
Proiectul Mintia avansează: Al doilea generator a ajuns pe șantier. Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat că lucrările la centrala Mintia avansează conform planului și că al doilea generator, de aproape 500 de tone, a ajuns deja pe șantierul centralei.
Centrala de la Mintia, care va avea o capacitate totală de 1.750 MW, va deveni, la finalizarea sa, cea mai mare unitate pe gaze naturale din Uniunea Europeană. Proiectul beneficiază de o investiție privată totală de 1,4 miliarde de euro și este considerat unul dintre cele mai importante proiecte strategice ale României în domeniul energetic. În cadrul acestui proiect, turbinele Siemens, unele dintre cele mai performante din lume, au fost deja livrate și instalate, iar structurile de susținere și sistemele auxiliare sunt în proces de montare.
Burduja a subliniat importanța acestui proiect, atât din punct de vedere al securității energetice, cât și al costurilor pentru consumatorii români. Acesta a menționat că centrala va contribui semnificativ la reducerea prețurilor la energie, iar integrarea sa în Sistemul Energetic Național este un pas crucial pentru creșterea competitivității economiei românești.
Un proiect cu impact pe termen lung
Proiectul Mintia are un impact important nu doar asupra sectorului energetic, dar și asupra economiei locale, având în vedere locurile de muncă create în faza de construcție și pe termen lung, în operarea centralei. Ministrul Energiei a menționat că ținta pentru finalizarea centralei rămâne vara anului 2026, iar începând cu 2027, centrala va începe să utilizeze gazele naturale extrase din Marea Neagră, prin proiectul Neptun Deep.
În acest context, Burduja a subliniat că investițiile în infrastructura necesară, inclusiv în sistemul de transport al gazelor, sunt esențiale pentru asigurarea integrării rapide a noii capacități de producție în rețeaua națională. Aceste demersuri sunt în sarcina companiei Transgaz, care lucrează deja la conectarea centralei Mintia la sistemul energetic.
Privind spre viitor
Ministrul a insistat asupra beneficiilor pe termen lung ale centralei de la Mintia pentru România: mai multă energie produsă pe plan intern, reducerea dependenței de importuri, costuri mai mici pentru consumatori și o economie mai competitivă. Toate aceste aspecte sunt în linie cu obiectivele Ministerului Energiei de a asigura o tranziție către o energie mai curată și mai accesibilă pentru toți cetățenii români.
Nu este in grafic, ca nu mai au mult si trece termenul in care trebuiau sa faca ce s-au angajat sa faca. Dar nu ii va trage nimeni la raspundere, caum nu a fost responsabil nimeni pana acum de nicio privatizare esuata. Oricum Mintia a fost vanduta in pierdere de la inceput de catre statul roman. Ar fi trebuit ca statul roman sa o treaca pe gaz, sau si mai simplu, sa o foloseasca in continuare cu carbune. Dar tradatorii care ne conduc au vrut altfel.
Din succesuri în succesuri..pt buzunarele unora și, mai ales, sărăcirea noastră. Citat 2022: Termocentrala Mintia s-a vândut cu 91 de milioane de euro, după ce a fost retehnologizată cu 150 de milioane de euro.
PS Am tot încercat să pun un comentariu în care susțin, pînă cînd vor fi dovezi altfel, că nu sînt bombe nucleare/atomice și nici energie nuceară. Minciuna și hoția, peste tot în lume, sînt muuult mai mari decît ne putem închipui.
Doamne fereste la ce am ajuns sa vad in Ro.
Arabii Irakieni si Jordanienii au ajuns sa ne construiasca centralele de energie,
cind prin anii 80 se bucurau la contracte facute cu Romania si mergeam noi la ei sa le contruim infrastructura industriala pentru ca ei nu aveau experienta pe atunci.
noi romanii nu puteam sa ne trecem centrala pe gaze. Centrala noastra(sic), gazele noastre(sic), profitul altora. Bravo alesilor, tot inainte.
Cel mai probabil gazele naturale ale României extrase din Marea Neagră, prin proiectul Neptun Deep, transportate pe conductele Transgaz vor fi cumparate la licitație zilnică, la preț de dumping, de la firmele de stat OMV-Austria și MOL-Hungaria, firme la care vor fi concesionate gazele pe 50 de ani. România cea mai mare producătoare de gaz din UE nu mai are nici o societate de stat pe petrol și gaz. Amărâta de PETROM este a 10 parte din OMV și folosește a 20 parte din OMV+ MOL. România și românii beneficiază de 5% din resursele lor. 95% cară Austria cu Hungaria.
Da se mișcă în ritmul melcului,iar termenul de finalizare 2026 vara e pentru naivi,centrala de la Iernut e 90% gata de atîția ani…