
Comisiile de specialitate ale Parlamentului European au adoptat marți, cu 63 de voturi pentru, 12 împotrivă și șase abțineri, raportul privind implementarea Mecanismului de Redresare și Rezililență, din care este finanțat și PNRR-ul României, și care cere prelungirea planului cu 18 luni.
Eurodeputații PNL, Siegfried Mureșan, și PSD, Victor Negrescu, care au coordonat împreună raportul, au anunțat separat rezultatul votului pe o rețea de socializare.
Raportul ‘cere Comisiei Europene prelungirea planului cu 18 luni și prioritizarea proiectelor mature din toate PNRR-urile naționale, inclusiv din cel al României’, a explicat Mureșan, care a fost co-raportor din partea Comisiei pentru Afaceri Economice.
‘Este o veste foarte bună pentru România: această măsură oferă șansa finalizării investițiilor importante și atragerii fondurilor disponibile prin PNRR’, a adăugat el.
Concret, a precizat Mureșan într-un comunicat anterior, raportul cere CE să vină cu o propunere de prelungire a proiectelor mature din PNRR, ‘acele proiecte deja începute, de care depind investiții și reforme importante pentru nivelul de trai al oamenilor și modernizarea României și care pot fi finalizate cu o prelungire adecvată, nu foarte mare’.
În paralel, a precizat sursa citată, raportul le cere statelor membre ca, ‘în procesul de implementare a PNRR-urilor, să prioritizeze proiectele mature și să nu riște pierderea banilor prin începerea de reforme și investiții fără șanse reale de a fi duse la bun sfârșit’.
Victor Negrescu a calificat și el votul drept un ‘succes major’. ‘Totodată, am obținut posibilitatea ca proiectele să continue cu alte finanțări europene’, a precizat el pe pagina sa de Facebook.
‘Raportul privind implementarea Mecanismului de Redresare și Reziliență, pe care l-am coordonat în numele Comisiei pentru Bugete, a fost adoptat. Urmează votul final în plenul Parlamentului European de la Strasbourg’, a anunțat Negrescu.
‘Luptăm pentru soluții reale și eficiente pentru România și întreaga Europă’, și-a încheiat el mesajul
Au aprobat si prelungirea termenului de inchidere a termocentralelor pe carbune?
De ce s-a ajuns aici ? Cine mai crede că porcul se îngrașă in ajun ? Eu cred că este doar DEMAGOGIE că sa ne abată atentia de la situația actuală exploziva din UE. UE este la mijloc între ciocanul China și nicovala SUA….
Da primim 80 sau 300 sau 900 sau 50000 de miliarde dar nici unul care aude știrea nu a văzut nu a simți nimic …