S-a stabilit când începe programul „Rabla“

În cazul programului „Rabla Plus”, cei care optează pentru o maşină 100% electrică sau hibrid Plug-in pot beneficia de următoarele tipuri

De (R.C.)
S-a stabilit când începe programul „Rabla“

În cazul programului „Rabla Plus”, cei care optează pentru o maşină 100% electrică sau hibrid Plug-in pot beneficia de următoarele tipuri

Ziua de 8 februarie este data limită până la care  vor fi lansate programele „Rabla Clasic” şi „Rabla Plus”, a anunţat, joi, pe pagina de Facebook, Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM).

Programul „Rabla Clasic” din 2022 are la bază acordarea unei tichet în valoare de 6.000 lei pentru o maşină veche casată, sau de 9.000 lei pentru casarea a două vehicule uzate. Tichetul este utilizabil doar pentru achiziţia unei maşini noi cu noxe emise de maximum 160 g CO2/km în regim WLTP. Pentru achiziţia unui autoturism nou se pot folosi maximum două tichete Rabla.

Utilizatorul poate beneficia de următoarele eco-bonusuri suplimentare:: un eco-bonus de 1.500 lei – pentru casarea fiecărui autovehicul uzat cu o vechime de cel puţin 15 ani de la data fabricaţiei şi care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară; un eco-bonus de 1.500 lei – pentru cumpărarea unei maşini al cărei motor generează emisii de CO2 mai mici sau egale cu 119 g CO2/km în regim WLTP; un eco-bonus de 1.500 lei – pentru achiziţia unei maşini noi cu sistem GPL/GNC; un eco-bonus de 3.000 lei – pentru achiziţia unui autoturism nou hibrid (fără Plug-In).

În cazul programului „Rabla Plus”, cei care optează pentru o maşină 100% electrică sau hibrid Plug-in pot beneficia de următoarele tipuri de vouchere: un eco-tichet de 20.000 de lei pentru achiziţia unui autoturism nou hibrid Plug-in cu emisii de CO2 mai mici sau egale cu 78 g CO2/km în regim WLTP (cu condiţia obligatorie a casării unei maşini vechi); un eco-tichet de 23.000 de lei, pentru achiziţia unui autoturism nou hibrid Plug-in cu emisii de CO2 mai mici sau egale cu 78 g CO2/km în regim WTLP (cu condiţia obligatorie a casării a două maşini vechi); un eco-tichet de 45.000 de lei pentru achiziţia unei maşini 100% electrice, cu condiţia obligatorie a casării unei maşini vechi; un eco-tichet de 48.000 de lei pentru achiziţia unei maşini 100% electrice, cu condiţia obligatorie a casării a două maşini vechi.

De asemenea, se poate acorda un eco-bonus în valoare de 1.500 lei pentru fiecare autovehicul uzat care este mai vechi de 15 ani şi are norma de poluare Euro 3 sau inferioară.

 

Distribuie articolul pe:

5 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.