S-a deschis Art Safari 2015 cu poveşti fascinante despre arta de patrimoniu şi cea contemporană

În perioada 13-17 mai, în Clădirea Ciclop de pe Bulevardul Magheru, are loc cea de-a doua ediţie Art Safari Bucureşti, singurul târg de artă internaţional din România. 300 de artişti din portofoliul a 50 de galerii de artă româneşti şi internaţionale, precum şi a 10 muzee din afara Bucureştiului sunt doar o parte din surprizele Art Safari 2015. Secţiunea principală a târgului va fi dedicată artei contemporane, urmând să ocupe majoritar spaţiul expoziţional al târgului. Secţiunile secundare de artă modernă şi art business prezintă expoziţii tematice organizate în parteneriat cu muzee şi instituţii culturale româneşti, respectiv o selecţie de produse specifice obiectului de artă.

În acest an, arta va acapara întreaga clădire Ciclop, lăsându-se explorată etaj cu etaj! „Ciclop este un reper arhitectural discret al Bucureştiului. Arhitectura acestei ediţii Art Safari Bucharest se subordonează structurii impresionante a clădirii Ciclop, fără să încerce să estetizeze spaţiul, ci mai degrabă prin a susţine traseul unic, planimetria, ritmul dat de compartimentarea arhitecturală şi proporţiile specifice funcţiunii originale”, mărturisea Attila Kim, Arhitect Art Safari Bucharest.

Clădirea Ciclop

Art Safari 2015 îşi propune extinderea secţiunii dedicate galeriilor şi programelor internaţionale, prin atragerea unui număr mai mare de expozanţi internaţionali.

Art Safari este primul pavilion profesional şi public de artă, destinat deopotrivă artei de patrimoniu şi artei contemporane din România, ce reuneşte galerii şi dealeri de artă, dar şi muzee şi instituţii culturale, atât din ţară, cât şi din afara ţării. Art Safari Bucureşti încearcă să construiască legăturile dintre arta de patrimoniu şi cea contemporană, relaţia dintre artist – galerie – colecţionar, dintre instituţiile de cultură şi piaţa de artă, dintre întregul sistem cultural şi publicul larg.

Art Safari Bucureşti înseamnă pasiunea de a construi împreună un sistem artistic de nivel european prin implicarea tuturor actorilor care formează spaţiul cultural al pieţei de artă.

Încă de la prima ediţie, Art Safari s-a situat prin numărul de vizitatori printre primele din Europa Centrală şi de Est, alături de Viennafair şi Art Athina.

Traficul Art Safari a fost compus din iubitori de artă, galerişti, artişti reprezentaţi şi colecţionari VIP, oameni de muzeu, colecţionari prezenţi la vernisaj şi invitaţi la evenimentele centrului de conferinţe despre artă Art Dialog.

Artă de patrimoniu la Safari 2015

Art Safari a generat controverse prin modernitatea sa într-o piaţă neobişnuită cu această structură de eveniment, dar cei care au participat la eveniment anul trecut în calitate fie de expozanţi, fie de vizitatori au aplaudat evenimentul şi au subliniat necesitatea lui în peisajul cultural bucureştean, naţional şi regional.

Prima ediţie a Pavilionului de Artă Art Safari a dovedit că Bucureştiul poate deveni în câţiva ani un centru important al artei. Numărul mare de vizitatori, precum şi vânzările realizate de galerii în cele 4 zile de târg ne confirmă faptul că piaţa de artă românească începe să se coaguleze şi să se maturizeze. În următorii ani, organizatorii doresc să transforme Art Safari Bucureşti într-un pavilion internaţional puternic care să reflecte atât ultimele tendinţe ale artei din România, cât şi din afara graniţelor ţării. Participarea galeriilor internaţionale se va face într-un proces treptat în următorii 5 ani astfel încât Art Safari Bucureşti să devină un punct de referinţă pe harta târgurilor de artă din regiune.

Şi la această ediţie, Art Safari va găzdui un program amplu de conferinţe şi evenimente dedicate artei: dezbateri interactive despre piaţa de artă, reglementările pieţei de artă, arta est-europeană, avangarda românească sau educaţia artistică; lansări de carte şi întâlniri cu artişti. La evenimente participă, în calitate de lectori şi invitaţi, personalităţi marcante, directori de instituţii culturale, colecţionari, curatori şi teoreticieni, din România, Olanda, Elveţia, Turcia, Polonia, Serbia, Austria şi Ungaria.

