„România, ca ţară care-şi periclitează o regiune pentru un pumn de dolari, ar da un semnal de slăbiciune”

Scrisoare deschisă către clasa politică din România, referitoare la proiectul Roşia Montană. Justin Andrei este cercetător ştiinţific gradul I, fost director al Institutului de Geologie al României

Exceptând săptămânalul „Formula AS”, ziarul „Adevărul”, publicaţia online cotidianul.ro şi platforma de bloguri Vox Publica, presa românească este mută în privinţa proiectului minier Roşia Montană. Doar din când în când câte o reclamă sforăitoare ne vorbeşte despre miracole economice nemaiauzite care se vor revărsa peste Roşia Montană şi restul Munţilor Apuseni. Un fulger a spart însă bezna. Comisia UNESCO a Parlamentului României a votat în UNANIMITATE o moţiune care dovedeşte că uneori clasa politică românească nu a uitat ce înseamnă PATRIOTISMUL. Pentru aceasta, mi-am spus că argumentele unui bătrân geolog şi geofizician în apărarea Roşiei Montane, un om care, în cei 55 de ani de când răscoleşte adâncurile pământului românesc, a adus la lumină zeci de zăcăminte de hidrocarburi, sare gemă, cupru, aur, argint, molibden, plumb, zinc, bioxid de carbon, şi se pregăteşte, cu ajutorul altor specialişti, să elibereze în folosul arădenilor energia geotermală din adâncuri, trebuie să fie cunoscute de toată clasa noastră politică. Da, în mâinile acestor oameni stă salvarea unor locuri mirifice care au fost călcate cu bărbăţie de strămoşii noştri daci, cei care râdeau când se duceau să-l întâlnească în împărăţia umbrelor pe Zamolxe al lor. Argumentele bătrânului geolog şi geofizician pot constitui un STINDARD, ca odinioară capul de lup dacic, în mâna celor care trebuie să se bată până la victoria finală. Iată argumentele.

1. Problema minieră

După exploatarea timp de 6 ani a celor mai bogate mineralizaţii, continuarea proiectului minier devine nerentabilă

În proiectele de exploatare, elaborate în ultimii ani de Roşia Montană Gold Corporation (R.M.G.C.), se are în vedere deschiderea unei cariere principale pe muntele Cârnic, continuarea lucrărilor de exploatare a carierei Cetate şi deschiderea unor cariere de mai mică extindere la Carpen şi Jig. Se preconizează ca primele 3 cariere să aibă talpa la cota 660 m (60 m sub cota galeriei de bază „Sfânta Cruce” din Orlea). R.M.G.C. consideră că mineralizaţia auro-argintiferă diseminată se extinde spre adâncime, ca şi cea filoniană, până la 660m. În realitate, în cariera Cetate (abandonată la cota 870m) mineralizaţia auro-argintiferă diseminată are conţinuturi exploatabile doar până la cota 840m (180m deasupra bazei planificate a carierei) (A. Sântimbrean). Aceasă precizare se impune, deoarece R.M.G.C. vrea să inducă ideea falsă că cea mai mare parte a rocilor mineralizate, care ar fi procesate şi al căror şlam urmează să fie deversat în iazul de decantare Corna, provine de la Roşia Montană. Din acest motiv, din cele 169.000.000 de tone masă mineralizată (13.000.000 t exploatabile/an timp de 13 ani), care spre suprafaţă au un conţinut de 1,46 Au/t, iar în adâncime, după 5 ani, conţinutul mediu de aur scade la 1,2 g/t (Ştefan Răgălie, 2003). Se poate aprecia că, pe de o parte, după exploatarea timp de 6 ani a celor mai bogate mineralizaţii, din primele 3 cariere, continuarea proiectului minier devine nerentabilă; pe de altă parte, prin adâncirea carierelor, preţul de transport al masei de rocă mineralizată creşte continuu. Dar în cei 6 ani vor fi în totalitate distruse cele 7000 de metri de galerii miniere din antichitate în muntele Cârnic, precum şi cele romane din sectorul Carpen, respectiv în zonele cu cele mai ridicate conţinuturi de aur, prevăzute a fi exploatate primele. În câmpul minier Carpen, este amenajat muzeul actual, unde pot fi vizitate câteva galerii romane. În compensaţie, R.M.G.C. intenţionează să construiască undeva un fel de surogat, prin săparea şi echiparea câtorva zeci de metri de galerie, care să permită viitorilor turişti să îşi imagineze ce au realizat strămoşii noştri. Cinismul acestei idei depăşeşte orice imaginaţie. Deci, din carierele de la Roşia Montană nu se vor extrage mai mult de maximum 80.000.000 de tone de rocă mineralizată. Cum capacitatea iazului de decantare al uzinei de procesare este planificată de a fi de aproximativ 215.000.000 t, restul de 135.000.000 t vor fi aduse din alte zăcăminte.

