Opoziţia rusă şi o organizaţie pentru supravegherea alegerilor au denunţat duminică numeroase fraude şi nereguli într-un scrutin local parţial, primul organizat după reinstalarea lui Vladimir Putin la Kremlin, informează AFP.
Asociaţia rusă Golos a denunţat numeroase nereguli şi presupuse fraude electorale în Saratov (Volga), unde sunt aleşi membrii unui Parlament regional, precum şi la Celiabinsk (Urali), Barnaul (Altai), Riazan (centru), Briansk (vest) şi în regiunea Moscova.
Partidul Comunist a denunţat fraude electorale la Briansk.
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.