România, eșec ireal cu Luxemburg

Naționala de baschet masculin a României a jucat joi la Cluj, fieful campioanei U BT, un prim meci din anevoiasa campanie pentru ajungerea la turneul final al CM din 2027.

 

Baschetul masculin românesc lipsește de foarte mulți ani de la competițiile majore interțări și s-a sperat ca prin aducerea pe bancă a omului care face minuni în Europa cu U BT Cluj, Mihai Silvășan, să putem crește nivelul de joc. Primul meci din această campanie venea sub cele mai favorabile auspicii, pentru că întâlneam la Cluj o națională modestă, în fața căreia eram mari favoriți.

 

Este vorba despre Luxemburg și trei sferturi din meci lucrurile au mers conform previziunilor, tricolorii ajungând să aibă înainte de intrarea în al patrulea și ultimul sfert (durează 10 minute de joc efectiv) un avans imens, de 23 de puncte. Oare cine ar mai fi crezut că echipa care avea să iasă învingătoare, după reprize de prelungiri, avea să fie cea luxemburgheză? Cu siguranță absolut nimeni. Și, totuși, așa a fost, românii mai înscriind doar două puncte în zece minute, ceva absolut ireal iar oaspeții coș după coș, până au intrat în prelungiri.

 

Unde tricolorii nu s-au trezit și au pierdut, absolut incredibil, cu 72-76! Un rezultat extrem de rușinos și de șocant, pentru care credem că indiferent câte șanse am avea sau nu să înaintăm în această campanie de calificare federația are datoria de a cere explicații tuturor celor implicați.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

4 Comentarii

  1. Toate echipele din prima ligă de baschet sînt pline de jucători străini, mai ales negrii americani. Cu ce este cîștigat baschetul din România? Cu ce sînt cîștigate restul sporturilor ce fac la fel? De ce m-aș duce, de pildă, la meciuri de baschet U-BT dacă nu e nici măcar un jucător român pe teren darămte din oraș? Vreau baschet bun? Mă uit la NBA.
    PR la Planul Kalergi!

  2. Ce dovedește aiasta? Dicăt că fără banii lu’ Transilvania, U BT i duar o echipă di 3 lulele…

  3. Calin spune:
    23 FEB. 2024 LA 13:41
    Toate echipele din prima ligă de baschet sînt pline de jucători străini, mai ales negrii americani. Cu ce este cîștigat baschetul din România? Cu ce sînt cîștigate restul sporturilor ce fac la fel? De ce m-aș duce, de pildă, la meciuri de baschet U-BT dacă nu e nici măcar un jucător român pe teren darămte din oraș? Vreau baschet bun? Mă uit la NBA.
    PR la Planul Kalergi!”
    Subscriu în totalitate !
    Am jucat baschet, înclusiv în Div. A la Voința Iași, pe când se țineau încă și campionate interuniversitare ( echipa Politehnicii, , Medicinii , Universității) unde erau cu adevărat rivalități sportive cu personaje marcante din rândul studenților români. Unde mai pui că aveam un antrenor excepțional , de care n-am știut că e de alt neam, decât după ce a emigrat în Israel ! 😎

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.