Rusia răspunde oficial în scandalul dronei din Galați și acuză că România a acționat „fără temei”

Ambasada Rusiei pretinde că măsurile luate de România în cazul dronei prăbușite la Galați sunt „lipsite de temei” și susține că incidentul nu poate fi considerat un act ostil al Rusiei.

Rusia răspunde oficial în scandalul dronei din Galați și acuză că România a acționat „fără temei”

Sursă foto - Ambasada Rusiei în România/ Facebook

Ambasada Rusiei pretinde că măsurile luate de România în cazul dronei prăbușite la Galați sunt „lipsite de temei” și susține că incidentul nu poate fi considerat un act ostil al Rusiei.

Reacție oficială a Rusiei, prin ambasada din România, în contextul în care o dronă s-a prăbușit peste un bloc din Galați. Oficialii ruși susțin, într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a instituției anterior menționate, că ambasadorul Rusiei, Vladimir Lipaev, i s-a comunicat „fără temei”, decizia de a-l declara pe consulul rus persona non grata.

Mesajul postat vineri seara de Ambasada Rusiei în România:

„Pe data de 29 mai 2026, Ambasadorul Rusiei, Vladimir Lipaev, a fost convocat la MAE al României în contextul prăbușirii a unui vehicul aerian fără pilot presupus a fi rusesc asupra unui bloc din Galați.

Fără niciun temei, i s-a comunicat decizia de declarare persona non grata a consulului rus la Constanța și de închidere a Consulatului General al Federației Ruse.

Grăbindu-se să formuleze acuzații nefondate și lipsite de obiectivitate la adresa Rusiei, partea română, în cadrul întrevederii, la fel ca și în situațiile similare anterioare, nu a fost în măsură să răspundă la niciuna dintre întrebările concrete referitoare la incident. Diplomații români au refuzat să furnizeze informațiile standard în asemenea cazuri privind coordonatele punctului de pătrundere a dronei în spațiul aerian românesc, traiectoria, altitudinea și viteza de zbor, precum și durata aflării acesteia în spațiul aerian al României. Nu au fost explicate în mod convingător motivele pentru care Forțele Aeriene Române, care doboară cu succes ținte mult dincolo de granițele țării, conform unei practici deja consacrate, nu au întreprins nimic pentru neutralizarea dronei pe propriul teritoriu. De asemenea, nu au fost oferite clarificări cu privire la modul în care experții români au stabilit apartenența națională a aparatului fără pilot.

Toate acestea indică faptul că, în realitate, a avut loc o nouă provocare a regimului de la Kiev, care încearcă prin toate mijloacele să atragă NATO într-un război cu Rusia și să distragă atenția de la crima barbară comisă de forțele armate ale Ucrainei la Starobelsk, unde, în urma unui atac aerian asupra căminului unui colegiu pedagogic, au fost uciși 21 de studenți.

Ambasadorul a subliniat că incidentul din Galați nu poate fi interpretat nici măcar aproximativ drept o acțiune ostilă a Rusiei împotriva României, iar orice alte afirmații care provoacă alimentarea isteriei anti-ruse în spațiul politic și mediatic local nu pot fi considerate decât propagandă manipulatoare, menită să complice și mai mult relațiile ruso-române, deja complexe.

Părții române i s-a adus la cunoștință faptul că decizia sa privind Consulatul General al Rusiei la Constanța va fi urmată de măsuri de răspuns.

Biroul de Presă al Ambasadei”.

Distribuie articolul pe:

4 comentarii

  1. Daca nu cumva sa uitat ,parca doamna ministru de externe Toiu, in urma cu ceva timp la fel a procedat stricand relatiile cu America ,dupa care sa chinuit sa le refaca . In situatia de fata cu aceasta drona cazuta la Galati ,la fel sa grabit fara sa astepte o verificare mai amanuntita al acestui caz nefericit.

    1. bun pt un contract nu cu „zburatoare” usoare ci pt ceva de umblat pe sosele campii de 5,6 miliarde+TVA deci aprox. 7 miliarde noi pt industria unei tari bogate…

  2. Pe scurt, va fi invitat la sediul lui central. Nimic despre lipsa de comunicare între Rusia și Nato de care e și el responsabil și care generează inevitabil consecințe ca cea de azi.

  3. Pe scurt, va fi invitat la sediul lui central. Nimic despre lipsa de comunicare între Rusia și Nato de care e și el responsabik și care generează inevitabil consecințe ca cea de azi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.