Se recomandă doza a cincea de vaccin!

Principala agenţie de sănătate publică din Franţa (Haute Autorité de Santé – HAS) a recomandat o nouă vaccinare cu doze booster anti-COVID-19 în toamna acestui an pentru pacienţii din grupele de risc şi pentru persoanele cu vârste de peste 65 de ani, transmite DPA.

O campanie de vaccinare care să vizeze administrarea acestor doze suplimentare ar trebui să fie la rândul ei pregătită de autorităţile franceze, au anunţat miercuri reprezentanţii HAS.

În cazul pacienţilor de mare risc, persoanele apropiate acestora ar trebui şi ele să primească noi doze booster. Francezii care fac parte din această categorie şi care au primit deja toate dozele recomandate până acum de autorităţile de la Paris vor putea să se vaccineze cu cea de-a cincea doză împotriva noului coronavirus în toamna acestui an.

Deşi situaţia pandemică se află la un nivel stabil, agenţia franceză consideră că noul coronavirus va circula din nou, periodic, cu o intensitate mai mare.

Cel mai probabil scenariu este unul în care virusul rămâne activ, dar are un impact mai mic datorită imunizării unui număr suficient de persoane din populaţia Franţei. Cu toate acestea, Franţa trebuie să se pregătească şi pentru cel mai grav scenariu şi să poată să organizeze o campanie de vaccinare la scară largă.

Agenţia de sănătate publică din Franţa nu poate să adopte decizii politice. Dar, în general, Guvernul de la Paris implementează recomandările formulate de HAS.

În Portugalia

Varianta Omicron BA-5 a devenit dominantă în Portugalia, ţară care se confruntă în prezent cu un nou vârf de cazuri COVID-19 în ultimele săptămâni, potrivit autorităţilor sanitare, transmite AFP.

Subvarianta BA-5, detectată pentru prima dată în Portugalia la sfârşitul lunii martie, cunoaşte ”o creştere accentuată” şi era ”dominantă” pe teritoriul ţării pe 23 mai. Se află la originea a ”aproape 80% dintre noile cazuri”, a precizat pentru AFP un purtător de cuvânt al Institutului naţional de sănătate (INSA), care a publicat marţi seară un raport referitor la COVID-19.

Propagarea acestei subvariante a ”coincis cu ridicarea numeroaselor restricţii sanitare” după renunţarea la obligativitatea purtării măştii în cea mai mare parte a spaţiilor închise urmată de desfăşurarea a numeroase evenimente cu participarea unui număr mare de persoane, a explicat pentru AFP Gustavo Tato Borges, preşedintele Asociaţiei naţionale a medicilor din sănătate publică.

Guvernul portughez a decis să ridice, pe 21 aprilie, obligativitatea purtării măştii în interior, cu excepţia mijloacelor de transport în comun şi a unităţilor sanitare.

Portugalia se confruntă cu o recrudescenţă a numărului de cazuri noi. Ţara a înregistrat 157.502 de cazuri între 10 şi 16 mai, echivalentul unei creşteri de 58% în comparaţie cu săptămâna precedentă, potrivit celui mai recent raport al Direcţiei generale de sănătate, care publică doar rapoarte săptămânale.

”În realitate, ar putea fi vorba despre de două ori mai multe cazuri”, a subliniat Borges, precizând că situaţia este însoţită de o creştere a mortalităţii după decesul a 191 de persoane în această perioadă. ”Mortalitatea urmează să crească în continuare” în următoarele săptămâni, a mai spus el.

Pentru a contracara această creştere a numărului de cazuri noi, guvernul a reintrodus miercuri testele gratuite pentru depistarea COVID-19 în farmacii, disponibile pe reţetă medicală.

Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC) a făcut recent un apel la vigilenţă, estimând că subvariantele Omicron BA-4 şi BA-5, identificate pentru prima dată în Africa de Sud la începutul anului, ar putea fi la originea unui focar de noi cazuri.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

11 Comentarii

  1. Cei ce se mai gîndesc să-și facă injecții cum se-mpacă cu petrecerile miniștrilor în clădirile guvernului britanic în frunte cu cel al sănătății în plină așa zis pandemie?
    Luați-vă o poreclă și răspundeți!

  2. Propun cate o doza de rapel in fiecare dimineata la cafea+ un booster de seara in loc de tigara de dupa…

  3. Recomand Primei Doamne, Doamna Planeta Maimutelor, a 66a doza.

  4. Păi au probleme fiindcă s-au vaccinat prea mulți, de-aia. Nu era Portugalia țară super-laudata că ce procent uriaș de vaccinare a reușit, 90 la sută sau așa ceva? S-a tot zis că vaccinurile astea distrug sistemul imunitar, dacă n-au crezut, acu’ să tragă.
    Se vede și la noi, pe cifrele oficiale: vaccinați sint 42 la sută din populație și dau 60 la sută din noile infectări. Sănătate la toți!

  5. Vor sa scape urgent de persoanele peste 65 de ani si de cei bolnavi (pacienţii din grupele de risc). Criminalii astia ipocriti stiu bine ca zemurile astea pe care ei le numesc vaccinuri sunt facute sa te omoare, nu sa te protejeze. Franta a devenit satanica, isi ucide cetatenii cu injectii letale.

  6. Văd că politica mondială merge pe principiul „zero populație, zero covid”. Vor reuși din păcate. In 10 ani morții vor zace pur și simplu pe străzi, în case, oriunde, nu va mai avea cine să-i îngroape. Nenorocirea asta nu va mai putea fi oprită cu toate că vor încerca când își vor da seama că au pierdut controlul mortalității. Toată „știința” va fi inutilă, nu vom putea fi salvați de la extincție.

  7. Dacă s-a ajuns la doza 5 înseamnă că mulți vaccinați cu 4 doze se încăpățânează să trăiască. Vaccinarea asta periodică deja seamănă cu un program de dializă numai că urina parcurge traseul inversat și scopul nu e prelungirea vieții pacientului.

  8. Tocmai s-a încheiat în Spania operațiunea Jenner în urma căreia s-au depistat aproximativ 2200 de persoane care aveau certificate de vaccinare false iar între acestea CEO-ul José María Fernández Sousa-Faro, el practic președintele companiei farmaceutice PharmaMar cu întreaga sa familie. https://www.abc.es/sociedad/abci-presidente-farmaceutica-pharmamar-y-familia-entre-2200-falsos-vacunados-covid-202205241509_noticia.html
    Oare șeful unei companii farmaceutice nu cunoaște ce conține vaccinul și cât de periculos este? Oare de ce nu s-a vaccinat nici el, nici familia lui și a preferat să plătească 2000 de euro pentru vaccinarea falsă? Ar trebui să înghițim pe nemestecate tot ce ne vinde comisia ieoropeană?

  9. @Wolf Edmond, Criminalii urSSula si robinet pun camasa de forta pe mintea oamenilor. Apusul a apus demult. Iadul mintii este tot ce a mai ramas.

  10. Urmeaza vaccinarea la vermorel cuplat la branula. Se poate face si din mers. Cand nu mai e zeama, tragi la pompa la Peco de vaccin. Atentie, la iarna alimentati cu super +, sa nu-nghete vaccinu’ in jicloarele carburatorului!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.