Să ne temem de Klaus Iohannis!

Am crezut ca un prost în „altfel de politică“, în „punct şi de la capăt“. Acum nu mai vreau nimic. Între Iohannis şi Băsescu, între el şi Videanu sau Elena Udrea nu este nici o diferenţă. Un fel de Blejnar mai înalt şi mai îngîndurat. La fel de poamă, la fel de lipsit de caracter, la fel de vînător de interese. Acum înţeleg şi povestea caselor: nu este decît un crîmpei din foamea de nehalit a unui om disperat de putere. Se foloseşte de orice şi de oricine pentru a-şi atinge scopul. De SRI, de stradă, de DNA, de liberali, de (ha-ha-ha!) Adrian Năstase. Pe 13 iunie 2002, cei doi au semnat un protocol despre care am aflat destul de tîrziu. Ce prevede acesta?

„3. Părţile semnatare vor acţiona pentru finalizarea procesului de retrocedare a proprietăţilor.

– Pe baza unui program naţional, se va acţiona pentru încheierea, în linii generale, a înmânării titlurilor de proprietate pentru fondul funciar şi fondul forestier până la 31 decembrie 2002. Membrii comunităţii germane vor fi trataţi nediscriminatoriu. Pământul va fi retrocedat în natură; doar unde acest lucru nu este posibil, se va recurge la despăgubire.

– Se va adopta Legea privind acordarea de despăgubiri pentru imobilele solicitate şi care nu pot fi restituite în natură conform prevederilor Legii nr. 10/2001 (octombrie 2002), ţinând seama şi de punctul de vedere al FDGR exprimat în cadrul unor consultări prealabile.“ (Protocol PSD – FDGR semnat de A. Năstase şi K.W. Iohannis)

Cum să-i cedeze Adrian Năstase lui Iohannis o bucată atît de mare de caşcaval (adică proprietăţile confiscate ale saşilor din România), fără nimic la schimb? Ce i-a oferit Iohannis? Trei rînduri şi nimic mai mult:

„7. PSD şi FDGR vor acţiona pentru aplicarea corectă a Tratatului dintre România şi RF Germania privind cooperarea prietenească şi parteneriatul în Europa“. (Protocol PSD – FDGR)

Mai pe şleau. Iohannis a deschis porţile PSD în Germania, unde PSD conta ca partid de foşti comunişti şi, pe deasupra, „corupt“. Aşa că Legea 66/2004 a fost un troc. Casele şi proprietăţile saşilor contra susţinerii PSD în Europa. Ce găsim în Legea 66/2004?

„(1) Imobilele care au aparţinut comunităţilor minorităţilor naţionale din România şi care au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, în perioada 6 septembrie 1940 – 22 decembrie 1989, compuse din construcţii împreună cu terenul aferent, existente în natură, se restituie foştilor proprietari în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.“
Cu o lege negociată ca între doi tovarăşi de tunuri, se pune baza ocolirii unor prevederi din Convenţia de Armistiţiu şi din Decretul-lege semnat de Regele Mihai pe 7 octombrie 1941. Ce contează! Năstase voia susţinere la alegerile prezidenţiale, susţinere în Germania, intrare în Uniunea Europeană şi uşi deschise la Bruxelles.

Ce scrie mai tîrziu Adrian Năstase despre Klaus Iohannis?

„Iohannis rămâne pe acelaşi plan cu Vadim. Amândoi şi-au invitat alegătorii, în mod surprinzător pentru mine, să-l voteze pe Băsescu. În final, vreau să-i precizez primarului Iohannis că, în politică, chiar şi printre gratii, nu se confruntă doar adevărul cu minciuna, ci şi caracterul cu lipsa de caracter.“

Trădat de Iohannis, Năstase pierde partida şi este înfundat de regimul Băsescu. Nu peste multă vreme, FDRG, printr-o acţiune semnată de Hans Klein (şeful FDRG Sibiu, subordonat al lui K. Iohannis), deschide acţiunea împotriva primăriei şi obţine o sentinţă (dubioasă şi discutabilă, dar sentinţă) în baza căreia Forumul este „succesorul în drepturi“ al organizaţiei fasciste de drept public Grupul Etnic German, interzis prin decret regal în 1944.

Aşa a deschis Klaus Iohannis poarta spre bunurile confiscate de la organizaţia naziştilor din România. Forumul şi Biserica Evanghelică din Sibiu au început astfel recuperarea bunurilor predate Grupului Etnic German după 1940 şi confiscate de statul român în 1944. Lista o găsiţi în ziarul nostru de astăzi. Pe măsură ce vom descoperi şi altele, le vom publica. Operaţiunea de recuperare rămîne însă un model de învîrteală juridică ilegală.

Editorialul complet în ziarul Cotidianul de marţi versiunea tipărită – disponibilă la toate chioşcurile şi benzinăriile OMV Petrom şi MOL – sau digitală