Schema de la Casa de Comerţ Unirea. Cotoi, reţinută

Mariana Cotoi, fosta directoare a Casei de Comerţ Unirea, instituţie aflată în subordinea Ministerului Agriculturii, a fost reţinută de procurori, joi, într-un dosar în care este acuzată de abuz în serviciu, prejudiciul în acest caz fiind de aproximativ 45.000.000 lei.

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu ziua de joi, a Marianei Cotoi, la data faptei director general al Societăţii Naţionale „Casa Română de Comerţ Agroalimentar Unirea” SA, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

În acelaşi dosar au fost reţinute şi alte trei persoane fizice fără calitate specială, administratori ai unor societăţi comerciale, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

Procurorii anticorupţie notează în ordonanţă că, în perioada ianuarie – decembrie 2023, Mariana Cotoi, în calitatea menţionată, prin încălcarea dispoziţiilor legale, nu ar fi realizat o bună gestiune financiară pentru asigurarea legalităţii, regularităţii, economicităţii, eficacităţii şi eficienţei în derularea operaţiunilor, exercitându-şi cu rea-credinţă mandatul de director general, contrar intereselor societăţii şi în lipsa oricărei prudenţe şi diligenţe specifice unui bun administrator în ceea ce priveşte încheierea contractelor şi derularea operaţiunilor dintre SN „Casa Română de Comerţ Agroalimentar Unirea” SA, pe de o parte, şi mai multe societăţi comerciale, pe de altă parte.

Anchetatorii spun că Mariana Cotoi ar fi folosit „Casa Română de Comerţ Agroalimentar Unirea” SA ca un intermediar între societăţi care acţionau ca vânzător/cumpărător, creând astfel un circuit financiar care s-a dovedit a fi fictiv şi care ar fi condus la prejudicierea societăţii comerciale de stat, iar prin aceste demersuri, inculpata ar fi păgubit Casa Unirea S.A. cu aproximativ 45.000.000 lei.

„Cu titlu de exemplu, o societate comercială ar fi lansat o ofertă prin intermediul Casei Unirea SA pentru cumpărarea unei cantităţi de 116.250 bidoane ulei floarea soarelui 1L, ofertă acceptată de societatea comercială administrată de inculpatul M.V.A., care s-a oferit să vândă de 23.250 sticle de ulei floarea soarelui 1L. La data de 14 august 2023, inculpata Mariana Cotoi ar fi aprobat tranzacţiile, ocazie cu care ar fi indicat să se practice un adaos comercial de 4%. Astfel, inculpatul M.V.A. ar fi emis două facturi către ‘Casa Română de Comerţ Agroalimentar Unirea’ SA în valoare totală de 315.315 lei şi având ca obiect cantitatea de 23.250 sticle de ulei floarea soarelui 1L, precum şi avizele de însoţire a mărfurilor, deşi societatea furnizoare nu deţinea aceste mărfuri şi nu efectuase livrările ce au făcut obiectul celor două avize de însoţire a mărfurilor”, arată procurorii.

Ulterior, precizează DNA, deşi niciun reprezentant al Casei Unirea nu ar fi recepţionat mărfurile şi nici măcar nu le-a văzut pentru a se asigura cu privire la realitatea operaţiunii, Mariana Cotoi ar fi confirmat operaţiunile prin semnarea celor două facturi şi a avizelor de însoţire a mărfurilor aferente, şi chiar ar fi emis două declaraţii de conformitate privind salubritatea produselor.

Joi, Marina Cotoi şi doi din cei trei administratori urmează să fie prezentaţi Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, informează procurorii.

Foto Arhivă

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

5 Comentarii

  1. ‘O institutie e umbra alungita a unui om’-spunea Ralph Emerson-deci trebuie vazut cine este in spatele damei Cotoi,ca nu a furat singura

  2. Este vreo instituție a Statului Eșuat să nu fie prădată de lipitori de afișe de la patidele politice puși în funcți (lichelele de poolitruci). ??

  3. „ să nu fie prădată de lipitori de afișe de la patidele politice puși în funcți (lichelele de poolitruc”—„ da nu partidele politice sunt esența DEMOCRAȚIEI???”deci-=lichele politice –politruci—partide politice =democrație -PĂI NU DEMOCRAȚIE AM DORIT FIERBINTE ȘI MEREU/ȘI-ACU NE PLÂNGEM /DE DEMOCRAȚIE/PENTRU -=-=EU

  4. …ar fi interesant si desfasuratorul in timp al tranzactiei…pt idiotii de procurori, intreb pt ca asa se desfasoara activitatea in relatia producator-distribuitor-vanzator final!… termenele de plata a facturilor urca, la multi retaileri, si la 180 de zile!…este doar o alta operatiune a serviciilor straine avand ca scop protejarea afacerilor derulate de firmele tarilor lor in cocioc…

  5. Casa Unirea o aberație a lui Daia și Dragnea. Ori ce om normal la cap știa ca asemenea afacere nu are nimic în comun cu comerțul și economia. De la început a fost o dezdrabalare bugetara pentru PSD.CUM sa aprobi tu parlament, minister sa finanțezi o UTOPIE? Nu avea cum sa meargă. O societate a nimanui.Daia mare specialist în creat probleme statului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.