Românii – cei mai scunzi din Europa Câteva concluzii Suntem de la naştere inegali ca înălţime, dar egali în demnitate şi în drepturi (Articolul 1 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului adoptată de Adunarea generală a ONU la 10 decembrie 1948). Score: 0,25
”Cine e Obama să se pună cu mine? Nu mai suntem o colonie” Apoi Duterte a vorbit despre problemele din SUA legate de respectarea drepturilor omului. Score: 0,25
Propunere-lovitură pentru senatorii condamnați cu suspendare …Regulamentul Senatului se modifică, astfel: calitatea de senator încetează de drept la data întrunirii legale a Senatului nou ales, precum şi în caz de demisie, de pierdere a drepturilor electorale ca urmare a condamnării definitive cu executarea pedepsei sau în cazul suspendării executării pedepsei, de incompatibilitate sau deces. Score: 0,26
Probleme în cazul indemnizațiilor pentru creșterea copilului Impactul bugetar pentru plata drepturilor aferente lunii iulie a fost de 70 milioane lei, cu 20 milioane lei mai mult față de estimarea inițială", menționează sursa citată. Score: 0,26
Tăriceanu: Electoratul liberal trebuie să aibă reprezentare parlamentară .) este cea legată de apărarea drepturilor și libertăților individului, astăzi pusă serios în pericol de derapajele de la statul de drept, care le întâlnim din ce în ce mai frecvent prin forma abuzurilor și exceselor care se petrec împotriva simplilor cetățeni. Score: 0,26
Atenţie, Dacian Cioloş! Se clatină ultimele redute semnificative ale economiei naționale …reprezentanţii sindicatului, specialişti din domeniu cunoscuţi şi implicaţi în problematică au evocat pericolul şi riscurile pe care le prezintă indiferenţa şi ignorarea drepturilor salariaţilor, protecţia mediului şi a sănătăţii pe care le implica depozitarea nesatisfăcătoare a minereului şi a rezervelor de combustibil care nu sunt valorificate… Score: 0,25
Programul PRU este plagiat de Bogdan Diaconu după Programul lui Marian Munteanu În programul MPR, data proclamării „Declaraţiei universale a drepturilor omului” este „10.12.1948”, iar în Programul PRU aceasta este „10 Decembrie 1948”! – Score: 0,25
Fabrica de găluşte a lui Cumpănaşu pretinde că scoate lideri salvatori El a pus bazele Asociaţiei pentru Implementarea Democraţiei, AID România, un ONG care se vrea apărator al drepturilor omului, dar singurele drepturi apărate de Cumpănaşu sunt cele ale oamenilor din instituţiile de forţă ale statului, SRI sau MI. Score: 0,26
DNA cere urmărirea penală a ministrului Tobă 10 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (dreptul la un proces echitabil care include dreptul de informare asupra acuzaţiei penale). Score: 0,25
Iohannis: Elaborați un „plan” privind Parteneriatul cu SUA În același timp, rezultatul negocierii trebuie să reflecte pe deplin prezervarea drepturilor și libertăților lucrătorilor români. Score: 0,26
„SUA nu ne respectă sentimentele naționale” 1878 – Ca preţ al retragerii trupelor ruse după războiul ruso-româno-turc (1877-1878), al recunoaşterii independenţei şi a drepturilor României în Dobrogea, Rusia obligă România să cedeze teritoriul său de la est de Prut, care este reataşat provinciei Basarabia.5. Score: 0,25
Documentul care poate duce la schimbarea din temelii a companiilor de stat …acţionar la nivelul statului- lipsa unei politici clare acţionarului, respective nu este clar cine acţionează în numele statului pentru îndeplinirea obligaţiilor/exercitarea drepturilor de acţionar- lipsa omogenităţii de administrare a întreprinderii publice la nivel de autoritate publică tutelară- lipsa transparenţei, ceea ce determină… Score: 0,25
Mugur Isărescu şi pupilul său ilogic Concluzia este aceea că o strategie pentru România, care să rezolve aceste probleme şi să permită creşterea nivelului de trai ar trebui să aibă doar 2 priorităţi: (i) clarificarea drepturilor de proprietate (sau altfel spus, creşterea libertăţii proprietăţii) şi (ii) reducerea corupţiei. Score: 0,26
