România a intrat în Alianţa Solară. Iohannis: „Va crește securitatea energetică”

Securitatea energetică a României va creşte prin faptul că ţara noastră s-a alăturat, duminică, Alianţei Solare Internaţionale, a declarat preşedintele Klaus Iohannis.

Iohannis a afirmat, la evenimentul în cadrul căruia România a aderat la Alianţa Solară Internaţională, că aceasta arată angajamentul ferm al ţării noastre de a deveni neutră din punctul de vedere al emisiilor de carbon şi prin utilizarea surselor regenerabile de energie.

Preşedintele şi-a exprimat convingerea că, prin aderarea la Alianţa Solară Internaţională, România va avea o cooperare mai largă şi mai profundă cu India, gazda Secretariatului Alianţei, precum şi cu alte ţări interesate în accelerarea atenuării schimbărilor climatice.

„România urmăreşte să îşi extindă capacitatea de producere a energiei solare şi să îmbunătăţească accesul naţional la energia electrică solară la preţuri accesibile. De asemenea, pentru asta este necesar să cooperăm la nivel global, prin alianţe precum aceasta, în ceea ce priveşte finanţarea, dezvoltarea tehnologiei şi consolidarea capacităţii solare. Alăturarea la această alianţă va susţine România în implementarea obiectivelor ambiţioase privind energia solară incluse în Planul Naţional Integrat în domeniul Energiei şi Schimbărilor Climatice”, a declarat Klaus Iohannis.

El a punctat că, până în 2030, România îşi propune să instaleze o capacitate de energie solară de peste 8 gigawaţi, reprezentând 24% din consumul final brut de energie electrică din surse regenerabile.

Potrivit şefului statului, angajamentul României de a-şi creşte capacitatea instalată de energie solară este pe deplin aliniat la Strategia Uniunii Europene privind energia solară şi va contribui la implementarea Acordului de la Paris.

„O ambiţie mai mare în domeniul climei se traduce, de asemenea, în mai multe oportunităţi pentru economia şi cetăţenii noştri. România intenţionează să contribuie la lanţurile valorice globale ale energiei solare şi să îşi sporească competitivitatea în această industrie prin valorificarea capacităţilor actuale de manufactură ale României în produse conexe. Cetăţenii României sunt deschişi şi susţin noile tehnologii de generare a electricităţii”, a spus şeful statului.

El a menţionat că până în septembrie aproape 97.000 de prosumatori au instalat peste 1,2 gigawaţi de surse de energie distribuită conectate la reţea, majoritatea covârşitoare bazându-se pe tehnologia solară fotovoltaică.

Klaus Iohannis a adăugat că România găzduieşte la Constanţa cel mai mare centru de calificare pentru locuri de muncă în domeniul energiei verzi din Europa de Sud-Est. Potrivit acestuia, centrul a pregătit deja mii de tehnicieni din România şi din străinătate, toţi lucrând în industriile eoliană şi solară, inclusiv foşti mineri.

„De asemenea, intenţionăm să deschidem noi centre de formare şi să le punem la dispoziţia cursanţilor din ţările în curs de dezvoltare. Vă încurajez să lucrăm împreună şi să învăţăm unii din experienţele altora pentru a profita la maximum de această sursă energetică valoroasă, soarele! Alianţa Solară Internaţională constituie o platformă excelentă în acest sens”, a subliniat el.

Preşedintele Klaus Iohannis participă, de sâmbătă până luni, la cea de-a 28-a Conferinţă a Statelor parte la Convenţia Cadru a Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP28), care desfăşoară în Dubai, Emiratele Arabe Unite.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

27 de Comentarii

  1. Tuasu sot al „primei duamne” vorbeste de pe hartie, realitatea este alta, cam de 4x mai putin, in medie. Despre randament si despre cost nu-l mai ibntrebam, ca e dezastru. Cand vor realiza fizic ce nu-i duce capul in gand, vor demiola totul, adica vor polua tot ce n-au facut pana atunci. Deci, poluare este constanta ! Dar il iertam, el TREBUIE sa raporteze si sa arunce gunoiul spatamanal de la cele 6 case ale lui din Sibiu. Bine ca sunt in acelasi orasel si doar una locuita.

