Președintele Serbiei: „Prin Novak, au vrut să arate cum funcționează ordinea mondială” Not found: piesa Score: 0,27
CEI O SUTĂ–CULOARUL TEMPLIER (27) …scribul…) 1 Observaţia lui Dűrrenmatt îşi dovedeşte încă o dată perenitatea: o dispută pe scenă între cei mai buni actori ar putea să plictisească publicul, oricât ar fi piesa de elevată; dar dacă cei doi vor sta în faţa unor halbe de bere în care privitorul să ştie că într-una dintre ele se află câteva grame de otravă, asistenţa va urmări… Score: 0,27
Crema comediei românești de Sărbători, la B1Tv În ultima zi a anului, B1 TV vă propune o comedie clasică a cinematografiei românești, ”Cuibul de viespi”, film inspirat din piesa „Gaițele”, de Alexandru Kirițescu. Score: 0,27
Nici la Londra nu va mai fi ce-a fost! În schimb, "o emisiune spectaculoasă transmisă în direct" de BBC, "sărbătorind oraşul nostru şi subliniind momentele importante ale anului 2021, va fi piesa de bază a evenimentelor de Revelion la Londra", potrivit comunicatului primăriei. Score: 0,27
Un spectacol fără precedent al Corului Național Madrigal În 2021 a debutat ca regizor cu piesa „O zi de vară”, de Sławomir Mrożek, la Teatrul Național „Radu Stanca”. … Ultimul film în care a jucat este „Tom și Jerry 2.0”, o adaptare după piesa de teatru „Jerry and Tom”, de Rick Cleveland, în regia lui Florin Piersic Jr. Score: 0,28
Axa lumii (61) Însă şi numele grec nu făcea parte decât din piesa în care regizorul ceresc se amuza cu nişte fantoşe caraghioase. Score: 0,27
Cântăreț, împușcat mortal în SUA Cu câteva ore înainte de a fi împuşcat, Slim 400 a lansat un videoclip muzical pentru piesa sa "Caviar Gold". Score: 0,27
Fandom – SF politic Ar vrea o chelfăneală ca-n piesa de ieri seară. … E proastă piesa, zice-un târgoveţ, sau, dimpotrivă, e frumoasă rău. Score: 0,28
Noua coaliție ne face să o regretăm pe Angela Merkel Da, pentru că noul guvern german este piesa care lipsea pentru schimbarea dramatică a politicii UE. Score: 0,27
Axa lumii (40) În momentele acelea, însă, Caesar se îndoia că el a iniţiat piesa, putând admite, cel mult, că el o regiza în calitate de şef al trupei. Score: 0,28
Iohannis la Dineul cu proști ai Europei Zilele trecute am urmărit piesa de teatru ”Dineu cu proști” de Francis Veber. … Evident, ca și Prostul din piesa de teatru, Iohannis nici măcar nu bănuiește de ce se află acolo. Score: 0,28
Axa lumii (32) Eram încredinţat că fiecare dintre noi nu face decât să repete, mai bine sau mai rău, unul dintre puţinele roluri disponibile în piesa vieţii: omul cel bun, omul cel deştept, omul cel curajos, învingătorul din naştere şi, desigur, oponenţii acestora. Score: 0,27
Omul cu mârțoaga sau miraculoasa geneză a catârului național Nu aș băga mâna în foc că președintele Romaniei ar fi citit in adolescență piesa “Omul cu Mârțoaga” a dramaturgului Gheorghe Ciprian sau că ar fi ascultat transpunerea sa radiofonică, dar nici nu îmi pot imagina altă sursă de inspirație pentru ideea de a paria cu atâta insistență pe Florin Vasile Cîțu! Score: 0,27
STING se întoarce la Cluj Napoca Cel mai recent, piesa a fost adăugată în "Billions Club" al Spotify, după ce a adunat peste 1 miliard de difuzări pe platformă. Score: 0,28