Schengen. Gheața spartă de Marcel Ciolacu, pipăită de Predoiu: Nu reprezintă „o poziţie oficială”

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a declarat că acceptul Austriei pentru intrarea României în Schengen cu graniţele aeriene înseamnă deocamdată o declaraţie de presă, care nu reprezintă o poziţie oficială, şi va lua act de această poziţie în două zile, la Forumul Salzburg din Slovenia, unde se va întâlni cu omologul său austriac Gerhard Karner.

Predoiu a precizat că declaraţia Austriei nu a fost surprinzătoare, iar principala ei importanţă politică este că, în sfârşit, există o schimbare de poziţie a Vienei pe acest subiect, urmând ca de acum înainte discuţiile să continue pe o zonă tehnică.

„Pentru noi declaraţia nu a fost surprinzătoare, o aşteptam. Principala relevanţă politică a acestei declaraţii este faptul că Austria (…) şi-a schimbat poziţia. Deci nu a mai fost acea poziţie inflexibilă în această declaraţie şi este o poziţie schimbată. Au avut loc discuţii permanente toate lunile prealabile acestei declaraţii. Contactul a fost permanent şi la nivel de minister de Interne, şi la nivel de minister de Externe şi în continuare vor fi aceste discuţii pentru că negocierile continuă”, a declarat Predoiu, duminică, la Digi 24.

El a subliniat că România este încă „în plin proces de negociere” pe tema Schengen şi discuţiile se poartă pe mai multe planuri.

„Principala importanţă politică a acestei declaraţii e că în sfârşit avem o schimbare de poziţie. (…) De acum înainte o să intrăm pe un teren al discuţiilor tehnice. Vor avea loc aceste discuţii şi cu ocazia Forumului Salzburg, în Slovenia, unde era planificată această discuţie, la nivelul Consiliului JAI şi în plan bilateral. Vom continua şi eu şi toţi cei implicaţi în aceste negocieri să muncim şi să sperăm că românii vor avea parte de o bucurie de sărbători, dar încă suntem în plin proces de negociere. (…) Se discută pe mai multe planuri: şi dialog bilateral cu Austria, şi trilateral cu Bulgaria, şi cvadrilateral cu Comisia Europeană, şi multilateral cu toate statele membre ale Uniunii Europene – fiecare e implicat în felul lui în aceste discuţii”, a explicat ministrul Afacerilor Interne.

Cătălin Predoiu a punctat că la întâlnirea pe care a avut-o la Viena, pe 23 august, cu ministrul de interne austriac, Gerhard Karner, primul obiectiv a fost „normalizarea” comunicării, anume trecerea de la „o formă de dialog care nu ducea nicăieri, un dialog şi al refuzului inflexibil, (…) la un dialog constructiv reciproc”.

„Marele pas a fost să trecem de la ‘nu’ la ‘da’, dar să vedem în ce condiţii. Este un pas. Ştiu că au fost şi declaraţii, mai ales din opoziţie, care au spus că e prea puţin şi că noi trebuie să obţinem automat totul dintr-o dată. Eu invit pe toată lumea să vadă anexa la tratat”, a mai spus ministrul.

El a menţionat că rămân în discuţie momentele în care se va implementa efectiv în teren decizia privind intrarea României în Schengen cu graniţele aeriene, dar important este să se ajungă la un compromis.

„Noi, pe parcursul acestor luni, am încercat să arătăm că este mult mai avantajos să trecem la această măsură, să aplicăm acquis-ul Schengen în România din toate punctele de vedere, inclusiv economic, pentru toate ţările. Orice ţară care are investiţii aici în România, ţară din Europa, parteneri strategici, toţi care au interese economice în România au de câştigat dacă noi aplicăm acquis-ul Schengen în condiţiile în care am demonstrat ca ţară că putem proteja frontiera de migraţie ilegală. Avem printre cele mai scăzute cifre de migraţie ilegală din Europa”, a susţinut Predoiu.

Ministrul de Interne a subliniat, însă, că deocamdată poziţia Austriei privind intrarea României în Schengen cu aeroporturile a fost enunţată doar printr-o declaraţie de presă, care nu reprezintă „o poziţie oficială”.

„La Forumul Salzburg mergem ca să vedem exact ce vor partenerii noştri din Austria. Avem deocamdată o declaraţie de presă. Declaraţia de presă nu e un document oficial şi o poziţie oficială. O să iau act de această poziţie când mă voi întâlni cu domnul Karner la Ljubljana în două zile”, a precizat Cătălin Predoiu.

