Schimb de teritorii

La Forul „Uniunea Europeană – Republica Moldova”, care s-a desfăşurat recent la Chişinău şi care a întrunit circa o sută de politicieni din cele mai influente state ale lumii, s-a vorbit din nou despre Transnistria, numită „Cel mai mare muzeu al comunismului sub cerul liber”, „O Uniune Sovietică în miniatură”, „O fâșie stranie pe harta Europei”…

Majoritatea vorbitorilor s-au referit la această enclavă separatistă, în care ruşii constituie doar 26% din totalul populaţiei, ca de un „teritoriu controlat de Federaţia Rusă” (britanicul James Sherr ș.a.).

I s-a sugerat Republicii Moldova să poarte negocieri cu Federaţia Rusă ca aceasta să-şi scoată „pacificatorii” (cei care în realitate sunt ctitorii din umbră ai „stătulețului” de dincolo de Nistru) în favoarea unor trupe internaţionale de menţinere a păcii, să-şi retragă armamentul de la Colbasna (cele mai mari depozite de muniţii din Europa), armata a 14-a şi pe Igor Smirnov…

Ministrul nostru de Externe, Iurie Leancă, după întâlnirea de la Viena din 4-5 aprilie a ţărilor din formatul 5+2, adică: Moldova+Transnistria (tratată ca subiect egal în drepturi cu celelalte ţări)+Rusia+Ucraina+OSCE+UE+SUA (ultimele două ca observatori), a declarat că e optimist după ce ministrul de Externe al Federaţiei Ruse, Kiril Lavrov, a afirmat că susţine negocierile în formatul respectiv (în care nu a fost acceptată România).

Părerea noastră e că problema Transnistriei trebuie discutată în formula 1+1, adică Republica Moldova plus Ucraina.

Unica soluţie ar fi să facem schimb de teritorii: de a recăpăta nordul Bucovinei şi cel al Basarabiei, sudul Basarabiei cu Insula Şerpilor contra Transnistriei, ca să se revină astfel la frontiera dinainte de 28 iunie 1940.

Am putea face şi schimb de populație la dorinţă.

Dincolo de Nistru, românii sunt o populație mai veche decât ucrainenii sau ruşii, satele noastre fiind atestate din cele mai vechi timpuri până aproape de Nipru, slavii apar pe aceste teritorii abia după războiul ruso-turc din 1735-1739, când cele două puteri încheie Tratatul de pace care se intitulează „Statutul pentru stabilirea de către Rusia a graniţei Rusiei şi a Turciei, a graniţei Moldovei pe râul Bug, la 12 septembrie 1740″.

Până la 1917 dincolo de Nistru erau peste un milion de români.

Nistrul curge pe la mijloc de limbă şi de neam. El n-a fost niciodată o graniţă etnică. El n-a separat niciodată pe moldoveni de moldoveni sau pe moldoveni de români, cum s-a spus ceva mai încoace.

Cel mai mare prag al Niprului se numeşte şi azi pe toate hărţile Voloşschi (Valah, Românesc).

Cea mai mare piaţă din Kiev e Besarabskaia (Basarabeană).

Cel mai vechi cartier din Odesa e Moldoveanca.

Din păcate, harta noastră geografică n-a coincis totdeauna cu cea politică.

Despre posibilitatea unui schimb de teritorii s-au purtat discuţii neoficiale între delegaţiile Republicii Moldova şi ale Ucrainei, în Sovietul Suprem al URSS în decembrie 1989, înainte de a se pune la vot recunoaşterea pactului Ribbentrop-Molotov ca nul şi neavenit. Ucrainenii au fost atunci de acord să discute acest subiect, dar numai ca schimb dintre Transnistria şi sudul Basarabiei, unde ucrainenii alcătuiau doar 18% din totalul populaţiei.

Au mai urmat câteva discuţii la această temă.

Dar după prăbuşirea URSS, acestea au fost abandonate.

Credem că tocmai acum este momentul cel mai potrivit ca să se revină la discuțiile de atunci, de data aceasta la nivel oficial, dintre state.

Rezolvarea acestei probleme ar însemna accelerarea integrării noastre în familia popoarelor europene.