Din 27 până în 31decembrie, la Forum Grimaldi, cei 50 de dansatori ai Baletelor din Monte Carlo interpretează noua creaţie, „Lacul”, a coregrafului şi directorului Companiei, Jean-Christophe Maillot, o versiune personală a „Lacului lebedelor”. O provocare pentru orice coregraf contemporan, dată fiind popularitatea acestui balet mitic.
Maillot se gândeşte la acest proiect de 10 ani şi a decis să colaboreze cu scriitorul Jean Rouaud, recompenst cu „Premiul Goncourt” în 1990, pentru „Les Champs d’honneur”, pentru a crea o nouă dramaturgie a acestei capodopere a reperetoriului clasic.
„Lacul lebedelor” a bântuit imaginaţia coregrafilor. Contemporanii au lansat versiuni subversive, ca în cazul celei a lui Mats Ek, în a cărei viziune se dansează cu frunze, sau a lui Matthew Bourne, concepută numai pentru balerini. Mai multe relecturi au speculat ideea homosexualităţii prinţului, ca în montarea lui John Neumeier din 1976 sau în cea a lui Mathew Bourne, din 1995. Luc Petton, care va crea şi el o coregrafie pentru „Théâtre Chaillot” din Paris, în primăvara viitoare, foloseşte păsări.
Jean-Christopje Maillot, coregraf neoclasic, caută o altă cale, între academism şi subversiune. „Cu ocazia unei mese rotunde despre libret pe care a organizat-o la Monaco, îi declara el jurnalistei Ariane Bavelier, m-am gândit din nou la utilitatea unui nou libret şi l-am încredinţat lui Jean Rouaud. Puţin îmi pasă că n-a fost niciodată să vadă «Lacul lebedelor»”. Scriitorul, pasionat de balet şi unul dintre apropiaţii dansatorului şi coregrafului Dominique Bagouet, a mărturisit, cu umor, că nu cunoaşte decât baletul în care „Jacques Chazot, în tutu, dansa moartea lebedei”.
„Lacul reîntâlneşte teama arhaică de a nu vedea ziua venind după noapte”, susţine Jean Rouaud. El a păstrat din vechea poveste motivele zilei şi nopţii, vieţii şi morţii, candorii şi erotismului, animalităţii şi umanului. „Am suprapus două triunghiuri, a explicat el într-un interviu. Primul este format din prinţ, lebăda albă şi lebăda neagră. Al doilea, care îl domină pe primul, este compus din rege, regină şi faimosul Rothbart, care în versiunea noastră este femeie, regina nopţii. Ea s-a culcat cu regele de la care a avut o fiică, lebăda neagră. Şi face totul pentru a nu fi izgonită, împingându-şi fiica în braţele prinţului. O pilotează ca pe o marionetă trimisă în serviciu comandat”.
Pentru a evita influenţele, Rouaud s-a întors la mit. Cu lebedele lui albe şi negre, susţine scriitorul, baletul exprimă teama arhaică de a nu vedea lumina urmând întunericului. Legenda se sprijină pe un mit cosmogonic, în care pulsiunile animale şi erotice luptă împotriva inocenţei luminii. Pentru a povesti istoria, primul lucru important era imaginarea unui alt Rothbart, spiritul rău al Lacului, cel care răpeşte prinţese şi le transformă în lebede.
Lacul lebedelor, într-o nouă versiune
Majestatea Sa Noaptea, amanta regelui, a avut o fiică, neagră ca şi ea, crescută împreună cu o fată albă, alături de prinţ. Văzându-l pe prinţ îndrăgostindu-se de cealaltă fată, Majestatea Sa Noaptea o răpeşte în regatul ei populat de himere. Somat să se căsătorească, prinţul porneşte în căutarea dragostei ideale a cărei amintire o are din copilărie.
