Ai căutat: murit
Numai că acesta, Moise Ştrulovici, s-a îmbolnăvit de inimă şi a murit – din cauza necazurilor, susţinea nevastă-sa, din cauză că a fumat toată viaţa prea mult, după cum a decretat doctorul Wiess. … Doi dintre ei au murit în timpul luptei, alţi trei au fost răniţi, iar doi au reuşit, ca prin minune, să se facă nevăzuţi.
Score: 0,30
Se încearcă mușamalizarea tragediei de la Complexul Energetic Oltenia, acolo unde la cariera Jilț Sud Mătăsari au murit trei mineri. … În ziua tragediei, când cei trei mineri au murit, unul dintre ei, șeful de echipă, respectiv Constantin Negoiță, a fost pus să semneze o foaie de transport.
Score: 0,31
Potrivit Zakharova, șeful CE și-a amintit că Kishida este din Hiroshima, unde rudele sale au murit în timpul bombardamentului nuclear din 1945. … În special, președintele CE, vorbind despre rudele lui Kishida care au murit după bombardarea de la Hiroshima, a spus că „Rusia amenință că va folosi din nou arme nucleare”.
Score: 0,31
Într-o zi, a venit la Daumberg un trimis de acasă cu vestea că Mauricius Zimberlan, croitorul din Zampek a murit. … „Dar măcar a murit mulţumit. … EU: Dar, totuşi, când a venit vestea că fratele la care ai ţinut cel mai mult a murit, mi s-a povestit că ai plâns amarnic. … Şi a murit şi Rugiero.
Score: 0,36
Medicii de la Maternitatea din Botoşani susţin că sunt agresaţi verbal şi ameninţaţi după cazul Alexandrei Ivanov, tânăra de 25 de ani care a murit în spital din cauza neglijenţei cadrelor medicale. … Tânăra de 25 de ani a murit după ce, timp de aproape şapte ore, nu a fost băgată în seamă și repetând că nu are aer.
Score: 0,33
Not found: murit
Score: 0,58