Ciclopul devine o lume a poveştilor

“Dacă se instituţionalizează pavilionul acesta de artă, atunci va fi încă un loc unde oamenii merg pentru cultură, cum e la Bookfest, la târgul de carte […] Ca să ajungi în lumea artelor, trebuie să existe trei lucruri, nu neapărat un public, ci o lume a artelor, un drum către lumea artelor şi un mod foarte prietenos de a relaţiona lumea cu publicul.”

Prima ediţie Art Safari a reuşit cu succes să reunească peste 70 de galerii, instituţii şi spaţii de proiect într-un spaţiu unic, conceput special pentru acest eveniment, în centrul Bucureştiului, atrăgând peste 15.000 de vizitatori în cele 4 zile de desfăşurare.

Pentru cea de-a doua ediţie, Art Safari îşi propune în continuare să creeze relaţii dinamice între galeriile de artă, iubitorii şi colecţionarii de artă, precum şi instituţiile publice, acestea din urmă jucând astăzi un rol esenţial în lumea artei şi conducând la o conectare internaţională a mediului artistic, est-european în principiu şi românesc în particular.

Art Safari Bucureşti 2015 va expune o panoramă a artei româneşti de patrimoniu şi contemporană, alături de o selecţie de artişti reprezentaţi de galerii internaţionale din Estul şi Vestul Europei. Selecţia va cuprinde în jur de 50 de galerii şi instituţii culturale care vor prezenta lucrările a peste 300 de artişti.

Din expoziţia lui Ştefan Câlţia

În cadrul Art Safari Bucharest, vizitatorii vor putea participa la conferinţele dedicate artei contemporane şi vor putea răsfoi albume şi cărţi de artă. De asemenea, pot descoperi lucrări de artă contemporană care pot fi achiziţionate, aflând şi povestea din spatele lucrării chiar de la autorul acesteia. Totodată, Safari Bookshop, Safari Gastro Pub şi Safari Dialogue vor pune Art Safari în centrul celor mai intense discuţii, facilitând întâlnirea dintre vizitatori şi artă.

Cele două secţiuni astfel oferă o colecţie vastă de lucrări, inclusiv acelea ale artiştilor consacraţi sau debutanţi, împreună cu o serie de expoziţii tematice organizate în parteneriat cu muzeele şi instituţiile culturale din România.

SECŢIUNEA PRINCIPALĂ: Artă contemporană

Galeriile de artă contemporană, atât cele din România, cât şi cele internaţionale vor reprezenta focusul ediţiei din anul acesta, alături de spaţiile independente axate pe promovarea artiştilor consacraţi, dar şi a artiştilor la început de drum.

Pictură de Ştefan Câlţia

SECŢIUNI SECUNDARE: Arta modernă. Expoziţiile muzeelor româneşti se vor concentra fie pe o perioadă anume, fie pe o tematică, cum ar fi Avangarda, Maeştrii Români Moderni şi Social Realismul, iar instituţiile culturale vor aduce în atenţia publicului programale lor create pentru a promova şi susţine arta.

Art Business. Această secţiune este dedicată companiilor ce furnizează servicii şi produse specifice celor ce activează în piaţa de artă.

În cadrul secţiunii Art Dialogue

Miercuri, 13 mai va avea loc lansarea catalogului Arte în Bucureşti, ed. V, la ora 19.00 Workshop cu Pisica Pătrată, iar între orele 19:00-21:00 De-a v-aţi ascunselea Nefiresc@Art Safari, la Ciclop

Joi, 14 mai, la 16:30 Părinţi şi copii la Art Safari: Atelier pentru copii & Tur ghidat pentru părinţi, animator Doina Anghel – Studio Creativ [Bucureşti, RO]

19:00 De la muzee locale la muzee naţionale: Doina Păuleanu, Director Muzeul de Artă Constanţa; Tiberiu Alexa, Director Muzeul de Artă din Baia Mare; Adriana Pantazi, Șef Secţie Artă Muzeul de Artă Arad, Ioan Sulea, Șef Secţie Artă Complexul Muzeal Mureş; Augustin Lucici, Șef Secţie Artă Complexul Muzeal Argeş. Moderator: Virgil Niţulescu, Director Muzeul Ţăranului Român.

