După o revenire răsunătoare la preşedinţia Statelor Unite, Donald Trump se pregăteşte să aducă la Casa Albă o galerie de personaje colorate, comentează miercuri AFP.
J.D. Vance l-a susţinut pe Donald Trump în cursă şi va ocupa funcţia de vicepreşedinte în noua administraţie americană. Acest fost militar în vârstă de 40 de ani va deveni al treilea cel mai tânăr vicepreşedinte din istoria SUA. O poziţie cu atât mai expusă cu cât republicanul în vârstă de 78 de ani va fi cel mai în vârstă lider american care va depune jurământul în funcţia de preşedinte al SUA pe 20 ianuarie.
În timpul campaniei electorale, acest senator mai puţin tipic din Ohio a făcut subiectul unei serii de controverse odată cu apariţia unor clipuri video mai vechi. Într-unul dintre acestea, autorul de bestseller-uri îi acuza pe democraţii aflaţi la putere că sunt o grămadă de „doamne nefericite cu pisici” care nu conştientizează „interesul direct” al ţării deoarece nu au urmaşi. În alte secvenţe video, J.D. Vance îl critică pe Donald Trump, căruia în prezent îi jură loialitate absolută.
Donald Trump a afirmat că intenţionează să îl însărcineze pe Elon Musk să realizeze un „audit complet” al administraţiei americane cu scopul de a o reforma în mod drastic, misiune pe care cel mai bogat om de pe planetă a acceptat-o.
Proprietarul SpaceX şi Tesla a jucat un rol absolut fără precedent în campania lui Donald Trump, cheltuind peste 110 milioane de dolari din averea sa personală pentru a contribui la alegerea sa. De asemenea, a organizat o serie de întâlniri de campanie în favoarea candidaturii republicanului în statul aprig contestat Pennsylvania. Detaliile exacte ale rolului pe care îl va juca în administraţia Trump 2.0 nu au fost dezvăluite, dar Elon Musk a împărtăşit deja miercuri dimineaţă un montaj foto cu el în Biroul Oval al Casei Albe.
În timpul campaniei electorale, Donald Trump s-a angajat, de asemenea, să încredinţeze un „rol important” în domeniul sănătăţii lui Robert Kennedy Jr., nepotul fostului preşedinte „JFK”.
Acest sceptic în privinţa vaccinurilor, cunoscut pentru răspândirea unor teorii ale conspiraţiei, a fost un candidat independent la alegerile prezidenţiale americane, dar s-a retras din cursa în favoarea lui Donald Trump. „El va reda Americii sănătatea”, a salutat preşedintele ales, pe scenă miercuri dimineaţă.
În privinţa restului echipei sale de la Casa Albă, Donald Trump a rămas până acum foarte misterios.
Numele lui Richard Grenell, fost ambasador al SUA în Germania şi un susţinător înverşunat al lui Donald Trump, este vehiculat cu insistenţă pentru funcţia de consilier pentru securitate naţională sau şef al diplomaţiei.
Arhitecta revenirii sale politice, consiliera superioară a lui Trump în timpul campaniei electorale, Susie Wiles, ar putea ocupa prestigioasa poziţie de şef de cabinet.
Guvernatorul statului Dakota de Nord, Doug Burgum, este luat în considerare pentru postul de ministru al Energiei, iar senatorul Tom Cotton pentru şefia Pentagonului.
Donald Trump nu a menţionat ce rol va juca în viitoarea administraţie familia sa, omniprezentă în primul mandat. Şi în special fiica sa Ivanka, care l-a sfătuit când era la Casa Albă, dar care a stat complet departe de campania sa împotriva Kamalei Harris, la fel ca şi soţul ei, Jared Kushner. Nora sa, Lara Trump, este co-preşedintă a Comitetului Naţional Republican.
Ați încurcat o bă lingedosuri democrate de la București 😁😁😁🤪🤪🤪🤪🤪🤪
Si Ciuca? Pe Ciuca unde il pune?
Trump il desemnează pe Musk sa va ridice la nivelul următor al Di.ctatu.rii Dg.tale,un c.ip in sc.ăfârl.ie sau pe mă.na dr.eap.ta,la ce credeți că a făcut pe.eu.do pan.d.eme.nta😉
mai stiu lingaii cum sa se gudure.
Ce, numai la noi se practica?
„fost militar în vârstă de 40 de ani”
Varsta de executiv pe care orice privat il angajeaza la firma lui, pe banii lui, pe raspunderea lui. Unii isi inchipuie ca la 78 de ani vor face tot ce n-au facut in timpul scurs pana atunci, adica sa traga partzuri !
Relatia lui Trump cu Musk, este de la „fin” la „NASH”.
“Robert Kennedy Jr., nepotul fostului preşedinte „JFK”. Acest sceptic în privinţa vaccinurilor, cunoscut pentru răspândirea unor [ASA ZISE] teorii ale conspiraţiei…” – pentru ca absolut toate teoriile s-au confirmat.