Scrisoare deschisă adresată Președintelui director-general al SRTV

Domnule Președinte director-general,

Numele meu este Răzvan Butaru. Sunt realizator de televiziune şi am o experienţă în media de aproape 20 de ani. Lucrez pentru prestigiul televiziunii ce trecător o conduceţi de aproape 15 ani. Am câteva premii, dar nu insist pentru că ştiu că nu daţi doi bani pe astfel de  amănunte. Vreau doar să vă sublinez că experienţa îmi permite câteva aprecieri la adresa managementului pe care-l asumaţi- sau nu – în această instituţie (mai precis SRTV, ca să nu existe confuzie). De aceea am ales să vă adresez o scurtă scrisoare deschisă.

Am asistat ieri la bună parte din conferinţa de presă pe care aţi ţinut-o. Am vrut să vă aud argumentele şi explicaţiile pentru situaţia penibilă şi în acelaşi timp catastrofală în care se află Televiziunea Română.

Pe scurt, am înţeles următoarele:

– dumneavoastră nu vă simţiţi vinovat sau responsabil de situaţia în care se află TVR.

– aţi făcut totul ca să fie bine, dar n-aţi avut ce face pentru că nu se putea mai mult

– nu aveţi soluţii dacă nu găsiţi înţelegere la ANAF

– nu mai aveţi suportul Consiliului de Administraţie, dar nu consideraţi necesar să vă înaintaţi demisia

– faptul că ANAF s-a deranjat să recupereze datoriile SRTv-ului către stat ar putea fi un scenariu politic

– nu aţi putut, sau nu aţi vrut, să explicaţi coerent pe ce s-au dus sumele colectate, dar neplătite către stat.

Şi ultima, şi cea mai tare afirmaţie: când nu veţi mai fi la conducerea SRTV, veţi prezenta public un plan cu ceea ce ar trebui să se facă în mod real în televiziunea naţională. Halucinant!

Vă mărturisesc sincer că îmi faceţi impresia unui om care nu înţelege ce instituţie conduce, la ce nivel şi despre ce este vorba. Păreţi desprins complet de realitate, iar realitatea ne spune că, în mandatul dumneavoastră, TVR a ajuns atât de jos, că pare că nu mai urmează decât dezagregarea.

Celebrul John Kotter, profesor de business leadership la Hardvard Business School, a identificat opt mari greşeli pe care managerii le pot face într-un proces de schimbare şi transformare a societăţilor pe care le conduc. Dumneavoastră aţi reuşit performanţa să efectuaţi toate cele opt greşeli în acelaşi timp! Trebuie să recunosc că este o performanţă unică. Performanţă cu costuri imense, pe care le plătim noi cei care rămânem, nu dumneavoastră cel care va pleca.

Nu insist să enumăr eu cele opt greşeli. Vă las plăcerea dumneavoastră, domnule Alexandru Lăzescu, să-l studiaţi pe mai cunoscutul profesor John Kotter, atunci când veţi avea mai mult timp liber.

Dar aş mai sublinia un aspect important. Televiziunea publică nu se află doar într-un colaps financiar, ci şi unul editorial. N-am crezut vreodată că TVR-ul va ajunge să producă atâtea mizerii editoriale. N-am crezut vreodată că vom cădea atât de jos. Mă refer şi la rating şi la calitatea programelor. Aţi promovat programe proaste, slabe calitativ, de un gust îndoielnic, dar cu niste costuri uriaşe. Nu vreau să vă plictisesc cu detalii pe care le ştiţi mai bine ca mine, dar pe care vă creditez că poate nu le înţelegeţi.

Un singur exemplu: „Fabrica de staruri”. O producţie care înţeleg că are un buget de aproximativ 500.000 de euro. O producţie care sfidează bunul simţ şi bunul gust, pornind cu genericul, continuînd cu locaţia în care se filmează şi culminînd cu protagoniştii emisiunii!

Incredibil! Iar dumneavoastră încercaţi să păcăliţi realitatea prin discursuri despre noi filozofii şi despre schimbarea radicală a conţinutului de televiziune la nivel mondial! Domnule Lăzescu să vă spun un secret: programele de televiziune, emsiunile, grilele de programe, toate acestea nu se fac cu filozofie. Se fac cu ştiinţă. Televiziunea este o ştiinţă pe care o stăpâneşti sau nu. Aţi crezut poate că norocul dumneavoastră, care v-a aşezat pe scaunul de preşedinte director-general, v-a asigurat şi ştiinţa de a face televiziune. V-aţi înşelat amarnic, transformând norocul dumneavoastră personal în ghinionul nostru colectiv.

Nu vreau să enumăr aici toate hotărârile dumneavoastră catastrofale. Am înţeles ieri, urmărindu-vă cu atenţie, că ar fi inutil. Dar vă dau eu un motiv pentru care să alegeţi să vă daţi demisia. Onoarea domnule preşedinte!

Dacă nu puteţi mai mult, dacă nu aveţi mijloace de manevră şi pârghii decizionale (după cum singur aţi afirmat, dacă Consiliul de Administraţie nu vă mai sprijină, nu vă rămâne decât demisia de onoare.