Cum se promovează clientela politică la Electrica În AGEA din 10 noimebrie, Ministerul Economie şi alţi acţionari privaţi au aprobat modificarea structurii CA al Electrica precum şi începerea negocierilor cu Fondul Poprietatea în vederea preluarii participaţiilor minoritare pe care FP de deţine la filialele Electrica. Score: 0,28
Protestul conducerii Teatrului „Sică Alexandrescu” este îngheţat, nu oprit Revocarea atribuţiilor Ceciliei Doiciu în ceea ce priveşte coordonarea instituţiilor de cultură şi modificarea fişei postului în consecinţă; – Score: 0,27
Ungaria: cote obligatorii de imigranți, doar după un referendum Partidul de extremă dreapta Jobbik a precizat că va propune modificarea Constituției, astfel încât acceptarea de către Ungaria cotelor obligatorii de imigranți să fie legitimată de un referendum. Score: 0,28
Referendum pentru modificarea Constituției în Republica Moldova Curtea Constituțională a dat aviz pozitiv proiectului de lege pregătit de Partidul Liberal Democrat pentru modificarea Constituției astfel încât șeful statului să fie ales direct de popor. Score: 0,78
După eşecul „Pora-Pârvulescu”, tinerii din stradă ne propun o nouă aventură Acest deziderat se poate obţine, practic, prin modificarea normei de reprezentare. Score: 0,27
Hossu, despre Strategia Națională pentru Dialog Social Modificarea Legii inspecției muncii, de exemplu, caz în care atât ansamblul patronatelor și confederațiilor reprezentative a considerat că trebuie să rămână o instituție independentă. Score: 0,27
Băsescu: Depunem în Parlament două inițiative privind alegerile Modificarea legii alegerilor locale prin care primarii să fie aleși în două tururi de scrutin; 2. … Modificarea legii alegerilor legislative prin care Parlamentul României va avea 100 de senatori și 200 de deputați. Score: 0,30
Cel rol au în „piaţă” oamenii lui Băsescu, Macovei şi Oprea Modificarea legii privind alegerile pentru Camera Deputaților și Senatul; 2. … Modificarea legii privind alegerile locale; Introducerea votului electronic in tara si diaspora”. Score: 0,28
ANPC a câştigat şi procesul colectiv împotriva Băncii Româneşti obligând pârâta la modificarea clauzelor considerate abuzive. Score: 0,27
UDMR, despre consultările de la Palatul Cotroceni El a indicat că, după modificarea legii alegerilor, se poate merge la Curtea Constituțională, care poate stabili dacă pot fi organizate alegeri parlamentare. Score: 0,29
PNL: Alegerile anticipate, necesare și realizabile 51/ 2012 se referă la organizarea de alegeri la termen și impune restricții privind modificarea legilor electorale în funcție de acest reper. Score: 0,27
Scandalul Volkswagen se extinde și la motoarele pe benzină De asemenea, Volkswagen a recunoscut marți că a găsit pentru prima dată indicii privind modificarea nivelului emisiilor și la vehiculele echipate cu motoare pe benzină, extinzând un scandal care până acum se concentra pe motoarele diesel. Score: 0,28
Fostul premier Filat semnează de după gratii pentru modificarea Constituției Partidul Liberal Democrat din Republica Moldova și Partidul Socialiștilor din Republica Moldova vor modificarea articolului 78 din Constituție, astfel încât președintele țării să fie ales prin vot direct. Score: 0,78
Franţa nu exclude o posibilă reducere a participaţiei la „Renault” …Mai multe surse guvernamentale şi din apropierea constructorilor auto "Renault" şi "Nissan" au declarat pentru Reuters că grupul japonez a propus modificarea termenilor alianţei cu "Renault", prin majorarea participaţiei pe care "Nissan" o deţine la partenerul francez, în ideea de a echilibra… Score: 0,27
Percheziții de amploare într-un caz de fraude cu aparate de joc De asemenea, s-a reținut faptul că membrii grupării au obținut sume mari de bani, care erau scoase din evidența contabilă prin modificarea paginii electronice și implicit a contorului mecanic care evidențiază sumele de bani intrate și ieșite din aparat. Score: 0,28
Proiectul privind acordarea tichetelor pentru plata ‘after school’, adoptat tacit Plenul Camerei Deputaților a adoptat tacit, miercuri, propunerea legislativă pentru modificarea Legii Educației Naționale care prevede acordarea unor tichete în valoare de 200 de lei pentru plata serviciilor de tipul "Școală după școală" pentru elevii de până în clasa a IV-a inclusiv, potrivit Agerpres. Score: 0,87
Consiliul Fiscal: Economia va fi afectată de scăderea investiţiilor şi de creşterea salariilor – Cheltuieli de capital: -2.349 milioane lei, modificarea fiind în linie cu subexecuția masivă din primele 8 luni ale anului în ceea ce privește cheltuielile de investiții. Score: 0,29
Lipsa viziunii Modificarea ei prin recurs la artificii, de genul “Ierusalim – capitala a două state”, nu are cum să dea rezultate. Score: 0,27
Oprișan: Modificați această blestemată lege! Președintele PSD Vrancea, Marian Oprișan, a cerut, duminică, la Congresul extraordinar al partidului, modificarea legii incompatibilităților aleșilor locali, pe care a numit-o "blestemată". & Score: 0,28
OMV Petrom ia exemplul altora şi renunţă la afacerea cu eoliene "La începutul lui 2015, compania a anunţat mai multe măsuri ca răspuns la modificarea preţului la petrol, incluzând o optimizare a portofoliului şi posibile vânzări de active. Score: 0,27
Strategia ruso-iraniană din Siria – a început etapa Damasc, urmează Alep Pierderea Siriei de către Iran ar duce la modificarea balanței de putere în Orientul Mijlociu in favoarea Arabiei saudite, a Qatarului și a partenerilor lor din cadrul Consiliului de Cooperare al Golfului. Score: 0,27
Companiile aeriene, în alertă din cauza rachetelor rusești Companiile aeriene pot lua măsuri în consecință, inclusiv modificarea rutelor zborurilor care vin sau pleacă către Est. Score: 0,28
Comenzile generalului Oprea către justiția militară ”Unul dintre judecători a fost avansat la gradul de general cu trei stele (Cezarian Buga, n.r.) și i s-a făcut, de Ministerul Apărării Naţionale, modificarea în statul de plată, în condiţiile în care preşedintele CMA avea prevăzut gradul de general cu o stea, vicepreşedintele şi ceilalţi judecători fiind poziţionaţi… Score: 0,27
Daniel Constantin a găsit o soluţie pentru legea privind irigaţiile …în bugetul pe 2016 sumele necesare începerii reabilitării infrastructurii principale".Săptămâna trecută, în plenul Camerei Deputaţilor, proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii îmbunătăţirilor funciare, prin care se viza alocarea unui miliard de euro, în următorii cinci ani, pentru modernizarea infrastructurii… Score: 0,27
Un nou protest de amploare în centrul Chişinăului De asemenea, aceștia au anunțat că vor crea o gardă populară, dar și grupuri de inițiativă în toată țara pentru colectarea semnăturilor necesare pentru inițierea unui referendum ce ar permite modificarea procedurii de alegere a președintelui țării. Score: 0,27