Premierul României a început săptămâna tot cu gânduri electorale, îndreptate în special în direcţia pensionarilor. Și ce poţi face, în acest context, la şedinţa de Guvern?
Ciolacu a anunţat, luni dimineată, la începutul şedinţei de Guvern că ”prima urgenţă” a coaliţiei PSD – PNL este dezbaterea proiectului de lege privind majorarea plafonului de impozitare a pensiilor la 3.000 de lei.
”Pentru că azi începe şi sesiunea parlamentară, anunţ că prima urgenţă a coaliţiei PSD – PNL este dezbaterea în regim de urgenţă a proiectului de lege privind majorarea plafonului de impozitare a pensiilor la 3.000 lei. Adoptăm în proces accelerat acest proiect şi dăm astfel timp caselor de pensii să pregătească sistemul pentru a aplica decizia din 1 octombrie”, a declarat Marcel Ciolacu.
El a subliniat că nu vor fi anulate deciziile de recalculare în urma cărora pensiile au fost majorate. A precizat, de asemenea, că Guvernul pregăteşte „rapid” un mecanism de compensare în cazul pensionarilor nevăzători şi cu dizabilităţi.
”Toţi cei care în urma recalculării au decizii cu pensii majorate să aibă certitudinea că această decizie nu mai poate fi anulată şi îi asigur că nimeni nu se atinge de banii lor. De asemenea, toţi cei care dovedesc că li s-a aplicat eronat recalcularea pensiei vor primi un răspuns prioritar, cu detalii clare privind rezolvarea situaţiei. În cazul pensionarilor nevăzători şi cu dizabilităţi, pregătim rapid un mecanism de compensare ca să le asigurăm o pensie decentă. Reparăm toate aceste nedreptăţi şi demonstrăm că preţuim munca celor care au ridicat această ţară. Doar aşa putem construi în viitor o Românie corectă”, a susţinut Ciolacu.
Ciolacu a mai zis, la începutul şedinţei de Guvern, că Executivul adoptă o măsură complementară recalculării pensiilor, pentru a asigura echitate pensionarilor care primesc tichete sociale, medicamente compensate şi ajutoare pentru încălzire. Astfel, limita de venituri în cazul tichetelor sociale pentru alimente creşte de la 2.000 la 2.210 lei.
“Adoptăm azi o măsură complementară recalculării pensiilor, ce asigură echitate pensionarilor care primesc tichete sociale, medicamente compensate şi ajutoare pentru încălzire. Astfel, majorăm pragurile veniturilor obţinute de aceştia pentru ca, şi după recalculare, cei cu venituri reduse să primească în continuare ajutorul necesar”, a afirmat premierul
El a precizat că limita de venituri creşte de la 2.000 la 2.210 lei în cazul tichetelor sociale pentru alimente.
”În cazul tichetelor sociale pentru alimente, creştem limita de venituri de la 2.000 la 2.210 lei. Şi pentru pensionarii care beneficiază de compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor majorăm plafonul de venit de la 1.830 lei la 2020 lei pe lună. Astfel, susţinem cu fiecare dintre aceste forme de sprijin peste 2 milioane de oameni, pensionari, persoane cu dizabilităţi şi familii monoparentale”, a mai transmis Marcel Ciolacu.
El a anunţat o decizie şi în privinţa ajutorului pentru încălzire.
”Venim cu o decizie importantă şi în privinţa ajutorului pentru încălzire: sumele rezultate în urma recalculării pensiilor nu se iau în calcul la stabilirea drepturilor pentru acest tip de ajutor. Rămâne valabil ultimul talon de pensie emis înainte de recalculare. În acest fel, ne asigurăm că un număr cât mai mare de pensionari pot primi în continuare sprijinul în următoarea perioadă”, a afirmat premierul.
Marcel Ciolacu a mai anunţat că vor fi anulate dobânzile şi penalităţile celor cu datorii la stat dacă plătesc aceste restanţe până pe 25 noiembrie.
Ciolacu a declarat, luni, la începutul şedinţei de Guvern că va fi pus în transparenţă actul normativ prin care sunt luate măsuri care vor aduce venituri în plus la buget.
”Azi va fi pusă în transparenţă publică şi actul normativ prin care luăm o serie de măsuri pentru a aduce venituri în plus la buget. Anulăm dobânzile şi penalităţile celor cu datorii la stat dacă plătesc aceste restanţe până pe 25 noiembrie. Luăm însă şi o măsură în premieră după Revoluţie: răsplătim şi contribuabilii corecţi, cu taxele la zi! Astfel, de luna următoare, ei primesc o bonificaţie de 3%, deci plătesc mai puţin către stat. Considerăm că este forma cât mai firească prin care arătăm un semn de apreciere pentru toţi contribuabilii oneşti din această ţară”, a declarat Marcel Ciolacu.