„Pentru că nu s-a făcut asta niciodată, aş vrea să coregrafiez această scena a trecerii de la femeie la păsare. Ceea ce distinge animalul de om este mâna, singura capabilă să facă legătura cu celălalt, să prindă, să bată, să mângâie”, afirma Maillot, care doreşte, în acelaşi timp, să se demarcheze de ondulaţiile braţelor din coregrafia lui Petipa, concepută în 1895, ca şi de alinierile geometrice ale acestuia.
În timp ce Petipa prevăzuse 32 de lebede, Maillot nu are decât două. Philippe Guillotel, autorul costumelor, a dat tutuurilor aspectul unor pene. Ernest Pignon-Ernest, care semnează scenografia, a imaginat, în locul lacului în oglindă, peisaje în alb şi negru.
Pentru a da intensitate dramei, Maillot a scurtat baletul, care acum durează o oră şi jumătate în loc de două ore şi jumătate, eliminând din partitura ceaikovskiană părţile de divertisment. Muzica este interpretată de Orchestra Filarmonică din Monte Carlo, dirijată de Nicolas Brochot.
Rouaud a creat o tramă în trei acte şi personaje ale căror caractere le-a explicat regulat în studioul de dans, urmărind două direcţii. Pe de o parte, să emancipeze dansatorii din rolul de simpli executanţi, pe de alta, să exprime propria obsesie a continuei manipulări exercitate atât asupra copiilor de către părinţi, cât şi de lumea contemporană asupra creatorului.
Mulţumiţi de colaborarea lor, Rouaud şi Maillot lucrează acum la un alt balet, pentru stagiunea următoare, „Fred comme Astaire”
Este a doua colaborare a scriitorului cu un coregraf. Prima s-a desfăşurat în 1992, cu Dominique Bagouet, pentru „Noces d’or”. Doi coregrafi de formaţii foarte diferite, primul aparţinând dansului contemporan.
Maillot, faţă în faţă cu Marius Petipa
Finalul spectacolului cu dansatorii de la Balşoi si de la Baletele din Monte Carlo
În avanpremieră, o parte din baletul „Lac” a fost prezentată în „Forumul de Dans” de la Monte Carlo, luna aceasta, când Jean-Christophe Maillot a invitat soliştii şi corpul de balet de la Balşoi să se alăture propriei companii pe scena de la Grimaldi Forum. A fost o seară uimitoare, în jurul temei „Lacul lebedelor”, o confruntare între „Vechi” şi „Nou”. Primul act a aparţinut noii versiuni a lui Maillot. Într-un decor sobru au evoluat personajele bine portretizate şi uşor de recunoscut: Regele, îmbrăcat în argintiu, Regina în rochie de lamé aurie, Majestatea Sa Noaptea şi Îngerii Întunericului, în negru. Cu pretendenţii în culori vii, scena a fost un buchet de culori. Coregrafia era uşoară, vie, veselă. Modernă fără a fi acrobatică, foarte în „stil Maillot”, cum au scris cronicarii.
Un contrast total cu actul II, dansat de balerinii de la Balşoi, cu soliştii în tutuuri clasice şi în justaucorps. Tehnica a fost, ca întotdeauna la acest ansamblu, impresionantă. Parada şi cadrilul pot fi considerate piese antologice prin perfecţiune şi sincronizare, iar soliştii au stârnit ropote de aplauze, cu Prinţul sau Rothbart părând să se înalţe în aer fără efort. Apariţia „vrăjitorului” Vladislav Lantratov, fineţea interpretării Kristinei Kretova, săriturile atletice ale lui Semyon Chudin sau piruetele Ekaterinei Krysanova au entuziasmat în egală măsură critica şi publicul.
Actul al III-lea a fost o sinteză între cele două viziuni coregrafice. Mulţimea de la curte a rămas colorată şi animată. Treptat însă, Prinţul clasic l-a înlocuit pe cel modern, ca şi în pas de deux între Prinţ şi Odette. Un mixaj al celor două stiluri, cu artiştii ambelor ansambluri pe scenă, într-un spectacol grandios.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.