“România este o insulă de latinitate în oceanul slav şi este, de asemenea, un pumn de clişee care pluteşte peste brumele Carpaţilor, cu urâte amintiri – cea a unei epoci în care Dracula ia forma unui cuplu cu adevărat satanic. În rest, ţara lui Big Brotherescu pare uşor părăsită şi literatura ei este destul de ignorată. Exceptându-i, bineînţeles, pe Virgil Gheorghiu sau trioul de neocolit Eliade-Cioran-Ionesco”.
Este începutul unui articol semnat de criticul André Clavel, care semnalează opt dintre scriitorii români prezenţi la Salonul Cărţii de la Paris.
Scriitorii de astăzi nu-şi găsesc cu adevărat locul. Vampirizaţi în trecut de hidra sovietică, sunt acum victimele unei cenzuri economice, continuă el, pornind de la o declaraţie a Gabrielei Adameşteanu: “Situaţia noastră nu este uşoară, iar drumul nostru este solitar”.
Cărţi scumpe, lipsa bibliotecilor publice, difuzarea încă artizanală îi împiedică pe scriitori să se bucure de libertate. Clavel consideră însă că, în pofida obstacolelor, scriitorii români nu lasă garda jos. Pentru a-i cunoaşte mai bine, el oferă câteva date ale unor autori deveniţi deja clasici care “formează noul val al unei literaturi în plină efervescenţă”.
Din selecţia operată de André Clavel fac parte Eugen Uricaru, Varujan Vosganian, Gabriela Adameşteanu, Adina Rosetti, Radu Aldulescu, Dumitru Ţepeneag, Dan Lungu, Răzvan Rădulescu.
Fiecare autor beneficiază de o prezentare biografică şi de o scurtă analiză a volumului tradus în Franţa şi lansat la Salon.
Elogioasă este prezentarea romanului “Cartea şoaptelor” a lui Varujan Vosganian, “acest povestitor strălucit”, care semnează o gigantică frescă a destinului şi memoriei comunităţii armeneşti. “Cu o deschidere intimistă – suntem într-un mic oraş moldovenesc în anii 1960 – şi, apoi, un lung travelling ce retrasează istoria atât de învolburată a armenilor, de la genocidul din 1915 la întunecaţii ani ai exilului, în cele patru vânturi, în timpul dictaturii staliniste. Rezultatul: o pasionantă «biografie a timpului nostru» în care redescoperim traumatismele unui popor confruntat cu toate tragediile secolului XX”, scrie autorul articolului.
Amintind romanul “Supunerea” al lui Eugen Uricariu, în care “amărăciunea se colorează cu miraculosul, în epoca cea mai rea a istoriei româneşti”, este subliniat şi faptul că scriitorul a fondat în 1970 grupul “Echinox”, “exponent al opoziţiei în acel moment”.
Din opera Gabrielei Adameşteanu este relevat în primul rând “Drumul egal al fiecărei zile” (“Vienne le jour”), pe care îl consideră “un omagiu adus eternelor revolte ale adolescenţei”, continuând cu “Dimineaţa pierdută”, în care “limbajului de lemn (al satrapilor sovietizaţi) romanciera îi opune o scriitură celiniană, truculentă, incendiară, cu o povestitoare inepuizabilă – modesta croitoreasă Vica – …”.
Eugen Uricaru
“Provizorat” (“Situation provisoire”), apărută la Gallimard, un proces al ideologiei comuniste, este apreciată mai ales pentru portretul eroinei principale care “este remarcabil cizelat, sub pana unei refractare care pune în scenă, până la insuportabil, violarea cotidiană a intimităţii în ţara Securităţii”.
Romanul de debut al tinerei Adina Rosetti, al cărei nume real este Miruna Tomescu, “Deadline”, “dozează cu abilitate faptul divers, umorul şi satira”, devenind un “trist simbol al unei societăţi din ce în ce mai epuizate”, făcând un portret al României în care capitalismul sălbatic şi mondializarea necontrolată au înlocuit dictatura.
În ceea ce îl priveşte pe Radu Aldulescu, el este caracterizat ca un franctiror, amintind de Bukovski şi Céline, “preferând munca pe şantier mai curând decât să se compromită cu nomenclatura”. Iar “Amantul colivăresei” (“L’Amant de la veuve”), povestea lui Mite, băiatul de activist care fuge de acasă şi alege o viaţă marginală, într-un Bucureşti descris ca o groapă de gunoi a sufletelor pierdute, devine “un roman din ce în ce mai negru, galvanizat de argoul marginalilor, oglindă a unei naţiuni care a zăcut mult timp în rutina servituţii”.
Şeful mişcării oniriste, Dumitru Ţepeneag, scriitorul exilat în Franţa, este autorul unui “cocktail destul de exploziv de supranatural şi satiră socială”, consideră Clavel enumerând o serie de opere publicate la Editura “POL”, printre care “Roman de gare”, “Attente”, “La Belle Roumaine”, “Frappes chirurgicales” sau “Le Camion bulgare”. Acesta din urmă “rătăceşte pe drumuri fantasmatice, unde se întâlnesc un scriitor obsedat de Maurice Blanchot şi o tânără vestală suferind din dragoste”.
“Sunt o babă coumnistă” (“Je suis une vieille coco!”) de Dan Lungu provoacă o prezentare extrem de favorabilă a acestui autor care “braconează prin ţinuturile lui Eugene Ionesco” şi a celor trei volume ale sale traduse în limba franceză, “Cum să uiţi o femeie”, “Raiul găinilor” şi “Sunt o babă comunistă”.
În sfârşit, romanul de debut al lui Răzvan Rădulescu, “Viaţa şi faptele lui Ilie Cazane” (“La Vie et les agissements d’Ilie Cazane”) relevă un scriitor “foarte ireverenţios”, alături de “scenaristul celebru” (“Marfa şi banii”, “Moartea domnului Lăzărescu” şi, în colaborare, “Niki şi Flo”, “Hîrtia va fi albastră”, “Marţi după Crăciun”, “Felicia inainte de toate”). Scriitorul reuşeşte prin burlesc să portretizeze un regim în care “arbitrariul şi aberaţia birocratică au ajuns la apogeu”.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.