Săgeți către Georgescu din tabăra lui Nicușor Dan: Vorbește plat și dezarticulat

„Şi aceste asociaţii simple cred că captează o parte din public. Dar la nivel ideatic e un abur”, a declarat Sorin Costreie despre discursul lui Georgescu.

Rami Cristescu - senior editor
Săgeți către Georgescu din tabăra lui Nicușor Dan: Vorbește plat și dezarticulat

„Şi aceste asociaţii simple cred că captează o parte din public. Dar la nivel ideatic e un abur”, a declarat Sorin Costreie despre discursul lui Georgescu.

Consilierul prezidențial Sorin Costreie a făcut analiza discursurilor susținute de președintele Nicușor Dan și de liderul suveranist Călin Georgescu. Costreie a spus că Georgescu vorbește plat și dezarticulat, în timp ce șeful statului ar avea „substanță” în discurs.

„Preşedintele, aş spune, nu corespunde a ceea ce ne-am învăţat, acestui habitus social, ca politicienii noştri să vorbească repede şi preşedintele, aşa cum îl ştiu, stă şi se gândeşte şi, dacă urmărim ceea ce spune, spune cu substanţă. Într-adevăr, poate în unele cazuri, răspunsul poate ar trebui să fie mai rapid, să fie – asta dânsul ştie, strategia – mai prezent în discuţii”, a declarat, duminică, la Digi 24 conform News.ro, Sorin Costreie, despre modul de a vorbi al lui Nicușor Dan.

El precizează, însă, că 30 de ani de lucru cu studenţii l-au învăţăat că există ritmuri foarte diferite în vorbire.

Citește și: Călin Georgescu: Suntem aici, oriunde ne-am afla

„Dar asta nu înseamnă că acolo nu se întâmplă ceva. Adică, într-un dialog, trebuie să vină din ambele părţi şi nu doar o aşteptare pe un pat al lui Procust trebuie să spui repede – şi ca să spun aşa, într-o română neaoşă, «no matter what» trebuie să ai o opinie”, a declarat Sorin Costreie.

Întrebat despre modul în care vorbeşte fostul candidat independent la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu, Costreie a apreciat că acesta vorbeşte dezarticulat.

„Vorbeşte foarte controlat, plat, aş spune total sistematic şi dezarticulat, dar acolo vine cu nişte triggere pentru că foloseşte aproape obsesiv anumite cuvinte. Şi aceste asociaţii simple cred că captează o parte din public. Dar la nivel ideatic e un abur”, a declarat Sorin Costreie.

Citește și: Consilierul lui Nicușor Dan pe educație vrea ministru din preuniversitar

Distribuie articolul pe:

55 comentarii

  1. Ca de obicei #maiDANezii , au luat-o de la „origini„ . Că dacă CoSTRECHE al lor latră că „Georgescu m=are dinți -canini și n-are origine sănătoasă , nu „ pedigree ca ei ( corcitură #maiDANez cu Jigodie) . suntem și noi vinovați că nu ne-am făcut „toilleta azi dimineață în Lacu Ciurel sau cu Licheanu Violentei Alexandru la cloaca sector 1 a Clocirei Guadelupeza , că PRIMARII LOR ”maidanezi niMICUȘORI , acolo le-au creat lor condiții fiind aligatorii și avotanții lor devomați la Gambrinus . Drept consecință preluară „HAM HAM-urile la Mediu , avănd studii medii la SERAR- solar la goale all inclusiv la căpușe , prin Diana Buzălată , care i-a repartizat și p-ăia din Prahova și Curtea de AG. tot la baia comunală de la comuna București limitrofă cu Ciorogărla, la nămol de Techirghiol la DELTA FORCE OAN VĂCĂREȘTI-ȘOBOLĂNEȘTI mari căt GuadeLUPA . Că tot veni vorba . Cică au măncat banii covrigarii să facă VILOAIE de juma de mil , pe post de „toilette , ceea ce e corect , dar ei vor să „iplementeze pe PNRR , UNELE „MODERNE, ieftine și practice „ ca cele din Congo Bruxelville ( unde e sediul UIE ) amplasade lăngă trotuar la baza copacului , că ”maiDANezii se grăbesc , merge direct de pe „tontonetă „ Astea ECO la „vedere n-ar fi o problemă , chestia e că la Dălga mai sunt d-alea în fundu curții la cei pe care Caracalmicu d-aia nu-i mai lasă să avoteze .