  2. Securitatea energetica mult visata de Iohannis implica relatii (cel putin) bune cu presedintele Xi Jinping, China si state BRICS, intrand in contradictie cu pupincurismul obedient aratat si practicat pana acum de P$DNL cu asa numiti parteneri strategici.
    Strategici la strategii secondhand.

  3. Ar fi bine de Montat in Sahara niste Panouri Solare ! Si de Realizat Niste Fabrici de Sticla Incasabila !

  4. Șase case,sase acoperișuri/100mp$buc spre sud, 0 costuri instalare, îi mai iese cât de-o „meditație”.În rest, bull sht.Balet as usual.

  5. Cea mai scumpă energie electrică din lume!…Oare pulimea poate plăti prostia făcută de acest troglidit?…poate ne spune cât costă un kw pe panouri solare?…
    O sa ajungă românii la opaiț , lumânare, felinar…

  6. Oare cu ce sampon s-o spala pe creier ca il are frumos si neted ca o bila de rulment.

  7. „şi-a exprimat convingerea că, prin aderarea la Alianţa Solară Internaţională, România va avea o cooperare mai largă şi mai profundă cu” Alianța Interstelară Intergalactică. Dacă ăsta a fost prof de fizică, chiar și suplinitor, eu sunt papa de la Roma.

  8. Energia produsă fotovoltaic este sublimă, dar dacă nu o poți stoca, este frecție la un picior de lemn. Este abundentă vara, dar ai mere nevoie de electricitate iarna, o ai la îndemână ziua, consumul de vârf este seara. Dar și vara, când temperatura exterioară este mare, scade randamentul panourilor solare, adică tocmai când aparatele de aer condiționat merg din plin. Deocamdată nu există soluție practică și totodată economică la această problemă. Unii vor zice că sunt soluții, baterii de exemplu, numai că acestea sunt aplicabile unei gospodării și nu unei economii. Oțelăriile electrice nu pot funcționa pe baterii. Și mai apare un fenomen. Instalezi parcuri fotovoltaice pe mari suprafețe de teren agricol, care și așa scade vertiginos din motive imobiliare și infrastructură. Populația crește, pretențiile alimentare cresc, hrana este o primă necesitate, vitală, foamea scoate lumea în stradă, întunericul nu. Se pare că nu prea vedem pădurea ci doar niște copaci, la modă acum, panouri solare, distrugeri de terenuri agricole de primă clasă, etc. Când va veni scadența va fi prea târziu și prea scump să le reparăm.

  9. Energia solara este prin multe dintre planurile pe termen lung ale lui Musk și, pe masură ce costul tehnologiei solare scade, SpaceX/Tesla/Boring Company plus alti actori importanti din industrie isi pun in miscare lacheii din guvernele lumii.

  10. Graul, mere, pere, gutui se pot pastra consumate pe iarna, energia electrica mai puti . Sau nu la cost decent, sa acopere varfurile de consum. Conversia cum ar fi in hidrogen, long way to go. La arabi unde este cald soare are sens in Europa la turci si greci si sud. Prin Germania risca sa inghete asteptand soare si vant favorabil.
    O tara nu este egala cu alta

  11. anul viitor iohannis viziteaza alte planete ,il asteapta noi galaxii-Alianta Solara a bifat-o
    cat circ pentru prostime si poolime

  12. Nenorocirea asta de Johanis duce Romania de rapa, si pe romanii care-au mai ramas ii omoara cu zile ! Sa ajungem la sfarsitul anului 2024 sa scapam de fuhrerul Johanis, care-a ingenuncheat Romania, cum n-au facut-o doua razboaie mondiale si un regim comunist !