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, sâmbătă noapte, că Austria ”şi-a flexibilizat poziţia în ceea ce priveşte spaţiul Schengen şi este de acord cu ridicarea graniţelor aeriene pentru România”. 

”Am spart gheaţa! Austria şi-a flexibilizat poziţia în ceea ce priveşte spaţiul Schengen şi este de acord cu ridicarea graniţelor aeriene pentru România. Asta înseamnă că românii nu vor mai sta la cozi interminabile atunci când zboară în interiorul Uniunii Europene”, a arătat Ciolacu într-o postare pe Facebook.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

9 Comentarii

  1. Nu reprezintă „o poziţie oficială”
    -e de bine!

    (in buza metroului la statia „tineretului”
    se vand covrigi:
    -nu e cocalaru din Buzau ci nishte somalezi,
    lungi si deshiratzi)

  2. D-le Ciolacu, nu acceptati o asemenea umilinta !
    Nu umiliti poporul roman acceptind sa primiti tot gunoiul pe care vrea sa-l trimita austria la noi, pentru absolut NIMIC !
    Asa zisa intrare pe calea aerului e o gluma proasta.
    Absolut pe nimeni nu intereseaza.
    Oare de ce sintem atit de prosti ?

  3. Președintele Bulgariei, Rumen Radev, cataloghează drept inacceptabile condițiile Austriei pentru intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen pe cale aeriană… Curios este că ai noștri sunt în stare să accepte orice condiții doar pentru a se da mari în fața camerelor de luat vederi. Una dintre condiții este preluare imigranților sirieni și afgani din Austria (poate și ceva gunoaie). Doamne … câte nevertebrate avem la conducerea României și nici un om cu coloană, și onoare.

  4. Adica, Romania, sa recunoasca(a treia conditie pusa de austrieci) ceva ce nu e adevarat: ca migrantii ilegali din Austria au trecut prin Romania.
    Asta ca sa-si motiveze minciunile spuse in ultimii 2 ani.
    Cei mai multi migranti ilegali ajunsi in Austria au venit prin Croatia, Slovenia, Slovacia si Italia.
    Intre Romania si Austria sunt o multime de tari.

  5. O noua bataie de joc a austriecilor pentru milogii Europei care stau in genunchi si cersesc Schengen pentru a mia oara. Intai au sa ne umple de afgani care chipurile vin din Romania si pe urma or sa zica ca nu indeplinim conditiile! Ce neam de prosti suntem!

  6. Nu vrem în Schengen! Nu e bine, e dăunător. Dacă s-ar putea chiar să ieșim din Uniunea Europeană. Euro moare se prăbușește, de ce sa ne facem preș pentru ceva care nu valorează nimic nici acum iar în viitor o sa valoreze chiar mai puțin decât atât? Ce să căutăm alaturi de țări care ne disprețuiesc, nu ne vor binele și nu ne vor? Sunt mai degrabă inamici decât prieteni. Deci să păstrăm distanța de siguranță față de acești concurenți neloiali. Nu e bine în Schengen!!!!!

  7. le-a dat uu sut in cur, noi ii…
    Dar asa se intampla atunci cand voteaza micul si berea.
    Romani, iesiti la vot si spulberati pupindosistii si afonii!

  8. Le place clantza celor de la putere, sunt ahtiati dupa ea, si dupa stat in genunchi, o adora

  9. Romania nu are mutra de Schengen,nu ptr ca nu vrea Austria. Coruptia din institutiile statului, din randul guvernantilor, politie,justitie, sanatate, invatamant, regii, grija si securitatea pentru cetatean, ineficienta in gestionarea bunului mers social(sate fara canalizari,gaz,ape, spitale, dispensare, drumuri jalnice,lucrate in bascalie, ,etc.,etc.). Majoritatea cetatenilor se plang de crase neajunsuri,nimeni nu-i asculta,nu-i intelege,nu le pasa,unde se plang nimeni nu le rezolva problemele, protectia consumatorului e o caricatura, o rusine, pacat de banii de la buget ptr o astfel de gasca, o pierdere de timp, un stres, mai bine fara, totul e ca-n vechea poveste:pana la Dzeu te mananca sfintii. E realitate nu scorneala. Toti ne dorim si muncim ptr a avea bunastare dar la romanika bunastare e numai pentru politic si acoliti.Restul e cum zicea ala: daca sunt flamanzi si nu au paine sa manance cozonac.De 30 de ani e tot asa dar vrem in Schengen.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.