Cifre, nu vorbe – Datoria externă totală a crescut Datoria externă pe termen lung a însumat 115.220 milioane euro la 31 iulie 2023 (72,5 la sută din totalul datoriei externe), în creștere cu 17,9 la sută față de 31 decembrie 2022. Score: 0,27
Conflict cu cărțile pe față între SUA și Rusia Blinken: ”În termeni de alegere a țintei, este decizia lor, nu a noastră”. Score: 0,26
Robert Negoiţă a încurcat-o cu averea sa Actul adiţional prin care se prelungea nelegal termenul contractual cu operatorul de salubritate ar fi fost ulterior semnat de inculpatul Robert Sorin Negoiţă", indică anchetatorii. Score: 0,26
A scăpat de o condamnare de 8 ani şi 5 luni quot;În cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute de prezenta lege, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, învinuitul ori inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate. Score: 0,26
Despre pompierii voluntari din Orăștie In cazul în care termenul era depășit, pentru fiecare zi de întârziere arhitectul responsabil plătea pagube de 1% din suma finală a lucrării. Score: 0,26
Starea Uniunii: Cu ce se poate lăuda Ursula von der Leyen Ursula von der Leyen susţine necesitatea ca UE să se pregătească pentru extindere, dar fără a stabili un termen limită: "Credibilitatea este garantată printr-un proces tehnic, preşedinta consideră că este important să fie păstrat", a subliniat un responsabil european. Score: 0,26
Câțu și Ciolacu, râcă pe banii din PNRR. Prostia unui fost premier vs Ciolacu răspunde la ordine ”venite de sus” Cum proiectele din PNRR au termen 2026, spitalele respective nu s-ar fi încadrat în termen. … Știți foarte bine că PNRR are termen până în 2026, nu există niciun semn că se va prelungi. Score: 0,27
Pierdut bani din PNRR. Îi declar nuli "Nu este niciun spital care a fost pe lista de PNRR ca să nu fie prins la finanţare pe POS şi pe împrumutul de la BEI, care este deja perfectat şi discutat de către Guvern, pentru că acolo se pot încadra cu termene de finalizare şi după anul 2026. Score: 0,26
Putin dezvoltă Orientul Îndepărtat beneficii pe termen lung pentru popoarele acestor țări În esență, se naște un nou model de relații și integrare, dar nu după tipare occidentale, pentru elită, pentru „miliardul de aur” ales, ci pentru întreaga umanitate, pentru întreaga lume multipolară funcțională și în curs de dezvoltare. Score: 0,27
Sinopsisul epopeii grâului de doi bani Presa din România ne relatează faptul că guvernele țărilor limitrofe Ucrainei, care sunt afectate de comercializarea cerealelor pe teritoriul lor, vor cere Comisiei Europene să extindă termenul de interdicție cel puțin până în luna decembrie a acestui an, lucru care l-a scos din sărite pe domnul Zelenski, președintele Ucrainei. Score: 0,26
(VIDEO) Se numără kilometri de autostradă Şi acolo au fost blocaje de acelaşi timp, cum aminteam mai devreme, şi aici le-am dat termen ca într-o lună să văd un ritm crescut, fiindcă altfel nu vreau să intrăm într-o zonă pe care nu mi-o doresc. … PNRR are termen de implementare până în anul 2026. Score: 0,26
Își mai spală din păcate Îndelungile probleme birocratice și tehnice din teren care, apropo, nu s-au rezolvat în întregime, au adăugat deja 5 luni la termenul de finalizare, împins așadar în septembrie 2024. … Este cert că termenul contractual, aprilie 2024, va fi depășit. Score: 0,26
Vom tremura la iarnă? Blocaj între ELCEN și Termoenergetica Aflată în subordinea Ministerului Energiei, ELCEN are termen până la 1 octombrie să cumpere gazul necesar celor 4 CET-uri în sezonul rece. Score: 0,26
Dezbaterile s-au finalizat. Mario Iorgulescu așteaptă sentinţa definitivă La acest ultim termen de judecată, avocaţii familiei Iorgulescu au solicitat schimbarea încadrării juridice din omor în ucidere din culpă. … La acest ultim termen Score: 0,80
