Vom bloca drumurile, altfel nu se mai poate! M-am dezamăgit foarte tare de fondurile astea europene. Score: 0,30
Izabela Budulan, director de comunicare la ANRE Căderea CDR şi schimbarea de regim din decembrie 2000 nu îl tulbură prea tare pe Pompiliu Budulan şi în 11 ianuarie 2001, când Dan Ioan Popescu, ministrul Industriei şi Resurselor în Cabinetul Năstase, prezintă opiniei publice echipa sa de… Score: 0,30
BM a acordat în anul fiscal 2010 credite record de 14,8 miliarde dolari în Europa şi Asia Centrală "Ţările din Europa emergentă şi Asia au fost lovite cel mai tare de criza economică şi vor fi probabil printre cele care îşi vor relua cel mai lent creşterea. Score: 0,31
Guvernul Boc – „economii” de om prost „Aşa că într-o zi", povesteşte el, "am făcut o cafea tare şi m-am pus de înşirat o listă cu toate ideile mele de a face bani. Score: 0,30
Voinescu, tentat să reverse asupra adversarilor politici acid verbal suburban "Sunt şocat de ura cu care au ajuns să-şi vorbească parlamentarii de la tribună, de greutatea cuvintelor care se aruncă cu uşurinţa cu care ai bea un pahar cu apă, de gloria pe care o au printre băncile Parlamentului cei care jignesc mai apăsat, cei care scuipă mai veninos, cei care «dau mai tare»… Score: 0,32
„Vulpea”, muşcată de o pisică sălbatică Am vrut să o mângâi, dar m-a muşcat atât de tare încât colţii ei au ajuns până la os", a explicat cântăreaţa Samantha Fox. Score: 0,32
Un experiment numit „România” „Eu am să rămân întotdeauna cel mai tare" îşi începu matahala misterioasă discursul aruncat spre păpuşile îmbrăcate în stofă englezească. Score: 0,32
Băsescu s-a răţoit la o profesoară: „Hai să renunţăm la ţăţisme!” Femeia s-a supărat foarte tare la auzul întrebării preşedintelui, şi i-a spus că îi este foarte greu să se descurce cu doar 1.100 de lei pe lună. Score: 0,31
A vedea, a auzi altfel istoria Rostesc gândurile mele cu voce tare, aşadar, în faţa unui prieten şi a unei ceşti cu cafea fierbinte. Score: 0,30
Guvernarea de avarie a Opoziţiei Că aşa, ce ne deosebeşte şi cum vom fi noi foarte tare unii de dreapta şi alţii de stânga în 2012 sau în 2020, asta e simplu şi ştim cu toţii şi e corect. Score: 0,33
Morcovi profesionişti şi apolitici Adică cu un independent, pentru a spori şi mai tare independenţa consiliului de administraţie. Score: 0,31
Emil Boc – de la gară la guvern! -, ci anunţa sec, sus şi tare cum o să negocieze cu organismele din afara României ce e de făcut înlăuntrul României. Score: 0,30
Predoiu „bate” Justiţia să priceapă Comisia Europeană Ca şi cum numirea sa în funcţie ar fi fost făcută ieri, şi nu ar fi avut timp nici să observe, nici să corecteze eventualele tare ale sistemului, Predoiu şi-a continuat nestingherit discursul, aruncând toată vina asupra judecătorilor şi procurorilor, şi insinuând acuzaţii grave. Score: 0,31
Ca şi în 2006: Germania-Argentina în sferturi Chiar dacă mexicanii porneau cu şansa a doua, ei au fost totuşi o nucă destul de tare pentru argentinieni. Score: 0,30
Inflaţia, mai mică decât creşterea TVA "Creşterea TVA are un mare avantaj, pentru că este o taxă tare, deci încep să intre mai mulţi bani din prima zi în care se aplică noul nivel al taxei, fiind, din acest punct de vedere, mai puternică decât taxa pe venit sau pe profit. Score: 0,31
Judecătoarea Iulia Motoc se răţoieşte la colegii săi din Curtea Constituţională …terday at 9:40pm " Supărată pe Pivniceru În rest, doamna magistrat Motoc pare s-a necăjit din cauza epitetelor pe care le-a citit la adresa sa în media, dar cel mai tare a zgâlţâit-o ideea că ar fi doar doctorand şi că seamănă cu preşedinta Asociaţiei Magistraţilor din România şi judecătoare de la Înalta Curte de Casaţie şi… Score: 0,30
Spania şi Chile au fumat pipa păcii la Pretoria În primele 20 de minute, sud-americanii au fost însă o nucă destul de tare pentru spanioli şi doar eroarea uriaşă a portarului Bravo din minutul 24 – el a ieşit din careu pe post de libero şi a degajat o minge în picioarele lui Villa, care… Score: 0,30
Ruşine, Brazilia! Ruşine, Portugalia! Portugalia – Brazilia 0-0 Iniţial, acest meci era considerat drept cel mai tare al fazei grupelor. Score: 0,30
Băsescu cheamă scutierii să-l apere de bugetari Mai mult, spiritele s-au încins atât de tare, încât protestatarii au încercat să îndepărteze gardul de protecţie, i-au împins pe jandarmi şi au aruncat cu sticle cu apă, iar în zonă au intervenit şi scutieri. Score: 0,31
Săracă, Ţară, săracă! Vor avea oare vreodată oamenii noştri politici curajul necesar să-i spună lui Stalin cel mort cu voce tare, ca să audă toată lumea, că atunci, la 28 iunie 1940, el n-a avut dreptate?! Score: 0,30
Ponta: Pasaje din Stategie arată că puterea vrea distrugerea celor care mai au opinii critice "Ne îndreptăm uşor, uşor, către o ţară care nu mai are nicio legătură cu democraţia europeană, ci eventual poate cu ceva modele latino-americane care, probabil, domnului Băsescu îi plac foarte tare", a adăugat preşedintele PSD. Score: 0,31
Lacrimi pentru eroi, de Ziua Recunoştinţei în Transplant „Tare mult mi-aş dori să-i cunosc pe cei trei care au primit organele fiicei mele. Score: 0,30
Un vis împlinit după 20 de ani: Altar la Wacken Open Air Sincer, m-am mirat foarte tare că am câştigat noi, pentru că ştiu că în România de obicei astfel de concursuri se tranşează pe alte căi. Score: 0,30