Ponei vă invită în lumea copilăriei

Vineri, 15 mai, la ora 19:30: Artă locală vs. naţională: Lucian Indrei, Lateral Artspace [Cluj, RO]; Matei Bejenaru, Centrul de Fotografie Contemporană [Iaşi, RO] Iaşi; Sorin Neamţu, :BARIL [Cluj, RO]

Moderator: Irina Cios, Director AFCN.

Sâmbătă, 16 mai, la ora 17:00: Underground în artele vizuale înainte de 89: Ion Grigorescu [Bucureşti, RO]; Iosif Kiraly, [Bucureşti, RO]; Christian Paraschiv [Paris, FR], Teodor Graur [Bucureşti, RO]

Moderator: Călin Dan, Director Muzeul Naţional de Artă Contemporană.

Duminică, 17 mai, la ora 15:00 Pictura a murit. Trăiască pictura!: Ada Muntean (artist şi curator Visual Kontakt, Oradea), Adriana Oprea (curator şi teoretician, Bucureşti), Alexandru Rădvan (artist şi lector UNArte, Bucureşti), Igor Mocanu (curator şi teoretician, Bucureşti). Moderator: criticul de artă Valentina Iancu.

O discuţie liberă şi relaxată care porneşte de la două idei divergente: moartea picturii, aclamată deja de două decenii, şi revirimentul picturii contemporane tinere. Va avea loc un dialog incitant despre rolul, locul şi direcţiile picturii pe scena contemporana. Este anacronică? A trecut vremea picturii? Mai există inovaţie în pictură? Ce înseamnă pictură bună?

Picturi care vă aşteaptă

La ora 17:00, Piaţa profesionistă de artă cu: Gabriela Massaci, AnnArt Gallery; Elvira Lupşa, SOL Gallery; Kinga Lendeczki, Art Guide East; Hans Knoll, Knoll Galleri [Viena, AT].

Moderator: Mihaela Dedeoglu, jurnalist RFI – Radio France International [Bucureşti, RO]. Partenerul Programului: Institutul Cultural Român.

La primul etaj al târgului, vizitatorii vor intra în contact cu arta modernă românească din muzee importante din ţară, majoritatea lucrărilor în premieră bucureşteană. Etajele doi şi trei sunt dedicate artei contemporane, unde vizitatorii se pot bucura de prezenţa unor galerii de artă contemporană consacrate, precum: LARM Gallery (Copenhaga, Danemarca), Trapez (Budapesta, Ungaria), Doris Ghetta (Bolzano, Italia). O zonă specială destinată experimentului în artă, instalaţiilor multimedia şi artei video va fi prezentă la ultimul etaj al târgului.

Anul acesta, copiii şi tinerii vor avea un spaţiu dedicat exclusiv lor, un labirint inedit al artei, iar grupurile de vizitatori pot solicita un tur ghidat al întregii expoziţii. Art Safari înseamnă, pe lângă artă, o experienţă creativă completă: concerte şi VJ live, proiecţii video şi instalaţii audio.

Poposiţi câteva minute în lumea artei

Standul Artmark de la Art Safari 2015 este compus din două secţiuni, una dedicată geniului grigorescian, iar cealaltă echilibrului dintre trecut şi prezent. Secţiunea „Grigorescu” prezintă o istorie a artelor româneşti dintr-o viziune a omonimilor. Astfel, geniul celor ce poartă numele de Grigorescu va fi observant din perspective diferite (postimpresionist, modern, expresionist, abstract sau contemporan). Nicolae, Lucian, Vincenţiu, Octav şi Ion Grigorescu se reunesc pentru prima oară sub aceeaşi simeză.

Într-un alt registru, cea de-a doua secţiune a expoziţiei Artmark grupează într-un interior contemporan o serie de Obiecte de artă decorativă de epocă şi opere de artă plastică. Recrearea unui spaţiu de locuit din secolul al XIX-lea, compus din piese de mobilier datând de la sfârşitul acestuia, o colecţie complexă de argintărie şi o suită de opere de artă românească importantă, ce însufleţesc un interior aparent vetust, subliniază necesitatea unui dialog permanent între epoci, între om şi răstimp.