România, împrumut uriaș de pe piețele externe Consultând execuția bugetară la 6 luni, observăm că cheltuielile cu dobânzile au fost de 14,8 miliarde de lei în acest an, față de 12,5 miliarde de lei la jumătatea lui 2022, ceea ce înseamnă o creștere în termeni nominali cu 18,4%. Score: 0,27
Min. Educației n-are nevoie de toți banii …legislative din Legea învățământului preuniversitar, promulgată în data de 4 iulie 2023), dezvoltarea platformei de evaluare online a competențelor elevilor în acord cu noile termene asumate pentru elaborarea, finalizarea, aprobarea și aplicarea planurilor-cadru și a programelor școlare pentru învățământul preuniversitar, prin Graficul activităților… Score: 0,27
Și dacă n-a fost dronă rusească, ci americană? Ipoteza lansată de un colonel în rezervă! Termenul „suveranitate” nu l-a folosit întîmplător greşit în loc de „integritate”, nici repetarea de două ori a garanţiilor alea „puternice, cele mai puternice” de securitate. Score: 0,26
Țara noastră nu vrea proști, statul are destui Reiterăm condamnarea războiului brutal al Rusiei împotriva Ucrainei, care constituie o încălcare flagrantă a dreptului internațional, inclusiv a Cartei ONU, în cei mai fermi termeni posibili. Score: 0,26
Harababură cu transportul gratuit al elevilor. FORT avertizează La dezbaterea acestor norme, printre alte observaţii şi propuneri, reprezentanţii Federaţiei Operatorilor Români de Transport au cerut un lucru simplu şi de bun simţ, ocolit însă de Guvern şi anume un termen legal cuprins în norme pentru efectuarea plăţilor către transportatori”, a explicat FORT. Score: 0,26
Primul festival de cultură vizuală din România …regizorul Alexandru Solomon și criticul de film și regizoarea Andreea Chiper despre posibilitatea obiectivității în filmul documentar, pornind de la cinéma vérité, termenul propus de Jean Rouch și sociologul Edgar Morin, pentru a desemna un tip de film documentar care favorizează improvizația în detrimentul unui scenariu. Score: 0,26
Andrei Marga: De la soluții la aplicare. Optica lui Virgil I. Bărbat El elogia, în termeni superlativi, faptul că „America este țara în care universitățile au părăsit vechiul lor separatism și au început a se amesteca în viața poporului care le susține”, ceea ce le-a conferit un rol reformator în societate”. … Sub acest termen, Virgil I. Score: 0,26
„Veste excelentă”. Boloș ne îmbată pe toți cu Fitch Agenţia de rating Fitch a reconfirmat, vineri, ratingul aferent datoriei guvernamentale a României la BBB-/F3 pentru datoria pe termen lung şi scurt în valută, precum şi perspectiva stabilă, informează sâmbătă Ministerul Finanţelor. Score: 0,28
Fundația Dinu Pescariu executată silit. ”Baza Cutezătorii”, termen la finalul lunii 17575/300/2023, cu prim termen de judecată în data de 29.09.2023. Score: 0,70
G20 New Delhi – ultimul vals al vechii ordini? Este drept că, în termeni de paritate a puterii de cumparare, BRICS este ceva mai mare decât G7 – grupul celor mai industrializate țări din lume. Score: 0,26
Marea ieftinire – anunț de ultimă oră! În primul rând, suntem la jumătatea termenului de implementare a actului normativ deja în desfăşurare. Score: 0,26
Disfuncționalități. CSM, despre relaţia dintre avocaţi şi magistraţi …informarea din timp a avocaţilor participanţi la dosare; accesul îngreunat la arhive şi la informaţiile relevante ale dosarului electronic, care împiedică pregătirea în termen util a apărării; întârzierile sistematice la plata onorariilor avocaţilor pentru asistenţa din oficiu; cenzurarea abuzivă a onorariilor avocaţiale până la sume… Score: 0,26