Actualitate Social Cardiacii și bolnavii de diabet vor obține mai greu permisul Aceste modificări au fost puse în dezbatere publică și ordinul de ministru a fost semnat pentru că până la sfârșitul lui 2017 trebuie să ne aliniem acestei decizii, altfel risăm amenzi”, a declarat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al ministerului Sănătății, Oana Grigore. Score: 0,27
Actualitate Peste 100 de turişti, blocați pe platoul Babele Situația a fost provocată de condițiile meteo nefavorabile și pentru siguranța clienților am fost nevoiți să oprim funcționarea telecabinei în această seară", a declarat Claudiu Ciubotaru, director marketing Teleferic Prahova SA, pentru Mediafax. Score: 0,28
Politică Unde petrec liderii politici Revelionul Politicienii preferă să sărbătorească noaptea dintre ani în țară, printre aceștia numărându-se președintele Klaus Iohannis, premierul Mihai Tudose și președintele PSD, Liviu Dragnea, potrivit Mediafax. Score: 0,28
Actualitate Cu mașinile în țeava de gaz (Foto) Purtătorul de cuvânt al ISU Dolj, Florin Cocoșilă, a declarat, corespondentului Mediafax, că pompierii asigură măsurile de protecție până la sosirea echipei de la compania de distribuție a gazelor naturale. Score: 0,28
Actualitate Legătura lui Radu Mazăre cu Madagascar Fostul primar al Constanței Radu Mazăre a anunțat încă din anul 2012 că a concesionat, pe o perioadă de 99 de ani, un teren de 1,8 hectare în Madagascar, pe care intenționa să construiască bungalow-uri și un restaurant, reamintește agenția Mediafax. Score: 0,27
Actualitate Justiție Bomba zilei: Radu Mazăre a fugit din țară Fostul primar s-a îmbarcat pe Aeroportul „Henri Coandă” din București, au declarat, pentru Mediafax, surse judiciare. Score: 0,28
Actualitate Mediu Cum va fi vremea de Revelion și în prima zi a noului an Destul de cald va fi și în București, în jur de 12 grade”, a declarat, pentru agenția Mediafax, meteorologul Mihai Timu. Score: 0,28
Extern Ce vor americanii să ne mai vândă Compania de armament Raytheon a primit din partea Forţelor Aeriene din SUA două contracte, în valoare totală de 659,9 milioane de dolari, pentru livrarea în România şi în alte ţări a unor sisteme de rachete aer-aer şi a unor echipamente de testare, anunţă Pentagonul, citat de Mediafax. Score: 0,28
Actualitate Social Atac în stil mafiot Așteptăm cât de repede posibil o finalizare și un punct de vedere din partea anchetatorilor”, a declarat, pentru Mediafax, pentru Florin Vîlnei. Score: 0,28
Justiție Florin Iordache, fără număr, fără număr: „De ce să persifleze?” A spune că atacăm Justiția, a spune că diminuăm lupta împotriva corupției fără argumente sau fără să evidențieze un anumit articol mi se pare total greșit”, a declarat pentru Mediafax Florin Iordache. Score: 0,27
Actualitate Justiție Iordache transmite ambasadelor textul tradus al celor trei legi noi care vizează Justiţia Florin Iordache a transmis joi ministrului de Externe, Teodor Meleşcanu, textul tradus al celor trei legi privind domeniul Justiţiei care au fost adoptate recent în Parlament, transmite Mediafax. Score: 0,27
Actualitate Extern Consecința declarațiilor lui Dragnea privind mutarea Ambasadei din Israel la Ierusalim Autoritatea Palestiniană condamnă vehement declaraţiile preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, despre mutarea Ambasadei din Israel la Ierusalim, notează Mediafax. Score: 0,27
Actualitate Extern Avertismentul lui Barack Obama asupra impactului rețelelor de socializare Fostul preşedinte american Barack Obama a avertizat, într-un interviu acordat prinţului Harry al Marii Britanii, asupra riscurilor utilizării iresponsabile a reţelelor de socializare online, relatează Mediafax. Score: 0,28
