Viteză mai mare pe drumurile expres Cum drumurile expres nu au bandă de urgență, precum autostrăzile, această normă va genera riscuri suplimentare, pentru că la o viteză mai mare de rulare există posibilitatea producerii unor accidente în lanț. Score: 0,28
„45 de pacienți în zece ore“ O tură de noapte pentru tinerii medici obosește atât de mult, încât aceștia nu mai sunt în stare să conducă spre casă, iar jumătate dintre ei au avut accidente sau au fost la un pas de a avea unul. Score: 0,28
Profeția lui Roșca Stănescu despre Kovesi Pe de altă parte, în interiorul instituției au apărut foarte multe incidente, accidente, care aruncă o lumină nefavorabilă, cu totul nouă asupra DNA. Score: 0,30
CFR trage alarma: Podul din parc poate ucide în continuare …această zonă, prin închiderea scării tehnologice cu bară metalică și depozitarea unor traverse de beton de o parte și de alta a podului, în vederea evitării producerii de accidente, acestea sunt ignorate zilnic cu bună știință de oameni – tineri, bătrâni, bicicliști, părinți cu copii în brațe sau în cărucior -, Score: 0,30
Fenomenul care ucide mai mult decât accidentele, Alzheimer și terorismul Este un număr foarte mare, iar specialiștii apreciază că îl depășește pe acela al deceselor cauzate de accidente în trafic, de boala Alzheimer sau de terorism. Score: 0,83
Canicula modifică programul trenurilor Din cauza temperaturilor ridicate, trenurile vor circula cu viteză redusă, duminică, pentru a se preveni eventualele accidente. Score: 0,30
Primul an de mandat al Gabrielei Firea …traficului din București (SMTB) și o colaborare cu programul global Waze Connected Citizens, care oferă autorităților informații în timp real cu privire la trafic, gropi, accidente și ambuteiaje.3. Score: 0,29
Catastrofă cu autobuzul Circa 150.000 de oameni și-au pierdut viața anul trecut în accidente în India, pe fondul securității rutiere precare din această țară. Score: 0,30
Chinezii nu vor maşini electrice Într-o ţară în care 700 de persoane sunt ucise zilnic în accidente rutiere, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, şi în cazul în care majoritatea şoferilor nu au experienţă, SUV-urile au devenit extrem de populare deoarece oferă un sentiment de securitate, spune compania Automotive Foresight. Score: 0,29
Viitorul PNL, lăsat pe mâinile lichidatorului PDL de… plopi …casele românilor“, deputatul ialomiţean PDL a produs o fază memorabilă, indicând o soluţie incredibilă: „Plopii, în momentul de faţă, fie se usucă şi cad, produc accidente pe drumurile judeţene, fie produc pagube liniilor de înaltă tensiune şi de joasă tensiune. Score: 0,29
Unde se află drumul groazei din vestul țării În ultimele luni pe acest tronson au avut loc mai multe evenimente rutiere care s-au soldat cu accidente. … "Traficul intens, carosabilul îngust, virajele strânse, toate duc la un grad extrem de redus de siguranță a circulației, în timp ce accidentele rutiere grave sunt frecvente! Score: 0,30
RCA, din lac în puț …25 ''împotrivă'' şi 4 abţineri, proiectul de lege privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie, act normativ care menține într-o formă mascată plafonarea prețurilor la RCA, deși scopul acesteia a fost evitarea posibilității declanșării… Score: 0,29
Amurgul târziu al zeilor Sclavii din uzinele IG Farben ş i oamenii din lag ă rele de concentrare, uci ş i cu s â nge rece, cu milioanele, erau doar accidente de parcurs, doar note de subsol ale istoriei. Score: 0,28
Mineritul din Valea Jiului, pe perfuzii cu sânge negru Sector supradimensionat Datoriile, ineficienţa economică, accidentele de muncă, situaţia precară a industriei, viitorul incert sunt rodul moştenirii în 1990 a unei industrii supradimensionate. … Statisticile arată că mai bine de două treimi din accidentele de muncă vin din acest sector. Score: 0,29
Un medicament ieftin oprește sângerarea la naștere Un medicament ieftin, despre care experții susțin că poate opri sângerarea cauzată de accidente recente, poate salva viețile a zeci de mii de persoane din întreaga lume, dovedindu-se eficient inclusiv în cazul hemoragiei post-partum“, explică Iosif Niculescu, medic chirurg ginecolog. Score: 0,29
Parlamentul European insistă pentru interzicerea cianurii Votul puternic de ieri este o confirmare a faptului că măsurile luate până acum pentru prevenirea de noi accidente sunt insuficiente. Score: 0,29
Messi şi fabuloasa lui carieră la Barca Şiţi că de fiecare dată când se joacă un El Clasico aici, pe Bernabeu, jucătorii de la Real Madrid încearcă să-l accidenteze pe Lionel Messi şi, de fiecare dată, apare un cartonaş roşu. Score: 0,28
Parchetul General preia ancheta în cazul jurnalistei Oana Dicu Totodată, din dispoziția procurorului general Augustin Lazăr, o echipă de procurori din cadrul Serviciului de îndrumare și control efectuează o verificare a tuturor dosarelor aflate în lucru la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 și care au ca obiect accidente mortale de circulație. Score: 0,29
Bărbații și violența împotriva femeilor Unui bărbat nu-i este frică şi aşa ajungem la condusul agresiv şi la un procentaj ridicat de accidente în rândul şoferilor bărbaţi. Score: 0,28
Apocalipsa după Ponta Rata globală a accidentelor în care sunt implicaţi pietonii din România este cel mai defavorabilă din Europa şi cu mult peste media UE. Score: 0,28
Sirenele vor suna în 10 județe De asemenea, sistemul de înștiințare-alarmare este utilizat în cazul producerii unor accidente tehnologice în care sunt implicate substanțe periculoase, în cazul ruperii unor baraje hidrotehnice sau căderii obiectelor din atmosferă. Score: 0,29
Snagov – lacul comuniștilor, potentaților și bandiților Uneori se mai petrec accidente. … Alții poartă amintirea unor accidente dramatice. Score: 0,30
Sirenele care anunţă situaţiile de urgenţă intră în teste De asemenea, sistemul de înştiinţare, alarmare este utilizat în cazul producerii unor accidente tehnologice în care sunt implicate substanţe periculoase, ruperii unor baraje hidrotehnice sau căderii obiectelor din atmosferă, conform IGSU. Score: 0,29
Prinse în flagrant chiar în prima zi de Paşti În urma acţiunilor pentru prevenirea accidentelor rutiere, au fost aplicate 1.509 amenzi, dintre care 24 pentru consum de alcool şi 676 pentru viteză. Score: 0,29
„Taci, ca să îți faci timp să și vorbești” Sunt cazuri grave de pacienți – fete tinere, băieți – care au fost răniți în accidente de mașină sau la bazine de înot, de și-au rupt coloana, sau le-au fost descoperite tumori. … Este supărat pentru că sunt foarte multe cazuri de accidente vasculare la tineri. Score: 0,30