Se construiesc campinguri în Defileul Crișului Repede, cu bani europeni

În comunele Șuncuiuș, Vadu Crișului și Bratca din județul Bihor se amenajează campinguri, lucrările fiind realizate în proporție de 60%, potrivit Consiliului Judeţean Bihor.

„Au fost montate foișoare, finalizate parcările și instalați stâlpii de iluminat, iar acum se lucrează la finisajele interioare ale clădirilor principale. În perioada următoare va fi racordat la rețeaua de energie electrică sistemul de iluminat inteligent.
Construcțiile sunt realizate din materiale naturale, pe fundații suspendate, pentru a proteja mediul”. conform sursei citate.
Mircea Mălan, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor a declarat: „Prin aceste proiecte ne propunem să creăm condiții ca bihorenii și cei care vizitează județul nostru să se bucure de natură, să protejăm mediul înconjurător, să menținem curățenia și să dezvoltăm economic aceste comunități locale. Vom continua vizitele în teren, pentru a ne asigura că lucrările sunt de calitate și cât mai prietenoase cu natura. În perioada următoare vom stabili și care va fi forma de administrare a acestor campinguri.”
În Șuncuiuș vor fi patru foișoare și clădiri administrative, cu terasă și grupuri sanitare, în Vadu Crișului două clădiri similare și opt foișoare, iar la Bratca șase foișoare din lemn și o clădire. Lucrările sunt realizate de compania Silvania.
 Proiectul este realizat în parteneriat cu Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate (ANANP) și primăriile din zonă. Finanțarea este asigurată din fonduri europene.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

7 Comentarii

  1. Ce se va putea face in ele? Sunt pt popas?
    Sa tina cont cam ce se intampla prin hotelurile ocupate de anumiti conationali. Sper sa fie utilizate civilizat.

  2. Așa și? Când te duci cer 6-700 de lei pe noapte, dar investiția ecdin bani UE, adică și ai noștri. Ticăloșii românești.

  3. @ fumator de cânepa
    Voi mioriticii v-ați falimentat singuri țara, nu „ieuropeenii”. O vindeți pe bucăți, trădătorilor !
    Fără fondurile ieuropeene mori de foame.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.