Marian Munteanu, în războiul pământului cu „Dilema Veche” Prin Legea 18/1991 şi alte cadre normative care au însoţit-o şi au completat-o a fost retrocedat cetățenilor pământul agricol al ţării dar nu a fost luată nici o măsură de protecție a drepturilor acestora sau de încurajare a dezvoltării lor economice. Score: 0,25
Big Brother. De acum Facebook va ști şi mai multe despre utilizatorii săi Anunțul făcut astăzi de serviciul de mesagerie privind ridicarea restricțiilor și transferul unor date către Facebook, inclusiv numărul de telefon mobil al utilizatorului serviciului de mesagerie, a readus în prim plan criticile privind problemele de confidențialitate ale aplicației în protejarea drepturilor utilizatorilor. Score: 0,26
Un nou exemplu de dublă măsură în aprecierea legii de către BNR Avocatul face referire la o decizie a BNR de suspendare a exercitării drepturilor de vot ale lui Ilie Carabulea şi Corneliu Tănase (actionarii semnificativi ai Băncii Carpatica), precum şi interzicerea achizitionani de către cei doi a acţiunilor băncii. Score: 0,25
Reţea în Direcţia pentru Protecţia Copilului Teleorman pentru „loialii” din PSD …al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman să îşi încalce atribuţiile de serviciu prin menţinerea în funcţie şi implicit plata drepturilor salariale pentru două angajate ale aceleiaşi instituţii. Score: 0,25
„Nu sînt victima lui Gregorian Bivolaru, ci a procurorilor şi organelor de anchetă” – infracţiunea de distribuirea fără autorizarea sau consimţământul titularului drepturilor a unei opere prevăzută de art. Score: 0,25
Interzicerea vălului islamic nu rezolvă nimic Iar regulile vestimentare sunt o încălcare gravă a drepturilor individului”, scrie Der Spiegel. Score: 0,25
Cazurile „Rarinca” şi „Olguţa” repun întrebarea: de ce sînt procurorii magistraţi? Văzut ca supremaţia absolută a Legii în scopul respectării drepturilor şi libertăţilor individuale, „statul de drept” este, în forma lui cea mai pură şi simplă, garanţia că Puterea statului nu-l îngenunchează pe cetăţean, ci pune deasupra oricăror valori LIBERTATEA şi DREPTURILE sale. Score: 0,25
The Wall Street Journal: Cum și-au abandonat elitele concetățenii milostivi” și ”eroi ai drepturilor omului”. Score: 0,25
Inculparea jurnaliştilor de la Sky News, o imensă eroare a procurorilor DIICOT …siguranţa naţională şi convenţia europeană a drepturilor omului Tocmai pentru a împiedica abuzurile prin invocarea „securităţii naţionale”, atît „Convenţia Europeană a Drepturilor Omului” (CEDO), cît şi „Principiile de la Johannesburg” prevăd cîteva obligaţii ale autorităţilor judecătoreşti din toate ţările, astfel încît libertatea… Score: 0,26
Motivul pentru care UNJR i-a trimis o scrisoare deschisă lui Cioloș …SIPA și transferarea către alte instituții a informațiilor 'de interes operativ', obținute de SIPA prin acțiuni de poliție politică și grave încălcări ale drepturilor omului, condamnate inclusiv de Comisia Europeană, conform b1TV. Score: 0,26
Explozii şi o operaţiune antitero care îi vine ca mănuşă lui Vladimir Putin Într-o societate care are o experienţă limitată a rezistenţei în faţa restrângerii drepturilor, strategia lui Putin are un efect similar cu cel al unui farmec, scrie editorialistul The Moscow Times. Score: 0,25
A murit cel ce a condus fotbalul mondial vreme de un sfert de secol A demisionat în 2013 din funcția de președinte de onoare al FIFA ca urmare a scandalului de coruptie din jurul drepturilor de marketing pentru Cupa Mondială, în care a fost implicat și ginerele său, Ricardo Teixeira. Score: 0,25
Hai să vorbim pe șleau Dar dacă gândim că medaliile de aur au dispărut o dată cu încetarea măsurilor abuzive și de încălcare a drepturilor universale ale copilului, care azi nu mai pot fi utilizate, suntem naivi sau părtași. Score: 0,25