2. Problema iazului de decantare

Situaţia geologică (litologică şi tectonică) a bazinului de decantare este de-a dreptul dezastruoasă

Prin bararea văii Corna cu un dig care, în final, va atinge înălţimea de 185 de metri, s-ar crea volumul necesar depozitării celor circa 215.000.000 t de reziduuri nocive planificate. Această nocivitate rezultă din procesul de cianurare a întregii mase miniere, fără a executa o flotaţie prealabilă. Vechea tehnologie, aplicată de stat până în 2006, presupunea separarea sulfurilor aurifere sau slab aurifere (aprox. 2-3% din masa mineralizată) prin flotaţie, urmată de cianurarea acestui concentrat. Acesta era apoi tratat prin procedee pirometalurgice care distrugeau compuşii cianometalici, obţinându-se acid sulfuric. Astfel, în iazul de decantare se depozita un steril foarte sărac în sulfuri şi total lipsit de cianuri. Aici rămânea şi 20% din cantitatea de aur iniţială, conţinută în cuarţ şi în celelalte minerale de gangă. Nocivitatea procedeului de cianurare a întregii mase miniere, aşa cum plănuieşte RMGC, rezidă deci atât în cianurile metalice care rămân în iazul de decantare, cât şi în faptul că aici se regăseşte o cantitate importantă de acid sulfuric, metale grele toxice (uraniu, thoriu, mercur, plumb, cadmiu etc.) şi arsen de pe seama sulfurilor neseparate în prealabil. Pentru a evita infiltraţiile în patul şi în versanţii iazului de decantare, se preconizează o izolare cu argilă compactată şi folii de plastic (operaţie care nu era prevăzută în proiectul din 2006). Această soluţie este un paleativ, plasticul nerezistând mult timp la acţiunea corozivă a soluţiilor acide, iar patul de argilă nu este stabil la unghiurile mari de pantă şi la condiţiile climatice specifice zonei. Proiectantul a scontat în special pe caracterul impermeabil al rocilor de pe fundul şi versanţii iazului de decantare. Pe rama de vest a iazului, acest deziderat pare respectat, dar în partea sa estică apar gresii, în proporţie de aproximativ 80%, de vârstă cretacic superioară, cu porozitate ridicată. Studii tectonice mai vechi (Bordea şi alţii, 1979) şi foarte recente (Andrei, 2011) au demonstrat că tot bazinul văii Corna este puternic afectat de un sistem de falii cu orientare generală NV-SE, plasate la o distanţă medie de 235 m. Trasarea acestor falii dispuse perpendicular pe valea Corna, între bazinul Văii Abruzel şi cel al Văii Abrudului, s-a realizat în 2011, în special cu ajutorul hărţii topografice la scara 1:10.000, elaborată pe baza fotogramelor, la comanda R.M.G.C. Totuşi R.M.G.C. nu menţionează în documentaţiile prezentate, din 2006 până în 2010, această situaţie dezastruoasă pentru construcţia bazinului de decantare pe amplasamentul proiectat în valea Cornii. De asemenea, R.M.G.C. nu a specificat nici faptul că în versantul stâng al văii Corna nu sunt prezente argile compacte (ca în versantul drept), ci formaţiuni de gresii şi şisturi, în care gresiile (nu prea compacte) au o frecvenţă de aproximativ 80% (Sever Borlea, comunicare verbală, 2006) ceea ce determină o infiltrare puternică în acviferele de adâncime a soluţiilor nocive din iazul de decantare. În zadar ni se demonstrează cu lux de amănunte soliditatea barajului – argumentele fiind furnizate de un institut geotehnic competent din Norvegia -, dacă nu ni se spune de fapt că nimeni nu a studiat situaţia geologică (litologică şi tectonică) a bazinului de decantare care, aşa cum am menţionat mai sus, este de-a dreptul dezastruoasă, atât în versantul stâng (pe criterii litologice şi tectonice), cât şi în cel drept (pe criterii tectonice). Oare avem de-a face doar cu incompetenţă geologică sau şi cu mascarea conştientă a unei situaţii extrem de grave pentru sănătatea mediului ambiant?

