Roşia Montană, o comunitate în război cu ea însăşi

Publicăm o traducere a articolului care a apărut pe cotidianul.ro cu titlul „Roşia Montană, a community at war with itself”, al lui Joanne Atkins, care a scris câteva rânduri după ce s-a document la Roşia Montană.

Roşia Montană este o comunitate în război cu ea însăşi. Lacuri, munţi şi o minunată arhitectură ardelenească fac din acest loc o zonă frumoasă în Munţii Apuseni, numai că aerul este otrăvit. Otrava nu constă în cianură sau produse chimice toxice folosite în minerit, ci în ura şi tensiunile care s-au dezvoltat între oameni care susţin proiectul minier şi cei care se opun. Nu există nici o cale de mijloc. Nici o alternativă. Fie sprijină mina, fie nu, şi toţi urăsc partea opusă. Aurul şi lăcomia au distrus o comunitate care a fost odată unită.

Să petreci o zi sau două acolo, cum am făcut eu, şi vei intra în vorbă cu oamenii din partea locului din superbul oraş de munte. Oamenii nu se mai salută unul pe altul pe stradă (un lucru de neconceput în Ardeal), în funcţie de ce opinie au despre proiectul de mineriet. Taţii şi fiii nu-şi mai vorbesc unii cu altora şi oamenii regretă felul în care spiritul comunitar s-a deteriorat. Stresul este evident în viaţa oamenilor. Se găseşte în ulcere, probleme cardiace şi probleme cu greutatea. Cei care se opun proiectului spun că oamenii care şi-au vândut casele şi s-au mutat la câteva ore distanţă regretă că au plecat din comunitate şi le pare şi mai rău că au fost ispitiţi de oferta unei case noi într-un loc îndepărtat. Alţii care au părăsit Roşia Montană se întreabă dacă vor fi înmormântaţi în cimitirele oraşului dacă acestea sunt dărâmate în procesul de a face mina. Aceşti oameni sunt „moţi”, şi este important pentru ei să fie îngropaţi la ei acasă.

În mare parte este un război tăcut. Vin turişti din România, Ungaria şi alte ţări, dar majoritatea oamenilor se tem sau sunt prea precauţi să-ţi ofere o părere cu privire la mină. Ei spun politicos că Roşia Montană este un loc frumos şi sunt fericiţi să fie acolo, lăsându-te să ghiceşti ceea ce cred cu adevărat. Există graffiti şi bannere pe drumul de intrare în oraş, care îi înjură pe Soros şi Greenpeace, şi un afiş lucios care spune cum mineritul va aduce prosperitate pentru comunitate. Afişul, care este perfect legal, este ceva ce s-ar găsi în China sau în România comunistă, o proclamare a beneficiilor industriale şi din minerit.

Susţinătorii proiectului Roşia Montană Gold Corporation şi primarul spun că oraşul nu vrea să fie recunoscut ca un sit UNESCO. Întrebaţi despre alte afaceri care ar putea să existe în Roşia Montană, se pare că există un apetit scăzut
pentru dezvoltarea afacerii de cherestea, de produse lactate sau o afacere de brânzeturi (suntem în munte, unde există vaci, totuşi) şi aur. Cei care susţin Gold Corp. spun că turiştii sunt oameni care vizitează oraşul timp de „câteva
ore”. Lucru ciudat. M-aş gândi că, în cele mai multe ţări ale lumii, majoritatea primarilor şi rezidenţilor ar dori să atragă turişti, ar dori afaceri care se potrivesc cu mediul şi zona, şi prestigiul şi investiţiile care ar veni dacă oraşul era clasifcat sit UNESCO.
În mod ironic, zona atrage turişti, în primul rând pentru că este o zonă de o frumuseţe deosebită, cu 2.000 de ani de istorie fascinantă, şi în al doilea rând, ca urmare a controverselor care i-au făcut pe oameni să fie curioşi. Asta e publicitate gratuită şi, dacă am fi fost într-o societate normală, localnicii ar fi profitat de asta. Să spunem că societăţile miniere fac mine. Asta este motivul lor de existenţă.
Ei susţin că aduc dezvoltare, locuri de muncă şi investiţii în zone defavorizate, cum ar fi Roşia Montană. Dar ce putem spune despre oamenii care îşi „vând” povestea. În afară de angajaţii companiei şi echipa lor de PR, a cărei sarcină este de a promova proiectul, compania pare a fi cumpărat cea mai mare parte a presei româneşti, câteva ONG-uri şi unii străini care locuiesc în România. ONG-urile şi persoanele care au, chipurile, o legătură cu Roşia Montană încep brusc să-ţi spună din senin că este un proiect bun. Atunci când pui o întrebare rezonabilă, prima linie de apărare este ”dacă nu sprijiniţi proiectul, doriţi «primitivism». Vreţi ca oamenii să vândă ciuperci”. Ei bine, nu. Există o mulţime de afaceri care ar putea fi dezvoltate în Roşia Montană. În România există o zicală care afirmă că munţii sunt întotdeauna bogaţi şi câmpiile sunt sărace. Nu e aşa şi la Roşia Montană, se pare. Este guvernul interesat în a găsi soluţii alternative?Sunt interesate autorităţile locale? Ele au avut 10 ani la dispoziţie şi nimeni nu a venit cu un proiect alternativ pentru Roşia Montană. Următoarea linie de apărare este ”Dacă Gold Corp. nu face mina, altcineva o va face”. Aceasta poate fi adevărat. Dar este, de asemenea, un argument destul de slab.

Protestele împotriva ministrului Culturii şi împotriva Gold Corp. nu sunt relatate în mass-media din România. Lucru ciudat. Din afară acest lucru sugerează că mass-media şi Gold Corp. sunt complici. Ei opresc accesul la informaţiile de interes public. Din păcate, acest lucru sugerează că presa din România şi democraţia sunt slabe. Chiar dacă fac câţiva pumni de aur de la Gold Corp., presa ar putea scrie despre un protest. Este o regulă elementară a jurnalismului.
Cu un an în urmă, compania minieră a invitat liderii de opinie într-o călătorie în Noua Zeelandă. Jurnaliştii români şi alţii care au acceptat o invitaţie în cealaltă parte a lumii nu au făcut o călătorie de 350 km în ţara lor pentru a vedea despre ce este vorbă. Oricum, asta a spus primarul. Cei care s-au întors erau entuziasmaţi de proiect. Unul chiar a spus că cianura a fost atât de sigură că ai putea bea un pahar la cină. Noua Zeelandă, da. Roşia Montană, nu. Lucru ciudat.

În limba engleză există o zicală. Nu tot ce străluceşte este aur. Pare a se potrivi cu situaţia de la Roşia Montană.

Joanne Atkins