Potrivit senatorului Lucian Rusu, România dispune de un potențial energetic important, însă nu a reușit să îl valorifice suficient, lucru reflectat și de scăderea ponderii țării în producția europeană de energie.
Liberalul a declarat, joi, că ponderea României în ceea ce privește producția europeană de energie hidro, eoliană și fotovoltaică a scăzut constant, iar aceste date arată că „nu am valorificat suficient potențialul pe care îl avem”.
„România dispune de aproape toate resursele energetice importante: gaze naturale, hidroenergie, energie nucleară, energie eoliană și energie solară. Puține state europene beneficiază de o asemenea diversitate. Tocmai de aceea, nu lipsa resurselor este problema, ci viteza cu care transformăm aceste resurse în investiții și în capacități moderne de producție”, a afirmat senatorul Lucian Rusu, citat de News.ro.
România a pierdut ritmul investițiilor, iar producția de energie a scăzut. „Adevărata problemă este una structurală”
Liberalul a mai spus că la fiecare criză energetică apar întrebări cu privire la cauze și la soluții, însă consideră că explicațiile nu pot fi reduse la efectele caniculei și secetei.
„Adevărata problemă este una structurală și s-a construit în timp”, consideră senatorul PNL.
Lucian Rusu a amintit că, la zece ani de la lansarea Uniunii Energetice, România se află printre statele europene care au înregistrat cele mai mari scăderi ale producției de energie electrică.
În aceeași ordine de idei, spune acesta, alte state membre au profitat de această perioadă și au investit masiv în noi capacități de producție și în sisteme de stocare, însă România nu a reușit să țină același ritm al investițiilor.
„Din păcate, România nu a ținut același ritm. După dezvoltarea accelerată a energiei fotovoltaice din perioada 2012 – 2014, modificările legislative și lipsa de predictibilitate au încetinit investițiile.
În același timp, proiecte strategice au fost amânate ani la rând, iar investițiile în stocarea energiei și în infrastructura de transport și distribuție au rămas insuficiente”, a explicat Lucian Rusu.
Reactoarele 3 și 4, Neptun Deep și investițiile în stocare, printre proiectele pe care Lucian Rusu cere să fie accelerate
Senatorul liberal susține că este nevoie de accelerarea unor proiecte strategice pentru consolidarea sistemului energetic național. Printre acestea a enumerat dezvoltarea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă, implementarea reactoarelor modulare de mici dimensiuni, exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră prin proiectul Neptun Deep, finalizarea hidrocentralelor începute și nefinalizate, dezvoltarea capacităților eoliene și fotovoltaice, precum și investițiile în stocarea energiei și în rețele inteligente.
În opinia sa, consolidarea producției interne de energie reprezintă o componentă esențială a patriotismului economic.
„Patriotismul economic înseamnă să producem mai multă energie în România, să valorificăm resursele naționale, să reducem dependențele externe și să creăm locuri de muncă.
Înseamnă să construim un sistem energetic care să ofere stabilitate economiei și siguranță fiecărei familii.
În același timp, trebuie să renunțăm la tentația soluțiilor populiste. Securitatea energetică nu se construiește prin măsuri de moment și nici prin decizii luate sub presiunea electorală”, a afirmat Lucian Rusu.
Acesta a adăugat că România poate deveni un „actor energetic important” în regiune, însă pentru atingerea acestui obiectiv sunt necesare investiții constante, în condițiile în care țara dispune de resurse, de specialiști și are acces la fonduri europene consistente.
Când m-am referit la toate guvernele din 89 încoace , am vrut să zic că P(D)NL a avut cei mai mulți miniștri la energie
Toți miniștrii de la energie din ultimii 6 ani și după 89 din toate guvernele au fost de la P(D)NL… adică Partidul Antinațional Lăbăral
„Păduchi-politici” din guvernarea de azi au aflat si ei, de cuvintele lui Calin Georgescu!….HRANA-APA si ENERGIE !.
De zeci de ani se discută despre problemele astea dar Guru abia acum a aflat și el.