Salariații din România: săraci, puțini, fără drept de asociere în sindicate

Salariații din 93% din companiile din România nu pot să se constituie în sindicate, din 2011 și până azi nu s-a mai negociat niciun contract colectiv de muncă la nivel de sector, în 2016 doar 2% din totalul întreprinderilor aveau contracte colective de muncă, 30% dintre angajații din țară primesc salariul minim iar pe piață există un deficit major de forță de muncă. Astfel, venitul anual disponibil per capita plasează România pe ultimul loc în Europa, la o distanță greu de recuperat în următorii ani: 25,9% față de țările UE 15, dar și 61,1% față de țările UE 8. Acestea sunt câteva realitățile cu care se confruntă salariații din țară și din această cauză sindicaliștii de la Cartel Alfa au ieșit în stradă. Pe lângă acestea se mai adaugă și intenția guvernului de a trece toate contribuțiile din seama angajatorului în cea a angajatului. Sindicaliștii cer să se modifice Legea 62/2011 a dialogului social pe motiv că în 93% din companiile private lucrătorii nu au dreptul să constituie sindicate (deoarece au sub 15 angajați), deși acest drept este garantat de Constituția României și de convenții și tratate internaționale. În aceste companii, sunt agajați un sfert din lucrătorii din mediul privat. – Din cauza condiționărilor abuzive nu s-a mai putut negocia niciun contract colectiv de muncă la nivel de sector. Dacă în 2011 existau 14 contracte colective de muncă la nivel de sector, acum sunt zero. La nivel de companie, în 2016 erau 9.366 de contracte colective de muncă active (ceea ce înseamnă că mai puțin de 2% din totalul intreprinderilor aveau un contract colectiv de muncă). Cea mai mare parte dintre aceste contracte colective – peste 85% – sunt semnate de reprezentanții salariaților, de cele mai multe ori desemnați de însuși managementul companiei, astfel încât valoarea prevederilor în beneficiul lucrătorilor în aceste așa-zise negocieri este minimă. Numărul lucrătorilor pe salariul minim a crescut exponențial în cei 7 ani (de la 8% în 2011 la peste 30% în prezent), migrația forței de muncă a atins cote alarmante, cu un deficit major de forță de muncă calificată. Erodarea capacității de negociere a lucrătorilor are drept consecință directă pauperizarea lucrătorilor. Venitul anual disponibil per capita plasează România pe ultimul loc în Europa, la o distanță greu de recuperat în următorii ani: 25,9% față de țările UE 15, dar și 61,1% față de țările UE 8, conform datelor Eurostat, 2015. Mai mult decât atât, avem de departe cea mai mare rată de lucrători săraci înregistrată în EU (19%, în timp ce media EU a acestui indicator este de 9%) care, deși sunt încadrați în muncă și au un venit, nu câștigă suficient pentru a-și asigura condițiile minime de trai.

Sindicaliștii cer modificarea legii mai sus amintite pentru a garanta dreptul de asociere liberă, fără nicio îngrădire sau autorizare prealabilă, de a constitui şi adera la o organizaţie sindicală al tuturor angajaților, membrilor cooperatori, funcționarilor publici, precum și persoanelor care exercită potrivit legii o meserie sau o profesiune în mod independent (cum ar fi traducătorii, actorii, regizorii, tehnoredactorii, interpreții, jurnaliștii, fotografii, sportivii profesioniști etc.), membrilor cooperatori, agricultorilor, lucrătorilor domestici, zilierilor şi persoanelor în curs de calificare. De asemenea, cer liminarea pragului aberant de 15 membri din aceeași unitate pentru constituirea unui sindicat și înlocuirea acestuia cu 3 membri fondatori necesar pentru înființarea unui sindicat, similar cu pragul impus de lege pentru înființarea unei asociații neguvernamentale sau a unui partid politic. În plus cer scăderea pragului de 50%+1 necesar pentru obținerea reprezentativității organizațiilor sindicale la nivel de companie până la un prag – corelat cu rata medie de sindicalizare – care să permită în mod real organizarea sindicală, precum și reducerea pragurilor de reprezentativitate la nivel de sector, la 5% pentru federaţiile sindicale şi 7% pentru federaţiile patronale.

Chestiunea contribuțiilor

Conform sindicaliștilor, propunerea guvernului de transfer al taxelor sociale de la angajator la angajat reprezintă un experiment singular și iresponsabil care riscă să ducă la dezintegrarea sistemului național de securitate socială. Plata contribuțiilor sociale exclusiv de către angajat nu este aplicată în nicio țară UE. Dimpotrivă, în cele mai multe țări, cota suportată de angajator este mai mare decât cea plătită de lucrători (media UE este de 23,57% contribuții angajatori, 13,35% contribuții angajat), deoarece companiile au și o răspundere socială. Conform sindicaliștilor, principalele efecte negative suportate de lucrători sunt scăderea veniturilor nete din muncă sau lipsa unui mecanism juridic care să oblige angajatorii să includă în salariul brut al angajatului taxele sociale care erau anterior în sarcina angajatorului, pentru salarii care depășesc salariul minim va duce la reducerea venitului net sau ar împiedica salariatul să beneficieze de facilități fiscale care îi sunt destinate, cum ar fi reducerea impozitului pe salariu de la 16% la 10% sau reducerea cotei de contribuții sociale cu 4,25%. Spre exemplu, la un salariu brut de 2600 lei, salariatul va pierde până la 302 lei, adică o reducere nominală cu aproximativ 17% a salariului net. În sistemul bugetar, creșterea de 25% de la 1 ianuarie 2018, reprezintă, în condițiile acestui transfer, doar 4,26%. Ei spun de asemenea că vom avea de a face cu eliminarea cu totul a contribuției pentru accidente de muncă și boli profesionale. Asta înseamnă de fapt lipsa totală de răspundere a companiilor pentru organizarea locurilor de muncă în condiții normale pentru sănătatea și securitatea lucrătorilor (în contradicție cu legea 319/2006 privind sănătatea și securitatea în muncă), în condițiile în care calitatea locurilor de muncă în România este dintre cele mai scăzute din UE. Desființarea contribuției pentru concedii medicale înseamnă că salariații vor suporta plata concediilor medicale, iar eliminarea contribuției pentru creanțe salariale lasă descoperiți lucrătorii în cazul insolvenței companiei, fără să-și mai poată recupera salariile. Toate acestea ar determina o modificare radicală a legislației specifice, ceea ce este de natură să ducă la un conflict de norme cu legislația internațională (Convenții OIM ratificate sau directive EU). Totodată, va fi desființată
contribuția pentru șomaj ceea ce se presupune că șomajul va fi suportat integral de stat, adică tot de către toți cetățenii, sau va dispărea ca sistem de protecție, ceea ce, din nou, contravine normelor EU sau internaționale. Astfel, angajatorii scapă de responsabilitatea propriilor lucrători, pe care o transferă astfel integral statului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.