Să vezi şi să nu crezi: se vorbeşte, deja, de un posibil Leu de Aur

Corespondenţă de la Magda Mihăilescu

Nu mai încape îndoială, Alberto Barbera este un director atipic. Mostra abia a început şi Leul de Aur pare să-şi arate coada. Întrebat, a doua zi după inaugurare, care anume ar fi producţiile ce-i stau cel mai mult la inimă, numărul unu al festivalului de la Veneţia nu s-a ferit să numescă vreo două-trei, un posibil candidat la trofeul suprem fiind, după părerea lui, The Shape of Water (Forma apei), „cel mai bun film al lui Guillermo del Toro”. Ziariştii s-au molipsit de entuziasmul fostului critic, drept care au aplaudat frenetic nu numai la sfârşitul proiecţiei ci, parcă şi mai abitir, la intrarea echipei în sala conferinţei de presă. Mărturisesc că nu am mai văzut aşa ceva, criticii fiind, în general, o specie cu sânge mai rece. Minute în şir, strigăte de bucurie. Filmul le merită din plin. Deocamdată, el este evenimentul acestei ediţii, nu Downsizing, căruia i-a revenit, cum scriam, onoarea inaugurării acestei ediţii, în prezenţa unui număr impresionant de miniştri, cam jumătate din cabinetul lui Matarella, cu premierul în frunte.

Scenă din Downsizing

The Shape of Water este, ca şi alte filme ale mexicanului del Toro, un basm cu trimiteri SF, dar şi cu aluzii la derivele politico-sociale ale lumii noastre. Dar ce basm! O rescriere a mereu proaspătului Frumoasa şi bestia, de data aceasta Ea fiind o tânără menajeră urâţică şi mută, El – o creatură solzoasă, între peşte şi reptilă, cu un vag surâs trist, destinat de oamenii de ştiinţă sovietici şi americani unor experienţe secrete. Prizonieri amândoi, evadează, unde altundeva decât la cinema (filmul este plin de citate din minunile anilor cinematografului de altădată), pentru a-şi găsi fericirea deplină în largul apelor. Suntem la începutul anilor ’60, într-o epocă – avea să amintească autorul la conferinţa de presă – plină de promisiuni, dar asasinarea lui Kennedy a ucis speranţele. Oamenilor le-a rămas refugiul în poezie, în dragoste. O uluitoare arhitectură a culorii – verdele apare numai în secvenţele de cinema în cinema şi de dragoste – o savantă dispunerea şi a luminii (unele cadre au avut nevoie de şase ore pentru potrivirea luminilor), muzica lui Alexandre Desplats, despre ale cărei acorduri chiar se poate spune că ele curg ca apa, susţin această năvalnică chemare a fanteziei. „Am făcut acest film împotriva cinismului şi prefăcătoriei – mărturisea autorul. Nu mai ştim să iubim, iar atunci când credem că iubim, ne apucă disperarea.” Prezent pentru prima oară în competiţie la Veneţia, Guillermo del Toro, deţinător a trei Oscaruri în 2006 pentru „Labirintul unui faun”, are toate şansele să meargă pe urmele vestiţilor săi conaţionali, Cuaron şi Inarritu, atât de norocoşi aici.

Matt Damon şi partenera

Dar Downsizing (Micşorarea)? Care ar fi păcatul mult aşteptatului nou titlu al lui Alexander Payne? Unul capital: nu seamănă cu La La Land, nu a dat comunitatea de la Lido peste cap. De altfel, s-a găsit imediat şi un alt nume, Liliputland, pentru această isorie nici dramă, nici comedie despre deznădejdea unei lumi incapabile să-şi mai îngrijească, hrănească, adăpostească pe cei lăsaţi de bunul Dumnezeu să-şi ducă traiul pe întinsul ei. Savanţii pun la cale un plan măreţ, micşorarea dimensiunilor umane, de la 1,80 m, să zicem, la 12 cm. Atunci am avea un loc mai confortabil cu toţii. Cine vrea se supune experienţei. Ras, tuns şi cu dinţii scoşi, individului se face o injecţie şi gata. Unul dintre cei îndrăzneţi, tipul americanului mijlociu, este interpretat de Matt Damon, antistarul, ideal pentru astfel de personaje. El însuşi se autodefineşte ca fiind omul oarecare, un umil muncitor: „Cred că întruchipez normalitatea – spunea la conferinţa de presă. Chiar şi din punct de vedere fizic şi asta îmi permite să fac roluri diferite. Dacă eşti frumos, rişti să rămâi blocat pe viaţă. Trăiesc în America pe care o iubesc, dar aş vrea ca Trump să plece”.

Kristen Weig

Revenind la film, trebuie să amintesc că Payne nu se joacă de-a „uite omul mare, uite omul mic”. Aluziile sale politice, observaţiile sociale cu săgeţi îndreptate către realităţi imediate, recognoscibile, sunt amare. Unii politicieni se sperie la gândul micşorării dimensiunilor umane, nu cumva atunci refugiaţii, migranţii se vor strecura mai repede? Doar un descurcăreţ din Balcani doarme liniştit. Cine să se mai teamă de un sârb de numai 12 cm? Şi asta o spune Christoph Waltz, actorul perfect al surâsurilor zeflemitoare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.