Această situaţie va determina contaminarea apelor subterane de pe raza satelor: Rodu, Bucium Sat, Cerbu, Cărpiniş precum şi a oraşului Abrud. Avem de a face cu o „bombă ecologică” ce va acţiona continuu, zeci de ani, unda de poluare avansând lent, dar implacabil până în bazinul Arieşului. Acest dezastru ecologic va stopa frumoasa dezvoltare a turismului din această parte a Ţării Moţilor. Într-un timp, fireşte, greu de evaluat, unda de poluare va ajunge în Mureş, cu efecte uşor de prevăzut în Ungaria şi Serbia. Nu trebuie să fii mare specialist ca să realizezi că acest dezastru ecologic care acţionează asupra apelor subterane scapă de sub orice control şi este practic intratabil. În consecinţă, realizarea iazului de decantare pe amplasamentul propus pe valea Cornei nu poate fii acceptată de nici o autoritate care are cel mai elementar spirit civic.

Imaginea munţilor orăviţi cu cianură

În legătură cu proiectul de exploatare prin cianurare, nu trebuie să neglijăm efectul dezastruos de imagine asupra turismului din Munţii Apuseni, care ar apărea în faţa potenţialilor vizitatori ca munţi otrăviţi cu cianură. Nu doar excursiile în aceste locuri ar fi prezentate de companiile turistice concurente din străinătate ca nerecomandabile, dar şi produsele alimentare ecologice, apa plată sau plantele medicinale din Apuseni ar fi considerate potenţial nocive. Într-o lume în care imaginea multimedia contează mai mult decât realitatea de pe teren, însăşi imaginea României ca ţară care-şi periclitează o regiune întreagă, pentru un pumn de dolari, care nu reprezintă nimic în raport cu cheltuielile uriaşe pe care România ar trebui să le suporte după încheierea proiectului R.M.G.C., ar fi un semnal de slăbiciune pentru concurenţii şi adversarii patriei noastre.

O ultimă remarcă. În cursul secolului XX, până la abandonarea în 2006 a carierei Cetate, extracţia aurului şi argintului la Roşia Montană s-a făcut prin procedeul flotării, cu un randament de 80% (A. Sântimbrean). Prin aplicarea procedeului cianurării asupra întregii mase de rocă mineralizată, R.M.G.C. estimează un randament de extracţie a aurului de 98%. Deci toate problemele de mediu, sociale, politice, economice etc. trebuie suportate de statul român şi de populaţia din zonă pentru a oferi domnilor de la R.M.G.C. un surplus de beneficiu de 18%. Oare merită?

