Antrenamentele gimnastelor care ajung să concureze la Jocurile Olimpice încep când ele împlinesc 4 sau 5 ani.
Pe vremea Ecaterinei Szabo, existau competiții locale, regionale, naționale, așa încât prin procesul de selecție pentru echipa olimpică treceau câteva mii de copile. Pe măsură ce au trecut anii, baza de selecție s-a strâmtorat. Până acolo încât la ultimele europene și mondiale echipa s-a format alegând din cel mult 7 sau 8 gimnaste.
Pe vremea Ecaterinei Szabo, școala olimpicilor în gimnastică era la Deva. Azi, e la Snagov. În centrul de antrenament al COSR. Ale cărui costuri depășesc mult centre similare din Europa, acolo unde se desfășoară competiții europene, mondiale și olimpice.
La Snagov, aparatul de antrenament pentru sărituri nu permite unui sportiv să execute fără panică de accident vreo săritură. Distanța între aparat și perete e de câtiva pași… Despre bătăi, represiuni și pilule s-a mai scris. S-au petrecut.
A se evita utilizarea Movalidului în cazul afecţiunilor stomacului
Olimpicii din gimnastică au fost o vreme tratați cu ”Movalid” atunci când simțeau arsuri ale aparatului digestiv. Dar dacă gândim că medaliile de aur au dispărut o dată cu încetarea măsurilor abuzive și de încălcare a drepturilor universale ale copilului, care azi nu mai pot fi utilizate, suntem naivi sau părtași.
Performanțele de azi ale lui Marian Drăgulescu și ale Cătălinei Ponor semnifică o atitudine de învingător prin care doi tineri au sfărâmat barierele fizice și barierele create de un sistem împotriva sporturilor de performanță situându-se între primii 8 gimnaști din lume. E prețioasă lecția de determinare, de asumare și de responsabilitate care ne-a fost generos și gratuit dăruită seara trecută.
La Jocurile Olimpice de la Atena, din 2004, Cătălina a fost regina concursurilor. Și Marian a fost campionul fără de care echipa masculină nu câștiga (Drăgulescu a concurat la toate cele 6 aparte, pentru echipa lui și peste baremul de efort propriu acceptabil într-o astfel de competiție, cu o astfel de miză) și care a primit cea mai mare notă, din 1995 încoace, ca evaluare a săriturii din competițiile masculine.
Atunci și-au dat arama pe față
În octombrie 2004, Cătălina Ponor a fost trimisă acasă, la Constanța și suspendată din echipa olimpică; și ea, și celelalte campioane olimpice medaliate cu aur la Atena (4 au fost medaliile de aur ale acestor fete). Acesta a fost efectul și nu cauza, prima manifestare publică cu violență a conducătorilor sportului românesc.
A sufocat ușurința cu care munca unor adolescenți, care au intrat în sala de antrenament la 4 ani și la Atena aveau puțini ani peste vârsta la care primiseră buletinele, devenise fără valoare în ”judecata” unor foruri. Nimic în lumea asta nu putea să valideze afirmația că în mai puțin de trei luni, aceste fete și-au risipit talentul, grația, abilitatea.
Au fost jocuri. Murdare. Pentru bani. Prea mulți. Prea necuveniți. Ale conducătorilor olimpici, ale antrenorilor, ale federațiilor internaționale și naționale. O singură și naivă confesiune, chiar cu demonstrație, din partea oricărei gimnaste, dezvăluie efectul unei bucăți de hârtie împăturită sub caseta care afişează greutatea pe un cântar.
Pentru un sport din ce în ce mai alb
Când Octavian Morariu devenea președintele COSR, a mai candidat Octavian Belu. Greu de învins după aura unor ani mulți în care a antrenat pentru multe medalii de aur. 5000 de euro lunari i-au fost promiși, ca antrenor al lotului olimpic, dacă își va retrage candidatura. Și încă 5000 doamnei Mariana Bitang. Și până când să rămână în vigoare această promisiune? Atena trecuse. Miza următoarelor competiții se transforma. La calcule de rentabilitate, doar în astfel de situații pare că se limpezesc raționamentele. Desființezi lotul olimpic, desființezi obiectul înțelegerii.
În plus, nevoia de performanță a Italiei, deținătoarea președinției FIG ”pe viață”, care avea în sfârșit o gimnastă cu potențial pentru urmatoare medalii, Vanessa Ferrari, apăsa. Erau încurcate căile. Mai încurcate încă, la competițiile băieților. Unde șeful corpului tehnic de arbitraj internațional masculin era președintele FRG. Și nu, nu doar cei 10.000 de euro au fost în balanța distrugerii unor atleți români medaliați cu aurul olimpic. Era un circuit întreg al banilor în sport și, din sport, în afara lui.
De la CIO, banii vin la COSR, după numărul de medalii din istorie și de dată recentă, adică la ultima Olipmpiadă. Procente clare. De la Guvern, banii erau îndreptați spre federații; dinspre federațiile care administrau sporturile olimpice, parte din bani se alocau “olimpismului”; dinspre COSR, un procent din bani merge spre federațiile olimpice.
Tabu infirmat: fotbalul, sportul ”rege”
Ani de zile s-a spus că banii sunt în fotbal. Dar averile sportului sunt uriașe. Sălile polivalente, cluburile sportive, centrele de antrenament și de relaxare din toată țara… Fotbalul a mascat o situație. Însă acolo banii au fost administrați de patroni, responsabili… sau nu pentru afacerile lor. În alte sporturi decât fotbalul, banii sunt ai statului, în situația federațiilor și ai COSR, de la CIO; aproape 2 milioane de euro “valorau” medaliile românilor înainte de 2008.
Lui Marian Drăgulescu, medicii sportivi ai FRG i-au interzis în 2008 să mai intre în sală, să se antreneze, argumentând cu afecțiuni severe ale coloanei. Similar, în 2004, Monicăi Roșu, deși avea semnătura de responsabilitate a părinților, i s-a interzis participarea la campionatul modial care a urmat JO de la Atena. Drăgulescu a plecat în USA, a întâlnit echipe de medici de recuperare sportivă și s-a întors cu un morman de analize care garantau că era apt pentru sportul de mare performanță. Așa încât FRG a pierdut ”argumentele” medicale. A inventat altele.
”Cand o face plopu’ mere sau răchita…”
Câți bani sunt necesari federațiilor pentru consolidarea, pe sporturi, a sistemelor de selecție la nivel național? Câte baze de antrenament, pe sporturi, funcționau înainte de 2000? Ce sistem educațional a fost creat ca suport pentru sporturile de mare performanță? Care sunt formele de reconversie profesională dupa încheierea activității competiționale? Nicio filozofie nu presupune răspunsul la aceste întrebari. Însă printr-un management eficient și în afara marilor corupții s-ar crea condiții pentru sport cu performanță înaltă și, fiecaruia dintre noi, o viață în echilibru.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.