  2. O lege impotriva pupincurismului in public nu exista pentru ca ar incalca dreptul la opinie. Pentru sinecuristi comportamentul slugarnic intra in fisa postului. Iar o lege impotriva prostiei ar face ravagii printre proeuropeni, am ramane fara ticaloasa coalitie si fanaticii ei sustinatori.

  3. Ma bucur nespus, ca gestul consilerului prezidential care a a sarit sa isi tamaieze seful, e urmat aici de un potop de postaru anti cremlinez a colegilor mei #postaci de tzopaiala din pta victoriei Intre noi fie vorba ce pretentii putem avea de la un functionaras onu, vis a vis de acest geniu olimpic al matematicii care e nicusorul meu Sa spi tu ca nicu si bolo sunt uneltele strainatatii, asta da limbaj plat! Multumim dle consilier pt tot ce ne-ati spus!

  4. Halo, Reziștilor, nu v-ați mai putut abține, ordin pe unitate, v-ați scăpat de voi? De ce vă e frică n-o să scăpați, dar poate vă scăpați în pantaloni. Augurii și negru în cerul gurii.

  5. Ce limba catifelata,calda si umeda are acest Costreie si stie unde sa o bage ca sa manance si gura lui o bucata de paine cu un strat cat mai gros de unt.

  6. Daca CCR i-a eliberat pe parlamentari si presedinte sa declare castigurile sotiilor/partenerelor de viata de ce te intereseaza unul care nu-i la butoane si nu are acces la borcanul cu miere? Se pare care are salariu de lector universitar, iar sotia scrie carti si comentarii pe net…in alta ordine daca esti medic de ce nu ne vorbesti si de ministri si alte fete importante care par putin tulbure cand trebuie sa se exprime, CG totusi e coerent, putin mistic pt a place unei parti a societatii si atat…

  7. ”Vorbește plat și dezarticulat” ”Vulpea unde nu ajunge zice ca nu-i place!!!” Sireata vulpe! Aloooo! N-are egal! Intelegeti? N-are egal! Tocmai aceast aguvernare vorbeste de asa ceva?! M-as ascunde in padure cand se discuta despre competenta pregatire, cultura, politica etc ….tot!!!

  8. BAC in clasa cu altii nu la separe ca olimpici si licenta tot din vremea cand nu exista o piata a invatamantului univ. poate fi interpretat ca-i cu o clasa superioara celor care-l judeca si care sunt copiii rudelor lor precum Cilos si altii

  9. Mai crede cineva în implicarea Rusiei în alegerile din decembrie? Din nou se incearca prostirea romanilor cu gargaristica! Ideea de a „albi” CCR prin rapoarte si dovezi publicate la circa 1 an de la decizie este amatoristica.
    O decizie CCR se ia pe baza datelor pe care le are la momentul luarii ei, nu pe „dovezi”, „rapoate” si alte chestii ajutatoare care pot sa apara ulterior deciziei.Un lucru e clar,Nealesul de glie merita puscarie pe viata!

  10. inca vreo 2 luni o sa-l vedem in fiecare saptamana cum ne vorbeste in pilde citate si vorbe de duh? El are numai citate ba din filme ba din istorie ba din orice ca ceva original nu e in stare sa emane si lumea e in extaz. Lumea de la amazoana din platou adica.

  11. Un tâmpit care ne a distrus viata si a împărțit tara in doua. Sa faca chetă mars tv cu kalinopitecii, sa i plateasca amenda, ca n are servici.

  12. la puscarie cu pantalonii rosii- asta ce se plimba in libertate? A incalcat legea electorala- a fost penalizat?

  13. Pentru toti idiotii care il vàd pe gurul Georgescu,sau pe Simion salvatorii neamului ,ar trebuii sà citeascà cartea ; Revolverul Arh…lui. Dar cine sà o citeascà ! Cand ei sàracii citesc pe litere,si socotesc pe degete. Dar! Ei sant patrioti.

  14. Individul asta care insiruie vorbe si lozinci ar trebui inchis, nu lasat sa umble liber si sa instige o parte a societatii.alegătorii lui guru dacopat au mintea prea obosită ca să o mai folosească, și mai sunt obosiți si de prea mult stat degeaba. Urât viitor are România cu acești hauristi.

    1. Se vede si in piata,cand se aduna maxim cinci dusmani ai sapunului sa-l aclame pe guru>Se dezumfla gogoasa plina cu puroi suveranist.

