Naţionala de handbal feminin a României s-a calificat în optimile Campionatului Mondial din Brazilia, după ce a remizat, scor 28-28 (13-12), cu selecţionata Japonia, în grupa C a competiţiei.
Naţionala României a debutat cu victorie, sâmbătă, scor 30-28 cu Tunisia, iar luni a învins Cuba, cu 33-27 (20-14). După trei partide, echipa antrenată de Radu Voina are 5 puncte şi este calificată în optimile de finală, în condiţiile în care mai sunt două meciuri, iar Tunisia şi Japonia au 2 puncte, în timp ce Cuba, are 0. Tricolorele mai au de disputat cele mai dificile două meciuri din grupa C, cu Brazilia (joi, 23.45) şi cu Franţa (vineri, 21.15), rezultatele urmând a stabili ierarhia finală a grupei.