La Art Safari va fi prezent şi art boutique-ul Dependent de Artă, o platformă originală pentru piaţa de artă din România, care reuneşte obiecte de artă decorativă de epocă, tablouri şi sculptură de dimensiuni mici, cu preţuri accesibile.

Organizatorii, Ioana Ciocan şi Silvia Rogozea, precum şi invitaţii Ruxandra Garofeanu şi Horia-Roman Patapievici, au susţinut o dezbatere asupra noii ediţii Art Safari, dar şi asupra fenomenului artei contemporane în general.

Răspunzând la întrebările: De ce un târg de artă contemporană în România?, organizatorii au răspuns:Realizarea unui târg de artă precum Art Safari este unul dintre paşii necesari pentru a contribui activ la fenomenul artelor vizuale contemporane. Însă cum poate ajunge arta la consumatori? Nimic mai simplu: totul începe cu vizitarea galeriilor de artă, muzeelor naţionale şi internaţionale, participarea la vernisaje. Acestea reprezintă cea mai bună oportunitate de a cunoaşte curatori, galerişti, colecţionari,oameni pasionaţi de artă, dar mai ales artişti. Art Safari Bucharest 2015 propune la Ciclop o selecţie de artişti şi galerii naţionale şi internaţionale.

De ce clădirea Ciclop?

Clădirea Ciclop este prima parcare supraetajată din Bucureşti, fiind ridicată în secolul trecut, în prima jumătate a anilor ’30, impresionând şi astăzi prin valoarea ei arhitecturală, prin povestea şi prin rezistenţa sa. Expunerea lucrărilor de artă în Ciclop va reprezenta o intervenţie creativă asupra spaţiului neconvenţional.

Artă contemporană sau artă de patrimoniu?

Art Safari Bucharest 2015 susţine artiştii tineri, dar promovează şi arta de patrimoniu. „Ceea ce propunem nu este adâncirea între patrimoniul românesc şi arta contemporană. La Ciclop ele sunt aduse împreună.” Astfel, vizitatorii se vor putea bucura de expoziţii ale muzeelor naţionale cu poveşti fascinante, toate aflate sub tematica Realismul Socialist, dar şi de lucrări de artă contemporană.

Care vor fi galeriile şi muzeele prezente la Art Safari 2015?

418 Contemporary Art Aallery (Bucureşti), Art A (Bucureşti), Aica (Bucureşti), Anca Poteraşu Gallery (Bucureşti), Ann Art Gallery (Bucureşti), Artfooly (Bucureşti), Argo Art (Bucureşti), Baril: (Cluj), Centrul Artelor Vizuale (Bucureşti), Colony Art (Bucureşti), Galleria Doris Ghetta (Italia), Eastwards Prospectus (Bucureşti), European Art Gallery (Bucureşti), Five Plus Art Gallery (Austria), Focus Art Gallery (Cluj), Fundaţia Triade Interart (Timişoara), Galeria 9 (Cluj), Galeria Lina (Bistriţa), Galeria Posibilă (Bucureşti), Galeria Simeza (Bucureşti), Gallery (Bucureşti), Galateea (Bucureşti), Galateca (Bucureşti), Galeria Ilea (Arad), Galeria Senso(Bucureşti), Go Art Projects (Bucureşti), Jecza Gallery (Timişoara), Kunst Art (Germania), Laborna Contemporary Art Gallery (Bucureşti), Larmgalleri (Danemarca), Lateral ArtSpace (Cluj), Lavacow (Bucureşti), Nano Gallery (Cluj), Plan B (Cluj/Berlin), Superliquidato (Cluj), Schleifmühlgasse 12-14 (Austria), Trapéz (Ungaria), Wagner Arte (Bucureşti), Yurom Artists (Bucureşti) Zorzini Gallery (Bucureşti), Muzeul de Artă Târgu Mureş, Muzeul Municipal Râmnicu Sărat, Muzeul de Artă Baia Mare, Muzeul de Artă din Craiova, Muzeul de Artă Constanţa, Muzeul de Artă Arad, Muzeul de Artă Vizuală Galaţi, Muzeul de Artă Piteşti.

