Schimbare de antrenor la victorie: Cârţu a preluat FC Braşov

SURSA:REALITATEA.NET Tehnicianul Sorin Cârţu a declarat, luni, că a bătut palma cu patronul Ioan Neculaie şi va fi noul antrenor principal al echipei FC Braşov, dar a precizat că încă nu au fost semnate actele. „Am vorbit cu domnul Neculaie. Am discutat şi am bătut palma. Miercuri la ora 12.00 mă întâlnesc cu domnul Neculaie […]

cotidianul.ro - Autor

SURSA:REALITATEA.NET Tehnicianul Sorin Cârţu a declarat, luni, că a bătut palma cu patronul Ioan Neculaie şi va fi noul antrenor principal al echipei FC Braşov, dar a precizat că încă nu au fost semnate actele. „Am vorbit cu domnul Neculaie. Am discutat şi am bătut palma. Miercuri la ora 12.00 mă întâlnesc cu domnul Neculaie […]

Tehnicianul Sorin Cârţu a declarat, luni, că a bătut palma cu patronul Ioan Neculaie şi va fi noul antrenor principal al echipei FC Braşov, dar a precizat că încă nu au fost semnate actele.

„Am vorbit cu domnul Neculaie. Am discutat şi am bătut palma. Miercuri la ora 12.00 mă întâlnesc cu domnul Neculaie şi cu cei din conducerea clubului şi mai discutăm şi semnăm contractul. Am discutat trei ore cu Ioan Neculaie ca să ne cunoaştem, dar în principiu ne-am înţeles. Oferta a venit cam acum o săptămână. N-am stabilit durata contractului. Normal ar fi să semnez un contract până în vară cu drept de prelungire pentru încă un sezon. Obiectivul va fi să terminăm mai bine decât sezonul trecut”, a spus Cârţu la DigiSport.
FC Braşov este pregătită în acest moment de Adrian Szabo, tehnicianul formaţiei de juniori. El a fost numit interimar la echipa mare după demiterea lui Ionuţ Badea, în 18 septembrie, şi plecarea lui Viorel Hizo la nici 24 de ore după ce fusese prezentat oficial.
Sorin Cârţu, în vârstă de 56 de ani, a mai pregătit în cariera sa formaţiile Universitatea Craiova, Electroputere Craiova, naţionala de tineret a României, Rapid Bucureşti, Extensiv Craiova, Veria, Oţelul Galaţi, FC Argeş, Politehnica Timişoara, Progresul Bucureşti, Dacia Mioveni, Pandurii Târgu Jiu, CFR Cluj, Steaua Bucureşti şi ALRO Slatina.
Cârţu a fost în tribună la partida pe care FC Braşov a câştigat-o, luni, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, în faţa formaţiei CSMS Iaşi, în etapa a XI-a a Ligii I.

Echipa FC Braşov a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), formaţia CSMS Iaşi, într-un meci din etapa a XI-a a Ligii I la care a asistat şi tehnicianul Sorin Cârţu, care va prelua funcţia de antrenor principal al ardelenilor, transmite corespondentul MEDIAFAX. Unicul gol al întâlnirii a fost marcat în minutul 83 de Cristi Munteanu, care a profitat de o bâlbâială a defensivei ieşene şi a înscris cu un şut plasat din 6 metri.

FC Braşov: Taborda – Velayos, Machado, C. Munteanu, Cr. Ionescu – Nuno Viveiros, Madeira, Mateiu (Tameş ’76), I. Popa (Păun ’51) – Buga (Hadnagy ’89), Batin. Antrenor: Adrian Szabo.
CSMS Iaşi: Irimia – Creţu, Tincu, Avrămia, Mitrea – Onofraş (Keita ’81), Straton, Milea (Cl. Tudor ’87), Vladu – Pătulea (Ciucur ’60), Herghelegiu. Antrenor: Liviu Ciobotariu.
Cartonaşe galbene: Mateiu ’69 / Pătulea ’24, Onofraş ’45, Vladu ’73, Straton ’90.
Arbitri: Radu Petrescu (central) – Radu Ghinguleac, Nicolae Megheşan (asistenţi) – Cristina Dorcioman (rezervă).
Observatori: George Ionescu, Ionel Ganea.
La partida de la Braşov au asistat aproximativ 1.000 de spectatori.
La meci a fost prezent şi tehnicianul Sorin Cârţu, care de miercuri va prelua funcţia de antrenor principal al echipei FC Braşov. De asemenea, la întâlnirea de la Braşov a asistat şi tehnicianul formaţiei Petrolul Ploieşti, Mircea Rednic.
Galeria Braşovului a scandat împotriva patronului Ioan Neculaie şi preşedintelui LPF, Dumitru Dragomir. Aceştia au strigat: „Neculaie lasă-ne, Steagu’ nu e afacere” şi „Mitică la puşcărie”.

 

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.