Schimbare de tactică: Europa mizează pe apărarea aeriană cu costuri reduse

”Aceasta este provocarea vremurilor noastre – tehnologiile se schimbă, iar noi trebuie să răspundem foarte rapid”, a declarat ministrul polonez al apărării, Władysław Kosiniak-Kamysz.

De L.V.
Schimbare de tactică: Europa mizează pe apărarea aeriană cu costuri reduse

”Aceasta este provocarea vremurilor noastre – tehnologiile se schimbă, iar noi trebuie să răspundem foarte rapid”, a declarat ministrul polonez al apărării, Władysław Kosiniak-Kamysz.

Cinci dintre cele mai mari puteri de apărare ale Europei, Franţa, Germania, Italia, Polonia şi Regatul Unit, au convenit asupra unui proiect în valoare de milioane de euro pentru a produce sisteme de apărare aeriană ieftine, precum drone autonome sau rachete, în termen de 12 luni, au anunţat vineri miniştrii reuniţi la Cracovia, citaţi de Reuters, potrivit News.ro.

Aliaţii și-au învățat lecția

Războiul din Ucraina a demonstrat că dronele interceptoare autonome pot fi o alternativă eficientă şi semnificativ mai ieftină la rachetele tradiţionale de apărare antiaeriană.

Aliaţii europeni ai Kievului sunt hotărâţi să folosească lecţiile învăţate de Ucraina pe front.

Grupul European al celor Cinci Miniştri ai Apărării, care reuneşte cele mai mari bugete militare ale continentului, a discutat în paralel cu eforturile mai ample ale liderilor europeni de a-şi consolida capacităţile de apărare, pe fondul îndoielilor tot mai mari cu privire la disponibilitatea Washingtonului de a proteja Europa.

”Este o investiţie de milioane de lire şi milioane de euro… pentru accelerarea acestei tehnologii.

Suntem foarte optimişti că vom avea un effector aflat în producţie în 12 luni”, a declarat Luke Pollard, ministrul britanic pentru Pregătire şi Industrie în Apărare.

În terminologia militară, ”mijloacele de lovire” sunt componentele unui sistem care produc efectul fizic (de exemplu, lovirea ţintei), iar ”platformele autonome” sunt sisteme fără pilot capabile să ia decizii independente.

Iniţiativa ”Low-Cost Effectors and Autonomous Platforms” (LEAP) (Mijloace de lovire şi platforme autonome low-cost) urmăreşte dezvoltarea unor sisteme avansate de apărare aeriană cu cost redus – inclusiv drone autonome şi rachete.

Când va fi livrat primul program

Primul proiect este programat să fie livrat în 2027, potrivit unui comunicat separat al guvernului britanic.

”Tocmai am semnat un angajament foarte important privind dezvoltarea comună a capacităţilor de atac bazate pe drone, producţia şi achiziţia în comun de drone effectors şi încărcături utile cu cost redus.

Aceasta este provocarea vremurilor noastre – tehnologiile se schimbă, iar noi trebuie să răspundem foarte rapid”, a declarat ministrul polonez al apărării, Władysław Kosiniak-Kamysz.

Distribuie articolul pe:

3 comentarii

  1. Remarcabil … poate se aude si pe la noi si, in loc de a chema rezervisti de 50+, poate incep sa organizeze cursuri/tabere/cluburi/campionate pentru piloti de drone de toate varstele

  2. A constatat intr-un Tarziu si Ursula + Kaya + Mette + Metsola, ca a zbura cu un F35 costa mai mult decat paguba provocata inamicului ? „Mai bine mai Tarziu, decat Niciodata” ! (din intelepciunea ne.tarm.uita a poporului roman)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.