Ce factori pot anunța un infarct cu mulți ani înainte de a avea loc și cum se pot combate: de la educație până la anumiți parametri din analizele de sânge. Exlicații de la Prof. Dr. Ruxandra Jurcuț

Prezentă la Punctul Roșu în Sănătate, prof. Dr Ruxandra Jurcuț a vorbit despre cum anume am putea preveni un infarct, prin anumite măsuri, cu mulți ani înainte ca acest eveniment tragic să se întâmple.

Ce factori pot anunța un infarct cu mulți ani înainte de a avea loc și cum se pot combate: de la educație până la anumiți parametri din analizele de sânge. Exlicații de la Prof. Dr. Ruxandra Jurcuț

Prezentă la Punctul Roșu în Sănătate, prof. Dr Ruxandra Jurcuț a vorbit despre cum anume am putea preveni un infarct, prin anumite măsuri, cu mulți ani înainte ca acest eveniment tragic să se întâmple.

Prezentă la Punctul Roșu în Sănătate Prof. Dr Ruxandra Jurcuț, medic primar cardiolog, Profesor de cardiologie la UMF “Carol Davila”, coordonator al Centrului de Expertiză pentru Boli Cardiovasculare Genetice Rare din cadrul Institutului de Urgență pentru Boli Cardiovasculare “Prof. CC. Iliescu” București a vorbit despre cum anume am putea preveni un infarct, prin anumite măsuri, cu mulți ani înainte ca acest eveniment tragic să se întâmple. De la educația pentru resuscitare cardiacă ce ar trebui făcută la școală, până la eliminarea unor factori majori de risc, precum fumatul și alimentele bogate în sare și zahăr, toate sunt extrem de importante. Nu sunt de neglijat nici controlul colesterolului, al tensiunii și prevenția diabetului.

„În școala din România se face mult prea puțină educație reală pentru sănătate. De la educația pentru resuscitare cardiacă, care înseamnă să poți salva omul care a căzut pe stradă sau undeva în fața ta, până la educație legată de factorii de risc cardiovascular.

Este vorba despre acei factori de risc pe care toată lumea îi cunoaște: fumatul, renunțarea la fumat, mâncarea bogată în sare și bogată în zahăr. Există țări, Franța, Anglia care au interzis sau au acceptat ca de exemplu în școli să se vândă alimente cu un anumit conținut scăzut de sare și de zahăr, pentru că așa se educă gusturile, de la vârstă mică. Dacă copiii sunt obișnuiți de la vârste mici să mănânce foarte dulce sau foarte sărat acest gust se va păstra și va intra în tradiția ta de popor. Nu degeaba România, pe harta riscului cardiovascular din Europa se află în zona de risc foarte înalt.

Să renunțe la fumat, să controlăm nivelul colesterolului și al tensiunii. Și bineînțeles pe cât se poate prevenția diabetului, multe dintre aceste lucruri ținând de obezitate, controlul obezității se poate face prin educație alimentară, hrană sănătoasă, sport, educație pentru sport, toate lucruri de bun simț”.

Elemente pe care medicii de specialitate le urmăresc în analizele noastre de sânge și care, dacă au valori peste limitele normale sunt un semnal de alarmă pentru un eventual infarct sau accident vascular.

„Cei mai importanți factori din analizele de sânge uzuale rămân lipidele, mulți pacienți au învățat deja că medicul lor cardiolog nu se uită la colesterolul total, ci se uită la acel LDL colesterol, așa numitul colesterol rău pentru că este fracțiunea de colesterol care se acumulează în placa de aterom și duce la plăci instabile, deci potențial infarct sau accident vascular.

Ne mai uităm mai nou și la lipoproteina a, care este de mare risc cardiovascular dacă e crescută, fără să avem un medicament care să i se adreseze direct dar poate fi un factor de alarmă. Și de asemenea la glicemie, la hemoglobina glicozilată, acei markeri de diabet. Diabetul și dislipidemia sunt cei doi mari factori de risc”.

Interviul integral va fi difuzat în curând pe Cotidianul

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.