Roxana Mînzatu, propusă pentru funcţia de comisar european din partea României, a relatat, luni seară, ce a discutat cu Ursula von der Leyen, preşedinta Comisiei Europene şi a subliniat că de 20 de ani se pregăteşte pentru a reprezenta România la acest nivel.
”De 20 de ani mă pregătesc într-un fel pentru a reprezenta România la acest nivel. Activez în zona fondurilor europene din 2004, de când aveam Ministerul Integrării Europene şi vorbeam despre aderarea României la Uniunea Europeană, dar nu a fost în planul meu de carieră sau politic să ajung Comisar European. Am dorit rămân foarte conectată cu ţara”, a declarat Roxana Mînzatu, luni seară, la Antena 3.
Chestionată cum a decurs dialogul cu Ursula von der Leyen, Roxana Mînzatu a explicat că a fost o discuţie cordială.
”A fost o discuţie cordială, aşa cum aş fi făcut şi eu dacă urma să iau în echipă pe cineva. Şi-a dorit doamna von der Lyen ca, dincolo de CV, să vadă persoana, să o simtă, să înţeleagă care este dinamica cu acea persoană şi să vadă care este povestea. Am vorbit despre parcursul meu profesional şi politic. Evident, a avut întrebări despre poziţia de ministru al Fondurilor Europene şi ce am făcut în în 2019. Am povestit despre descentralizarea fondurilor europene pe care am lansat-o atunci”, a povestit Mînzatu.
De asemenea, Roxana Mînzatu a precizat că a discutat cu preşedinta Comisiei Europene despre experienţa sa şi despre reforme.
”Am discutat despre experienţa mea ca secretar de stat şi preşedintele Agenţiei pentru Achiziţii Publice. Am discutat de despre reformă în achiziţii şi ce importanţă au achiziţiile publice acum, când relansăm şi ne dorim să relansăm competitivitate Europei pe principiile unei autonomii sporite faţă de competitori globali. Am discutat despre ceea ce înseamnă prezenţa femeilor în politică, spre final, Împărtăşim preocuparea aceasta, că nu este până la urmă o democraţie completă până când nu avem o reprezentare echitabilă, jumătate din societate în viaţa publică. Da, cam aşa a depus discuţia. Ce a fost cordială a fost, a fost una constructivă”, a mai spus Roxana Mînzatu.
Ea a precizat că nu a discutat despre portofoliul care va reveni României, însă va fi unul relevant.
„… de 20 de ani se pregăteşte pentru a reprezenta România la acest nivel” !! In afara faptului ca e urita cu spume, de zici ca i-a explodat sifonu’ in gura iar numele ii vine de la „surisul” minzului, mai si bate cimpii ! Nu te poti „pregati” 20 de ani pentru un post al carui profil e necunoscut ! Poate (in cel mai bun caz si mafiile o aleg) sa fie propusa pentru agricultura, transporturi, finante, etc etc. Dar ma rog, in mizeria mafiota de la Bruxelles toti si toate sint intersanjabili, marionete si „yesmen”, important e sa execute ordinele, nu sa stie meserie !
…paracioasa mica, vrei sa ne transmiti ceva?…te-a simtit?…da si tu niste detalii picante, nu ne lasa imaginatia sa o ia razna!…ce talente ascunse ai, ca fizicul nu te prea ajuta…
Cum poți să vrei să lucrezi cu von der Lenin, cea care ar fi trebuit să înfunde pușcăria la ora asta?! Românii chiar au o imensă producție de indivizi fără coloană!
ca ca m a ca
de ce pun romanii alogeni in functii publice! Aceasta Minzatu este de origine romana??
Comisarul boborului spune:
03 sept. 2024 la 9:35
Mi-a placut opinia D-vs.foarte bine punctat ,aveti perfecta dreptate !
Inca o sluga preaplecata la curtea bruxeleza. Romania nu mai conteaza nici cat portarul de la sediul UE.
Ce bătaie de joc! Să propui pe cineva fără a ști cu ce se va ocupa. Deci nu contează competențele, experiența, nu contează nimic ca să ocupi un post de conducere în Comisia Europeană, adică în guvernul Europei. Singurul criteriu este dacă ești femeie sau bărbat.
Organismele UE sunt criminale și iresponsabile și duc Europa la pierire. Trebuie să dispară!!!