Să nu fiu greşit înţeles. Să nu deducă cineva că aş fi de acord cu distrugerea vestigiilor multimilenare pe care le-am moştenit practic intacte şi pe care trebuie, tot intacte, să le transmitem urmaşilor noştri din secolele şi mileniile viitoare, aşa cum au demonstrat-o cu înaltă competenţă savanţi de mare renume din cadrul Academiei Române şi nu numai. Este sarcina acestor savanţi să mobilizeze întreaga opinie publică românească, europeană şi mondială pentru a stopa un plan diabolic, în care totul este sacrificat pe altarul unor interese meschine. Cu adâncă satisfacţie constatăm că o şi fac. Nu este lipsit de interes public să relatez un fapt istoric: marele savant geolog şi, de asemenea, mare patriot român, Prof. Ing. Toma Petre Ghiţulescu, a participat, în 1933, la o „masă rotundă” organizată de societatea minieră „Concordia”, ce a avut loc la Roşia Montană, pentru a se analiza oportunitatea exploatării în carieră a zăcământului aurifer Cetate. Opiniile au fost împărţite. La urmă a luat cuvântul Toma Petre Ghiţulescu, primul profesor universitar de geofizică la Politehnica din Bucureşti. El a declarat următoarele: „de câteva decenii, drepturile românilor asupra Transilvaniei au fost puse la îndoială de către cercurile iredentiste. Să nu distrugem cu mâna noastră cele mai obiective dovezi asupra acestor drepturi sfinte”. Evident, în unanimitate, cercul de specialişti a respins proiectul distrugerii vestigiilor romane din dealul Cetate. A făcut-o în schimb un guvern comunist câteva decenii mai târziu. Comentariile nu-şi mai au rostul.

3. Problema zăcămintelor auro-argintifere Bucium Rodu şi Dealul Frasin

La câţiva kilometri spre sud-est de Roşia Montană, apare o situaţie geologică aproape identică celei din celebra localitate. În Dealul Frasin, un corp vulcanic dacitic, similar cu cele din dealurile Cârnic şi Cetate, a fost exploatat din perioada romană şi considerat epuizat de mult timp pentru mineralizaţiile auro-argintifere sub formă de filoane şi volburi. Adiacent, spre vest, în cadrul unui bazin umplut cu formaţiuni vulcano-sedimetare, se dezvoltă un sistem auro-argintifer constituit dintr-o reţea deasă de filoane cu grosimi submetrice, care, aşa cum sugerează şi numele satului Bucium Rodu, au fost deosebit de rodnice. Zăcământul a fost epuizat pe la mijlocul secolului trecut. RMGC a iniţiat, în anul 2002, o explorare cu foraje dirijate care în Dealul Frasin a avut rezultatele scontate, inclusiv prin descoperirea extinderii în adâncime a unei volburi auro-argintifere, exploatate în trecut sub forma unei mineralizaţii similare, cu un conţinut mediu de peste 6 g/t Au. În schimb, pe obiectivul Bucium Rodu, rezultatele declarate au fost descurajante atât în privinţa conţinuturilor utile, cât în special al volumului de masă minieră evidenţiată. Nepotrivirea cu situaţia cunoscută de către geologii români neînregimentaţi intereselor RMGC a fost lămurită prin consultarea rapoartelor elaborate de companie, pentru uzul acţionarilor proprii din Canada. Astfel, în raportul lui Gabriel Resources Ltd., privind obiectivul Bucium, din 09.08.2010, se vede clar că pe câmpul filonian propriu-zis, Bucium Rodu, s-a săpat un singur foraj periferic, deşi în perioada 2005 – 2007 (dată la care a expirat licenţa de exploatare), lucrările de foraj au fost sistate sau eventual au fost executate fără a fi raportate. Aceasta nu a oprit compania să solicite A.N.R.M. licenţa de exploatare pentru carierele pe care le-a proiectat la Frasin şi Bucium Rodu.