Actualitate Social Detalii despre profesorul din Iași și soția sa, găsiți morți de Crăciun După ce anchetatorii au stabilit că cei doi s-au sinucis, miercuri au descoperit că aceștia erau în stare avansată de ebrietate, transmite corespondentul MEDIAFAX. Score: 0,28
Actualitate Turnul Slăninilor, aflat într-un sat din Alba, punct de atracţie pentru turişti Primarul din Gârbova, Ioan Nedela, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că Cetatea Greavilor, unde se află acest turn, este vizitată anual de peste 400 de persoane, inclusiv din Germania, Austria, Elveția și Olanda. Score: 0,28
Politică Proiect PSD privind pragul abuzului în serviciu Lider PSD Cluj: Nu susţin proiectul de lege Preşedintele PSD Cluj, deputatul Horia Nasra, nu susţine proiectul parlamentarilor social-democraţi privind stabilirea unui prag de 200.000 de euro pentru abuzul în serviciu, susţinând că este nevoie de dezbatere publică, transmite corespondentul Mediafax. Score: 0,29
Actualitate Social Mediul academic din Iași, în stare de șoc …au sinucis la o diferenţă de două-trei ore, decesul intervenind cu aproximativ 8-10 ore înainte de ora la care au fost găsite cadavrele”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Carmina Pascal, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi. Score: 0,27
Actualitate Incendiul din Satu Mare, nestins de nouă zile Aproape 90 de pompieri se pregătesc să creeze un culoar prin îndepărtarea flăcărilor cu ajutorul tunurilor de apă, astfel încât specialiștii să ajungă la gura sondei, transmite corespondentul MEDIAFAX. Score: 0,29
Justiție Cum se apără medicul Mihai Lucan Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că în seara în care medicul Mihai Lucan a fost reţinut, a fost găsit asupra lui un jurnal care conţinea date despre persoane din sistemul judiciar. Score: 0,28
Actualitate Social Câte persoane au apelat la Ambulanță de Crăciun "În ultimele 20 de ore, 668 de persoane au avut nevoie de ambulanţă, dintre acestea, 421 au fost urgenţe de cod roşu şi cod galben, iar 43 de persoane se aflau în locuri publice când au avut nevoie de ajutor", a explicat Alis Grasu, potrivit Mediafax. Score: 0,28
Actualitate Judete Directorul Bibliotecii Universitare si soţia sa au fost găsiţi morţi în casă Directorul Bibliotecii Universitare din Iaşi, Bogdan Maleon, şi soţia sa au fost găsiţi morţi în casă, în ziua de Crăciun, informează Mediafax. Score: 0,28
Justiție Jurnal găsit asupra medicului Mihai Lucan Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că în seara în care medicul Mihai Lucan a fost reţinut, a fost găsit asupra lui un jurnal care conţinea date despre persoane din sistemul judiciar. Score: 0,28
Justiție Sistemul penitenciar, între decizia CEDO şi recursul compensatoriu Ulterior, reprezentanții Ministerului Justiției au precizat, pentru MEDIAFAX că întregul calendar de măsuri menite să rezolve problemele din detenție va fi transmis la 25 ianuarie 2018. Score: 0,28
Actualitate Accident rutier grav în Suceava Șase persoane, între care doi copii, au fost rănite, duminică după-amiază, într-un accident rutier pe Drumul Național 2, care leagă Fălticeniul de Suceava, unde două mașini s-au ciocnit, transmite corespondentul MEDIAFAX. Score: 0,28
Actualitate Fiul unui primar, împușcat mortal Surse judiciare au declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, că victima este fiul primarului, profesor universitar. Score: 0,28
Politică Social Unde își petrec politicienii sărbătorile de iarnă Întrebat unde își va petrece sărbătorile, liderul UDMR Kelemen Hunor a declarat, pentru MEDIAFAX, că își va petrece sărbătorile alături de familie în Harghita, la Cârța, dar și la Cluj. Score: 0,28