    2. Se vede si in piata,cand se aduna maxim cinci d…i sa-l aclame pe guru>Se dezumfla gogoasa plina cu puroi suveranist.

    3. ”urat” ca sa te citez decat cu oameni ca tine care nu pot accepta alte pareri si care se inchina la 12% ca la un zeu…

  15. Turma celor fara minte si-a gasit conducatorul potrivit-Calin Georghescu, sa-i duca la orice eveniment, sa faca circ.

  16. La pușcărie cu toate slugile ruSiei.Daca nu va fi condamnat , posibil sa considere rusii ca mai au ceva de stors de la CG – sleahta de habauci ca il urmeaza

    1. #maiDANezule ,statuie vorbitoare , ce-ai produs la viața ta afară de mătreață , jigniri , bube dulci și spume de lustruit clanțe la HAM băsade ? Ce-ai tu bă , NULA CU PREFECTURA ? de ce ne insulți ? Ai ceva cu Georgescu , du-te și spune-i .

    2. maiDANezule ,statuie vorbitoare , ce-ai produs la viața ta afară de mătreață , jigniri , bube dulci și spume de lustruit clanțe la HAM băsade ? Ce-ai tu bă , NULA CU PREFECTURA ? de ce ne insulți ? Ai ceva cu Georgescu , du-te și spune-i .

    3. Coymane , ești din neamul lui VALTER RUMAN că numai ăla băga la pușcărie pe toți și pe toate . Coymane cu „slugile rusești „nu e DOVEDITĂ , în schimb voi boarfele franțuze, yankee , HAPsburge le-ați lustruit clanțele la HAM basade , pe MUTENAȚIONALE etc.

    4. Coymane , aia cu mujicii nu e DOVEDITĂ , oricât v-ați screme . Vă forjați degeaba . în schimb ați „lustruit cu spor toate clanțele la HAM basadele Afranții , AngINDIEI ,Germaicăi la „licurici ați făcut „rană , de s-a și supărat pe voi , iar la MUTINAȚIONALE pe „mute , mumumu .

  17. Cele mai multe din susținerile lui Georgescu sunt de o inepție ce sugerează probleme psihice grave. Așa se întâmplă când sunt acceptați în politică și funcții publice indivizi netestați psihic. Tot discursul lui Georgescu se bazează pe ignoranța auditoriului, iar acest lucru sugerează un cinism și dispreț suprem pentru cei cărora li se adreseaza. Se pare că aici este vorba de un mix extren de toxic între patologia psihică și un distreț cinic pentru români.

  18. e gandesti daca CalinGe Orgescu trebuie sa mearga la puscarie, sau la Obreja?
    Apropo, asta nu lucreaza nimic, de unde atata lux?
    ANAF-ul nu ii bate la usa?

    1. fetele care se pozau lingandu-se la ”inagurarea” lui Nicusor din ce traiesc? din FB si poate ONG-uri care le cer sa se activeze ca sa ai tu la ce te gandi

  19. imi place circul facut de guru si de habaucii lui, vorbele de duh-geto-dac, barbile nerase ale fanilor si paduchii din cap, gingiile cu doi dinti si malcii de bodygurazi, mai tari decat orice SPP-ist, masina de lux cu care vine si prelegerile pe tik-tok.

  20. Nervozitatea nespalatilor este ca virgula Calin Kremlin si SSimion nu pot genera alegeri anticipate, ca n-au cheia de la dulapul cu anticipate. De ce credeti ca-Calin a apelat la mercenarii inarmati ai lui Potra ?

  21. Au iesit dacii din tunele indignati de cei ce contesta sacralitatea lui georgica tembelici.Loaze inculte si nespalate cu drept de vot.Daca justitia noastra ar fi corecta , CalinGe ar lustrui latrinele puscariei cel putin 30 de ani ! Conform legii ! Si aia poate l-or pune presedinte de celula !

    1. #maiDANezule ,statuie vorbitoare , ce-ai produs la viața ta afară de mătreață , jigniri , bube dulci și spume de lustruit clanțe la HAM băsade ? Ce-ai tu bă , NULA CU PREFECTURA ? de ce ne insulți ? Ai ceva cu Georgescu , du-te și spune-i .