@ O fi bine să ”adulmece” Ursula la Mînzatu , ?
Vorba e pe ce o pune Komisară . La Agricultură am avut pe CSALAS ,am terminat cu grâul si zootehnia , ne-am apucat de împletit ciorapi de lână și de cules bureți ,cu CREAȚA am făcut 8 regiuni , ca să luam locul 1 la ”săraciile Ue cu Vasluii , transpoartele le-a rezolvat VaLEANA , faci cu trenul numai o zi de la Baia Mare la Bukres , dar e pe HIDROGEN ( sulfurat – pericol )+ tot locul 1 pe Ue la accidente pe serpentinele autoband-urile de la Șes ( n-apuci să faci 2 km , că te ia ”prin ocolire – stânga-n prejur ca la Ploiești , dar PAMBLICA E TĂIATĂ ca la Brăila) . Minunea asta brună ar mere tot la ceva ”iconomie , unghe s-a pregătit cu fondurili și cartelele pt. săraci(jumate din aligatorii d-aci) . În BUKRES sunt numai 5 stadioane – cu Dinamo 6 , pe când la Dîlga e numai unul în pantă . Sau la ceva cu ”lingvistica ar mere , ca să revenim iar la Î din I , că avem o mare problemă la ora actuală .
cam nefardata… gagicile pe invers in Schenghen ea nefardata este „barbatul” casei in timp ce Ursula e domnisoara babuta 🙂 🙂 🙂
Ciolacu trimite dornice?
E,.de acuma fato, n-o să mai știi de ești bărbat sau femeie,. Poate doar acasă iți mai numără cineva slugă dereglat ouăle..
A vrut să o simtă cât e de maleabilă şi submisivă. Inteligența, integritatea şi inițiativa sunt păcate capitale într-un conglomerat birocratic neales de nimeni şi care îşi desfăşoară activitatea în mod netransparent. A vrut să o simtă… Ce porcărie! Ne spui că eşti cea mai competentă şi te-ai pregătit 20 de ani pentru funcția asta şi în final totul se rezumă la cum te miroase UrSula… 🤮
Roxănel, spune-i madamei Ursula sa iasà din zona STASI și să intre în contact cu realitatea, aia de jos, pe care o snubăreste cu aere princiare.Știu că n-o s-o facă, cu orice preț, dar încearcă Roxsna, íncearcà..
O „aleasă” pe măsură anvergurii politice ciolaciene. O caricatură, o combinație absolut nefericită de prostie și grandomanie care provoacă lesne senzații de greață. Brava (ca la măgari), Ciolacule! Ai reușit și de data asta să te umpli de ridicol! Să treci să-ți mărim nota la bac, bă, trogloditului!
decat un spion kgbist,mai bine o mânzată care se situează între vițel și vită.
Ăștia care catalogați și și amestecați urâțenia ,simpatia cu meritele experiența și profesionalismul se vede clar de ce votați la fiecare 4 ani toți sabotorii de țară ,ca stiu să vorbească frumos ,sânt simpatici și spun glume🤔
De 20 de ani o pregătesc (cine?) nu se pregătește. Nu e același lucru.
Mai toți ciudații fac fac. Cantemir, Studii Politice. Acolo ar trebui săpat.
Soțul ei este director executiv la Autoritatea Vamală Română…și pe vremea lui Ceaușescu, și cu muult înainte, aceștia erau din trib, fenicieni.
De profesionista Mânzatu nu auzise nimeni până la nominalizarea ei de către prea puțin eruditul Ciolacu. Despre expunerea scriitoricească a doamnei nu pot spune decât că e ușor exaltată și infantilă, dacă s-a întâlnit cu Ursula ca s-o simtă (care pe care!). De crezi altfel despre favorita lui Ciolacu, treci pe la casieria PSD, e zi de lucru, e deschis până la ora 17.00.
Vedeti,ma ? Cand eu va spuneam ca ala e bordel sub acoperire,voi nu si nu.Teodosieeeeee !!!! Adu’,bre,repede busuiocul si apa sfintita,ca n-o mai scoatem la capat cu astia !
Mili, degeaba injuri, nu intrati in Parlament, asta-i problema voastra, „mahalaua inepta” !
Se mirosira, trancanira ideologiceste, si se zambira, fals.
Aha deci Asa cu tanti asta …Nu știam!Bine de știut!