  13. Eu observ că energia asta verde care salvează planeta de la piere este promovată foarte agresiv de cei mai bogați oameni ai planetei, de către mai marii organizațiilor internaționale, de către guvernele țărilor și alianțelor de state adică de cei care au acces nerestricționat la resurse financiare sau de altă natură.
    Dacă salvarea planetei cu ajutorul energiei verzi este deosebit de urgentă și de neevitat de ce trebuie sacrificați oamenii săraci care nu au reserse pentru a accesa această energie verde prin intermediul autoturismelor electrice, panourilor solare, eolienelor, hidrogenului, etc?
    De ce cei care au resurse practic nelimitate fac din această salvare a planetei o afacere deosebit de profitabilă pentru ei și nu pun resursele lor uriașe la dispoziție pentru a salva planeta?
    Răspunsul e simplu. Pentru că e doar o afacere ale cărei consecințe sunt atât îmbogățirea lor cât și ajungerea la un control absolut asupra populației lumii de către acești bogătani care luați la bani mărunți nu cred că și-ar putea justifica averile.

  14. punem lacatul si jucam table cu zar ca net-ul nu functioneaza…

  15. Mda … si ca-n bancul ala, probabil ca Romania va fi si prima tara care va trimite cosmonauti pe Soare dar, ca sa nu sufere de caldura, ii va trimite in ianuarie sau februarie si, in plus, noaptea !

  16. Pentru Romania, securitatea va creste sigur si mult. Aia energetica, nu!

  17. numai avioanele care i-au dus si i-au adus pe parazitii politici la si in Dubai au poluat de zece ori mai mult decat efortul

  18. numai avioanele care i-au dus si i-au adus pe parazitii politici la si din Dubai au poluat de zece ori mai mult decat efortul

  19. Dupa Romania Lucrului Bine Facut, Romania iEducata, Normala de mari succesuri Ciolannis livreaza ferm si independenta ieniergetica la tot cartierul ieuropean

  20. Ca la carte! Fa-ti iarna Alianta Solara si vara Alianta Polara!

  21. Copii repetati dupa mine:
    mi nombre es Sol, brillo mucho
    my name is Sun, I shine a lot
    我叫孙,我大放异彩
    Меня зовут Солнце, я много сияю
    שמי שמש, אני זורח הרבה
    numele meu este Soare, strălucesc mult

  22. I-as recomanda domnului Johannis printre plimbarile pe care le tot face in ultimul timp ,sa isi ia un termin la doctor ,pt. ca are o problema grava .

  23. De ce credeti ca se fabrica acum masini electrice ? Pentru valoarea adaugata este mult mai mare si pentru rata profitului. Apoi se va trece la motoare pe H2, unde combustibilul este mult mai scump. Si asa reducem aglomeratia din orase si de pe sosele. De ce sa ocupe spatiu pe sosele unii care n-au ce sa manance ? Poluarea va scadea prin neutikizare. Nu inteleg de ce n-o fac de acum prin scaderea productiei la jumatate si dublarea pretului la pompa. Printii astia arabi nu prea au minte. In fine, poate viitorii scoliti in vest.

  24. A vorbit ceva despre India! Asta sa insemne ca urmeaza vreo excursie in zona Indiei si tarile din zona? Ar fi de asteptat!!!!!

  25. mda ,vad ca la cineva din redactie nu-i mai place de O bufnila . Macar ala ne delecta cu SF-urile sale. Preshul ” nostru” JohANNUSS l-a intrecut si pe umilul scriitor. El deja viseaza ” aliante intra si intergalactice” , ca aia ” solara este deja desueta. grijuliu cu ” schimbarile climatice” de ce nu s-a dus cu superjetul direct in soare ? Scapam si de el si de poluare… Si Coco , te-a deranjat ca am adus in postarea ce mi-a fost refuzata despre cum rinjea ” dobitocul” national cind i s-a spus de aria cercului , cu ” proasta lui Dragnea ” ?Dar suplinitorul de fizica stie ceva de Maxwell ? Ca dupa discursul si discursurile sale pare paralel cu ” obiectul muncii” Fizica …..Cenzureaza si asta Coco. Este deja obisnuinta . sau aveti o AI care cenzureaza pe acolo ?

  26. DA! Razboaiele sunt verzi pentru ca sunt diktate de omuletzii verzi, reptilieni, sau ceva in genu’ asta. Sau vaccinatzi. Oricum, astea sunt lectii pe care le stiu toti si nu le intzelege nimeni. Asemeni pionierului Bula.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.