  22. Calin Georgescu si George Simion pot SALVA si CONDUCE Romania,!!!Basinile mistice ale cristelnitei au rolul lor!

  23. Ciuma galbena si soroshistii lui 3 coceni sa plece.Alegeri anticipate.Au dus tara la anii lor din 38.Refacerea industriei,agriculturii,invatamant sanatos,administratie care sa tina cu cetattenii,sanatate si justitie adevarate,in slujba cetateanului,fara amestec de partide in institutiile tarii.Toti suveranistii extremisti ,la puscarie.Puse bazele unui stat de drept,democratic,cu cetateni competenti, fara corupti si lichele.Neaparat industria calului lu’guru Tacalin.

  24. Bă săgetătorule , sughiți p-aci ca și ceilalți #maiDANezi care îți țin HAM HANGUL . Nici acum n-am înțeles cum v-ați scos mingea din poartă , cum ați întors-o , mai ceva ca la Ploiești , pe 6 dec. 2025 . Costrecheo , dacă mingea se ducea aiurea , adică dacă Georgescu ieșea pe loc de retrogradare , îi mai dădeați cartonașul roșu cu eliminare , mai era el putinist , legionist , conspiraționist , plat , dezarticulat , repetat , repetent ? Nu mai era , eventual , ca ceva timp în urmă , „în cărți pt. Premier – dacă se pocăiește la templul #Maidan . Cică FeSeN-ica emanase o „democrație originală ,un talmeș -balmeș , voi #Maidan-ica emanați 3 Putori separate , care se COMASEAZĂ și se MASEAZĂ una pe alta o dată la 4 ani până se EMANEZĂ EMANATUL LOR, restul „dorm separat .„„Cupeu separat monșer , ce crezi, cum ai tălică la 3 coceni .

  25. o limba calda la vremea ei, data cind si unde trebuie, face cit….

    muhahahahaha

    sa traiti sefu, va place? tov costrei e la datorie!

  26. Nu am acordat atenție la ce spune sau scrie Georgescu, dar Nicușor Dan nu are proprietatea cuvintelor. Se exprimă forțat și nu știe ordinea cuvintelor în propoziție. Pare puțin dezorientat și cine îl aude ți nu știe că e român, crede că româna nu este limba lui maternă. Am cunoscut și altel de olimpici, care stăpâneau limba română la perfecție. M.Grancea

  27. Consilierul prezidențial Sorin Costreie ,nu poate sa isi exprime adevarata parere despre domnul Nicusor pt. ca a doua zi devine somer ,asa ca indruga si el niste minciunele .

  28. Georgescu are cercul sau de primate AUR care-l insotesc oriunde:nici nu trebuie sa cotcodaceasca ,doar le arata degetul si primatele incep:turul2 inapoi,Georgescu presedinte ,etc
    E interzis sa strige ‘Lasconi presedinte!’care oricum era intr-o pozitie mai favorabila,sau ‘Simion a luat-o in mana!’o lozinca mai realista referitor la repetare
    Suntem in tara duamnei Gorghiu”La bas et librerte!’lozinca Revolutiei romane

  29. Dl Calin Georgescu vorbeste foarte corect.
    Are memorie buna si memoreaza citate din discursurile altora, fara nicio greseala.
    Nu-l mai ponegriti pe dl Calin Georgescu.

    1. Nu-l ponei.grim, radem de carica.tura pe care o reprezinta, un fel de Vadim spre Ghita Fular, pe intelesul celor de la orase si sate ! Daca facea un Car.itas sau un FNI, ar fi avut o audienta mai mare. Deocamdata, de peste un an face carare la Militie, saptama.nal, insotit de vreo pana la 50 de adepti ! Daca l-ar fi copiat pe Navalnyi, stragea 100 de adepti.

    2. Ce idei aveți voi ”maidanezilor ? Bă Găt / cap golaș de securici , dă-mi și mie un singur exemplu de Usturist care înainte de a fi primar , ministru , parlamentar , a condus măcar 5 salariați într-o firmă serioasă , BĂ STATUIE VORBITOARE !

  30. ce indivizi populeaza ceata care-l inconjoara pe au ttiisst ul de la Cotroceni ?
    Raspuns Corect – Alti autisti culesi de Sekuritate de pe la Scolile Ajutatoare din Tara . Indivizi reparati cit de cit de medici si instruiti de doktrina sekuristica Baneasa.

  31. Călin Georgescu e un legionar, naționalist, extremist. Dar, dacă el e „un abur” Nimicușor Dan e „un fîs”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.