De sâmbătă, de la ora 10.00, şi până duminică, la ora 18.00, intră în vigoare o atenționare meteo de vreme rea valabilă pentru toată țara.
Potrivit meteorologilor, instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse ce pot avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, trecător şi cu aspect de vijelie. Pe arii restrânse vor fi căderi de grindină.
Potrivit ANM, vor fi afectate în mod special zonele de deal şi de munte, precum şi în Oltenia, Transilvania, jumătatea de nord a Moldovei şi, local, în Muntenia.
Local, cantităţile de apă vor depăşi 20-25 l/mp şi izolat 35-40 l/mp, în special în zona Carpaţilor Meridionali şi în nordul Carpaţilor Orientali.