Din estimările făcute într-un memoriu recent (J. Andrei 2010) adresat membrilor civili ai Consiliului Superior de Apărare a Ţării, s-a apreciat că raportul resurselor estimate de aur de la Bucium Rodu – Frasin, faţă de cele similare de la Roşia Montană, ar fi de 1,28/1. Rezultă că graba R.M.G.C. de a începe exploatarea în Dealul Cârnic şi a distruge vestigiile antice este determinată de teama că opinia publică va afla că la Bucium Rodu – Frasin există mai mult aur decât la Roşia Montană şi că acest din urmă zăcământ „poate să-şi adoarmă somnul de veci în adâncuri dacă nu aduce prosperitatea românilor”. Acum este la fel de limpede de unde ar proveni cele 135.000.000 tone de rocă mineralizată care ar completa volumul rămas în „bomba ecologică” din iazul de decantare de pe valea Corna. Reluarea lucrărilor de exploatare cu foraje pe obiectivul Bucium Rodu va fi declanşată, fireşte, după ce ar începe distrugerea vestigiilor miniere antice de la Roşia Montană. Se impune ca autorităţile competente ale României să nu accepte ca extragerea aurului şi argintului din carierele Frasin şi Rodu să se realizeze prin procedeul cianurării, ci prin cel clasic al flotării sau prin alt procedeu nenociv care va fi descoperit în viitor.

4. Mineralizaţia Cupru-Aur Bucium Tarniţa

Nu este rolul nostru să ne îngrijim de bunăstarea Gabriel Resources, dar dacă cineva are şi această preocupare, amintim că respectiva companie are aviz de exploatare şi pentru zăcământul Cu-Au de tip porphyry-copper, Bucium Tarniţa. Exploatarea acestui zăcământ în carieră, doar până la cota 690 m – până la care apele pot fi evacuate gravitaţional, permite extragerea a 380.000 de tone de cupru şi a 1.053.000 de uncii de aur. Cu un radament mai slab, se pot valorifica argintul şi molibdenul. Aurul, fiind inclus în proporţii de aproximativ 90% în minerale de cupru, poate fi valorificat cu randamente excelente din concentratele cuprifere de la flotaţie. În consecinţă, valorificarea mineralizaţiilor de Cu-Au de la Bucium Tarniţa nu necesită tratarea întregii mase miniere cu cianură. La preţurile din 31 ianuarie 2011, valoarea producţiei de Cu, Au, Ag şi Mo de la Bucium Tarniţa este estimată la aproximativ 4,7 miliarde $.

5. Interesul altor companii cu capital străin

5.1. Compania „Samax România” a desfăşurat, în ultimii ani, proiectul de prospecţiune şi explorare Valea Rovina – Cireşata, care a identificat 3 obiective cu mineralizaţii Au-Cu de tip porphyry-copper. Rezultatele fiind deosebit de interesante, s-a apelat la o firmă străină pentru întocmirea proiectului de exploatare (Halga şi alţii, 2010). Recent compania „Samax Romania” a depus la A.N.R.M. formele legale pentru începerea primelor lucrări de exploatare. Ca şi la Bucium Tarniţa nu se va folosi procedeul cianurării.

5.2 Compania Barrick din Marea Britanie, specializată în exploatări aurifere în toată lumea, a început un program de prospecţiune şi explorare a mineralizaţiilor filoniene auro-argintifere, asociate corpului subvulcanic cu mineralizaţie porphyry-copper Au-Cu de la Tălangiu, din munţii Zarand. Asupra importanţei excepţionale a acestei mineralizaţii, care poate marca o revenire la mineritul clasic, în subteran, s-a prezentat un studiu la cel de-al 7-lea simpozion de metalogeneză din Baia Mare, la 10.09.2010 (J. Andrei).

Vedem astfel că există mai multe companii miniere importante pe Mapamond, interesate în exploatarea minereurilor din munţii Apuseni de Sud, care nu-şi propun extragerea aurului prin cianurarea întregii mase de minereu şi nici nu planifică să distrugă obiectivele culturale de interes UNESCO ale patrimoniului naţional, unice în Europa prin amploarea lor, precum şi prin gradul lor de conservare.

A consemnat Ion Longin Popescu

(Material apărut parţial în Formula AS)

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.