prin conturul clar, cu negru, al personajului, prin stilizarea corpului în zona umerilor și prin veșmântul copilului, însă cromatica puternică și pensulația vizibilă sunt de sorginte occidentală. Cu ochii mari, negri și privire pătrunzătoare, sprâncenele arcuite, buzele strânse, delicate și roșul din obraji, precum și părul tuns cu breton, portretul copilului este matur și autentic. Pictura este semnată dreapta jos cu brun R. Maniu.

Familiarizarea pictoriței cu arta asiatică o aflăm dintr-o scrisoare trimisă în 1910 de la Paris: „Am văzut expoziția japoneză din pavilionul lui Marsan. E compusă din stampe de forma alor mele, știți despre care vă vorbeam anul trecut. Sunt extraordinar de frumoase ca desen și colorit. Efecte de ploaie, vânt, fulger. Pe urmă, într-o vitrină, un kimono de stofă cam ca ia românească la culoare, pe poalele căruia sunt brodați niște pești de argint care înoată printre valuri și ferigi. În fine, niște schițe impresioniste frumoase de Toulouse-Lautrec, – am în biblioteca de la București o carte mică în care se vorbește despre dânsul”. Cromatica delicată și transparențele din unele picturi ale Rodicăi Maniu par inspirate din atmosfera stampelor japoneze, decorative, cu linii sinuoase și culori armonizate în nuanțe deschise. În schimb, culoarea dobândește alte valențe în picturile influențate de lumea satului românesc, cu țărănci muncind sub lumina solară, cu fote colorate și peisaje rurale. Artista creează armonii cromatice variate, fie că lucrează în atelier, fie că pictează peisaje din Orient ori din Franța sau Italia, păstrându-și cu toate acestea un stil propriu, ușor decorativ, acordând brunurile cu nuanțe luminoase, aplicate alternativ transparent sau în pastă.

 Text de Irina Cîrstea, muzeograf Secția Artă, Muzeul Municipiului București