Cererile pentru acordarea ajutorului pentru încălzire a locuinței pot fi depuse la primării și după debutul oficial al sezonului rece 2026-2027. Persoanele eligibile pot primi banii încă din luna noiembrie, dacă înregistrează documentele până la data de 20 ale lunii inclusiv. Pentru dosarele depuse după această zi, dreptul de plată se stabilește cu începere în luna decembrie.
Potrivit Legii nr. 226/2021, sezonul rece acoperă perioada de cinci luni cuprinsă între 1 noiembrie 2026 și 31 martie 2027. Un solicitant care depune actele pe 20 noiembrie va încasa ajutorul pentru toate cele cinci luni de iarnă. În schimb, o cerere înregistrată pe 23 noiembrie va genera plăți doar pentru intervalul decembrie–martie. Odată cu această solicitare, cetățenii pot cere și suplimentul pentru energie, acordat lunar pe tot parcursul anului.
Plafonul de venit și bunurile care blochează dosarul
Sprijinul financiar pentru încălzire este destinat familiilor cu un venit mediu net lunar de cel mult 1.386 de lei pe membru. În cazul persoanelor singure, plafonul maxim admis urcă la 2.053 de lei pe lună. Ajutorul vizează exclusiv locuința de domiciliu sau de reședință și compensează un singur sistem principal de încălzire: gaze naturale, energie electrică, agent termic în sistem centralizat sau combustibili solizi și petrolieri, scrie digi24.ro.
Pe lângă nivelul veniturilor, autoritățile verifică bunurile deținute de solicitanți. Lista de excludere de la plata ajutorului cuprinde:
- Deținerea unui alt imobil în afara locuinței de domiciliu sau a unor terenuri intravilane care depășesc 1.200 mp în mediul urban și 2.500 mp în mediul rural.
- Proprietatea asupra unui autoturism mai nou de 10 ani (cu excepția celor adaptate pentru persoane cu dizabilități) sau asupra a două ori mai multe vehicule mai vechi de 10 ani.
- Deținerea unor șalupe, bărci cu motor sau iahturi, excepție fac locuitorii din Rezervația Biosferei „Delta Dunării”.
- Depozite sau conturi bancare a căror sumă totală depășește de trei ori câștigul salarial mediu brut stabilit prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.
Dosarul se depune la primăria localității sau a sectorului de domiciliu, individual ori prin asociația de proprietari. Acesta trebuie să conțină cererea-declarație pe propria răspundere, actele de identitate, dovezile de venit, actele locuinței și o factură recentă de utilități. Primarul emite dispoziția de aprobare, iar documentul este comunicat titularului în termen de cinci zile.
Sprijin suplimentar de până la 1.200 de lei, propus în Parlament
În completarea schemelor actuale de sprijin, un proiect de lege depus miercuri, 4 noiembrie, la Senat propune introducerea unui ajutor financiar suplimentar pentru iarnă. Măsura prevede o plată unică pe sezon, cuprinsă între 600 și 1.200 de lei, destinată acoperirii cheltuielilor cu alimentele, medicamentele și utilitățile. Proiectul trebuie să treacă de votul Senatului și al Camerei Deputaților pentru a intra în vigoare, scrie digieconomic.ro
Noul ajutor ar urma să se aplice persoanelor cu venituri nete lunare de cel mult 1.800 de lei (individual sau pe membru de familie, calculat ca medie a ultimelor trei luni). Sumele propuse sunt împărțite pe categorii, praguri:
- 1.200 de lei pentru familiile monoparentale cu venituri de maximum 1.000 de lei pe membru (și 900 de lei dacă venitul este situat între 1.001 și 1.800 de lei);
- 1.000 de lei pentru pensionarii de peste 65 de ani cu venituri sub 1.300 de lei (și 800 de lei pentru cei cu venituri între 1.301 și 1.800 de lei);
- 1.000 de lei pentru persoanele încadrate în grad de handicap grav sau accentuat;
- 600 de lei pentru beneficiarii venitului minim de incluziune.
Sunt excluse de la acest sprijin persoanele care obțin venituri brute lunare de peste 2.000 de lei din chirii, arendă, dobânzi sau dividende.
Inițiativa legislativă reglementează și cumulul dintre cele două forme de sprijin. Suma totală obținută din ajutorul de încălzire pe întregul sezon rece și noul sprijin financiar nu poate depăși pragul de 1.500 de lei.
Dacă valoarea cumulată trece de acest plafon, noul ajutor sezonier se reduce corespunzător, însă nu poate coborî sub pragul minim garantat de 300 de lei. Banii nu vor fi impozitați și nu vor afecta calculul altor drepturi sociale.