Eurodeputatul PNL Siegfried Mureșan a spus că Sorin Grindeanu s-a dus cu discurs de „membru de partid” în fața Robertei Metsola și a anunțat că dorește „instabilitate” și o altă guvernare.
„Sorin Grindeanu a dovedit, la întâlnirea cu președinta Parlamentului European, lipsa sa de experiență în relațiile instituționale la nivel european.
Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, are o poziție publică diametral opusă față de președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, cu privire la concluziile discuțiilor dintre cei doi de astăzi, de la Bruxelles.
De o parte, președinta Metsola a comunicat că au discutat despre nevoia de unitate și stabilitate în aceste vremuri dificile.
De cealaltă parte, Sorin Grindeanu ne-a anunțat că își dorește instabilitate și că își dorește o altă guvernare, având un discurs de membru de partid, nu de președinte al Parlamentului”, a scris Mureșan.
Liberalul cataloghează întâlnirea lui Grindeanu cu Metsola drept un eșec.
„Scopul oricăror întâlniri ale oficialilor statului român este de a obține sprijin pt România, de a obține acord și de a avea poziții convergente cu partenerii internaționali. Dacă la finalul oricărei întâlniri internaționale există contradicții, atunci întâlnirea respectivă a fost un eșec”, a mai spus el.
„Grindeanu, împotriva majorității pe care o conduce”
Mai mult, consideră că președintele PSD s-a poziționat împotriva majorității pe care a format-o.
„Este surprinzător că un om cu experiența domnului Grindeanu a comis o astfel de greșeală de începător, poziționându-se pe plan internațional împotriva majorității parlamentare pe care o conduce”, a spus el la Digi24.
PNL și PSD se acuză reciproc de apropiere față de AUR
„Tentativa de colaborare între PSD și AUR, pe care am văzut-o cu toții în Parlamentul României, cu siguranță prefigurează în percepția liderilor europeni”, a mai afirmat liberalul Siegfried Mureșan.
Ce a transmis Roberta Metsola după întâlnirea cu Grindeanu: „Am subliniat necesitatea stabilității”
„În cadrul primei mele întâlniri de astăzi cu președintele Camerei Deputaților din România, Sorin Grindeanu, am evidențiat activitatea Parlamentului European în domeniul cooperării interparlamentare și am subliniat necesitatea stabilității și a unității în eforturile noastre de a construi o Europă mai bună, mai aproape de cetățeni și capabilă să ofere răspunsuri la provocările cu care ne confruntăm”, a postat Metsola pe rețeaua socială X.
Grindeanu s-a plâns de Bolojan la Bruxelles
„Am discutat astăzi la Bruxelles cu doamna Roberta Metsola, președintele Parlamentului European, despre #protejarea populației și a economiei de efectele scumpirii dramatice a carburanților, care trebuie să reprezinte o urgență majoră a guvernării”, a scris Grindeanu pe Facebook despre vizita sa la Bruxelles.
Grindeanu l-a certat pe Bolojan în absență, în fața Metsolei. Șeful PSD critică lipsa de reacție a premierului în criza combustibilului.
„I-am spus doamnei Metsola că întârzierea aplicării unor soluții adoptate deja de alte țări europene, soluții care au temperat creșterea prețurilor, poate afecta performanța guvernării pro-europene și oferă combustibil forțelor extremiste și populiste.”
Sorin Grindeanu s-a dezis total de AUR și a dat garanții că formațiunea sa nu va fugi de la guvernare pentru a sări în brațele partidului pe care îl numește „extremist”.
Grindeanu: Amenințarea unei apropieri PNL-AUR
„Totodată, i-am explicat președintelui Parlamentului European că #PSD a demarat o amplă consultare internă care urmărește analiza celor 10 luni de guvernare, începând chiar cu reprezentanții PSD în Executiv. Dorința noastră clară este de a continua o guvernare pro-europeană, dar una funcțională, cu un premier care să livreze populației încredere și speranță – nu exclusiv austeritate!”
Totuși, șeful PSD n-are aceeași părere despre partidul lui Bolojan, despre care spune că îi face ochi dulci lui Simion.
„Am reafirmat că excludem orice variantă de colaborare politică cu AUR și că urmărim cu îngrijorare semnalele tot mai dese de apropiere dintre partidul premierului și liderii formațiunii extremiste conduse de George Simion. O asemenea apropiere PNL-AUR reprezintă o amenințare pentru viitorul oricărei coaliții pro-europene și un pericol pentru viitorul european al României!”
Aseară , imaginile cu Metsola , împingîdu-l pe măscărici pentru ca acesta să o roiască cît mai repede și să scape de el , au fost vizibile de pe Lună .
Grindeanu a ajuns ca mai jos ca Macovei, toate nimicurile care le viseaza,el le raporteaza la Inalta Poarta!Rad aia de el si cu tuhasul…
Muresan este un pion a la Johanis , pus acolo sa strice treaba Romaniei la Bruxeles .Nu are nici un fel de realizari ,numai scatoalce la capatana Romaniei .Doamne fereste !
Rau a ajuns România. Sau așa a fost dintotdeauna, nu pe degeaba avem ADN-ul pe care-l avem, de slugi si trădătorii. Mai este, unul singur (!) în tara asta sa aibă discursul lui Călin Georgescu despre frumusețea nației române? Nu cred.
unii, cei din provincia romana, getii liberi au alungat ocupantii nevoiti sa se retraga in 273, de aceea isi reneaga originea din geti, numiti daci de romani
Metsola nu-i aia de a-ntins-pe când cu scandalul de corupție? Îl șj văd pe Sorinela smiorcăindu-se”tovaășaaaa…Daa’să știți că, hâc, Bo’ojan cu, hâc, Semeooon mă baateeeeheheee!!” Penibil până la capăt, această pârâcioasă mică și-a dat examenul în fața electoratului și, încet, cu scârțâituri și dureri de cap, se vor mai trezi și alții.
De parca impostoarea Metsola nu e tot din gașca infractorilor PSD.