Piese de mobilier

Cum au fost selecţionate lucrările/galeriile participante?

„Ne-am bucurat să avem atât de multe înscrieri la Art Safari, s-a simţit o adevărată coagulare a lumii artistice. Trebuie să existe un sprijin susţinut pentru galeriile comerciale de artă contemporană cu un program coerent şi consistent, astfel încât să putem fi parte dintr-o dezvoltare firească a pieţei de artă. Anul acesta a existat un comitet de selecţie pentru zona contemporană format din Attila Kim, Ioana Ciocan, Silvia Rogozea şi, pentru zona muzeală şi de artă modernă, Ruxandra Garofeanu”, explică Ioana Ciocan, organizator Art Safari.

Se pot realiza achiziţii de artă în interiorul târgului Art Safari?

Lucrările de artă contemporană expuse la etajele 3 şi 4 îşi aşteaptă cumpărătorii. Experienţa intensă a achiziţionării unei lucrări de artă contemporană poate fi însoţită de participarea la conferinţe şi vizitarea muzeelor de artă modernă ale căror expoziţii contextualizează direcţii din arta românească din ultimii 60 de ani. Ediţia a doua Art Safari Bucharest 2015 va crea nu doar o legătură între arta contemporană şi public, dar şi între artist – galerie – cumpărător.

O primă invitaţie: la Galeria Posibilă

În perioada 14 – 24 mai 2015 vă invităm la Galeria Posibilă, unde puteţi vedea o selecţie de lucrări recente realizate de artistul Ştefan Câlţia. Pe lângă acestea, veţi putea găsi serigrafia „Fierăria lui Lazăr II„, care poate fi achiziţionată la preţul de 300 de lei, un frumos cadou şi gest ce contribuie la renovarea fierăriei din Şona, satul copilăriei lui Ştefan Câlţia.

La Art Safari sunteţi aşteptaţi la o expoziţie de fotografie a artiştilor Ion Dumitriu, Lucian Bran, Bogdan Bordeianu, Nicu Ilfoveanu şi Bogdan Gîrbovan.

„10/1” arată sincer şi în contradicţie cu idealul „omului nou” zece interioare identice ca structură şi construcţie, situate în linie, într-un bloc construit, ca atâtea din blocurile capitalei, identice ca formă şi utilităţi minimale, în perioada comunismului. Bogdan Gîrbovan reconstruieşte astfel un tipic, sfidând unicitatea construcţiei prin diversitatea scenografiei interioare.

Lucrarea de faţă este un reper în evoluţia fotografiei din România ultimilor 10 ani, fiind citată în cele mai importante publicaţii ale decadei.

Nicu Ilfoveanu studiază periferia urbană într-un limbaj ce generează un nou mod de a privi fotografia în România. Fără să urmărească deliberat ruinele comuniste, omul nou ori industrializarea forţată, fotografiile lui surprind, prin intermediul unui peisaj specific, acest tip de realitate care ne înconjoară inevitabil.

Utilizând fotografia nu ca prim mijloc de comunicare, ci ca documentare, Ion Dumitriu a înregistrat la 8 martie 1975, pe peliculă, stările unei periferii bucureştene de la groapa de gunoi ce înconjoară biserica Mănăstirii Chiajna. Imaginile rezultate arată un fel de peisaj aparent ireal şi artificial, dar cu evidente substraturi sociale.

Dintr-un alt oraş puternic industrializat în timpul comunismului, şi fără a atrage atenţia, în special, asupra acestui aspect, Lucian Bran fotografiază un obicei aproape ritualic, surprins în peisajele de lângă Braşov. Astfel, fotografiile din seria „Înapoi la izvoare” prezintă gestul de a lua apă de la izvorul natural de la marginea spaţiului urban, poate ca mod de socializare şi păstrare a unor obiceiuri din zona rurală.

Bogdan Bordeianu este, estetic vorbind, unul dintre cei mai rafinaţi artişti ai generaţiei lui. Surprinzător prin subiecte, încarcă imaginile sale cu o puternică monumentalitate, seria „Peisaje temporare” nu doar documentează, ci transfigurează spaţii.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.