AUR: Guvernul cere „austeritate” celor care abia supravieţuiesc, în timp ce sinecuriştii se plimbă în maşini de lux plătite din banii contribuabililor […]
Clarificarea identităţii doctrinare. Aceasta este cel mai important aspect pe care trebuie să-l lămurească social-democrații la congresul care va avea loc „mai mult ca sigur în această toamnă”. Lămuririle vin de la […]
Am dorit să înfățișez în fiecare fotografie contrastul între normalitate și amoralitate, între superb și nonvaloare, între frumusețe și caricatură, […]
Incredibil azi, la A3 am auzit interviuri pe strada, niciun cetățean nu a afirmat că pensia ii e tăiată, din contra, spuneau că le-a crescut! Cum naiba e posibil un asemenea (editat) pe aceasta tema, și unde, la televizor! Mizerabil! Ciolacu, acest ursar care a platit gras televiziunilor pentru laude false sa manipuleze cetățenii mintindu-i nonstop, își va lua cu brio de la pensionari, placuta suedeză. Oricum, în datele personale nu a existat și nu există funcție înaltă, tot ce ocupa e strict prin compromisuri ordinare. Sper din tot sufletul, sa ii iasă pe nanau.
@ Ca observație, PNL și PSD au devenit două partide dependente de îndatorare ca alcoolicii de băutură, de când guvernatorul Isărescu este și viticultor, ?
‘Ciolăcisme de alegeri’ : 1 – voia să modifice pragul de impozitare pentru pensii prin OUG deși în parlament stătea blocat de 3 ani un asemenea proiect; 2 – scutește 100% penalitățile celor datornici și ‘umilește’ bunii platnici cu o bonificație de 3%; 3 – nimic despre îndreptarea inechităților din legea pensiilor care privesc persoanele cu dizabilități; ‘mare om, mare caracter’!
Totul a fost o FARSA!!! S-au anuntat cu surle si tobe inaintea primelor alegeri „mariri de pensii” si de fapt s-a comis RECALCULAREA care era restanta de la priponirea lui Dragnea!!! O RECALCULARE corecta impunea APLICAREA RETROACTIVA, adica de la momentul aplicarii LEGILOR GRESITE!!! Abia DUPA MARIRILE PROMISE de 30-40% trebuia operata RECALCULAREA!!! Un TRUC infam!!!
…pt zagura astazi: asta a fost planul, generezi o problema, declansezi valul de manie dupa care vii cu rezolvarea, este de manual…plus ca se greveaza pe scurta memorie a cociocarilor…avem un programator, cresterea pragului de impozitare din octombrie, probabi dizabilitatile in noiembrie, in prag de alegeri…pana atunci marele specialist hader sau hadar cumparat, rostogolirea in toata, dar toata presa naimita a faptului ca 3,8 meleoane de pensii au crescut- daca mai gasiti, ca nu se mai gasesc, statistici cu privire de cat si cum au muncit romanii veti fi surprinsi sa aflati ca mai putin de 40% au avut mai mult de 25 de ani de munca, singura posibilitate de crestere a pensiei prin aberantele puncte de stabilitate-veti afla adevarul!…
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.
Incredibil azi, la A3 am auzit interviuri pe strada, niciun cetățean nu a afirmat că pensia ii e tăiată, din contra, spuneau că le-a crescut! Cum naiba e posibil un asemenea (editat) pe aceasta tema, și unde, la televizor! Mizerabil! Ciolacu, acest ursar care a platit gras televiziunilor pentru laude false sa manipuleze cetățenii mintindu-i nonstop, își va lua cu brio de la pensionari, placuta suedeză. Oricum, în datele personale nu a existat și nu există funcție înaltă, tot ce ocupa e strict prin compromisuri ordinare. Sper din tot sufletul, sa ii iasă pe nanau.
ca macar acum sa se trezeasca si boborul.
In al 15lea ceas!..
@ Ca observație, PNL și PSD au devenit două partide dependente de îndatorare ca alcoolicii de băutură, de când guvernatorul Isărescu este și viticultor, ?
‘Ciolăcisme de alegeri’ : 1 – voia să modifice pragul de impozitare pentru pensii prin OUG deși în parlament stătea blocat de 3 ani un asemenea proiect; 2 – scutește 100% penalitățile celor datornici și ‘umilește’ bunii platnici cu o bonificație de 3%; 3 – nimic despre îndreptarea inechităților din legea pensiilor care privesc persoanele cu dizabilități; ‘mare om, mare caracter’!
ma inclin in fata Mariei Tale `nea Covrig 😀
am strans osteni fideli Mariei Tale si o sa schimbam Romania in Imparatia Covrigarie 😀 😀 😀
Totul a fost o FARSA!!! S-au anuntat cu surle si tobe inaintea primelor alegeri „mariri de pensii” si de fapt s-a comis RECALCULAREA care era restanta de la priponirea lui Dragnea!!! O RECALCULARE corecta impunea APLICAREA RETROACTIVA, adica de la momentul aplicarii LEGILOR GRESITE!!! Abia DUPA MARIRILE PROMISE de 30-40% trebuia operata RECALCULAREA!!! Un TRUC infam!!!
De ce sa nu fim pragmatici si sa privim partea plina a paharului, indiferent de cine este la putere ?! Dam din gura fara sa stim ce vrem.
…pt zagura astazi: asta a fost planul, generezi o problema, declansezi valul de manie dupa care vii cu rezolvarea, este de manual…plus ca se greveaza pe scurta memorie a cociocarilor…avem un programator, cresterea pragului de impozitare din octombrie, probabi dizabilitatile in noiembrie, in prag de alegeri…pana atunci marele specialist hader sau hadar cumparat, rostogolirea in toata, dar toata presa naimita a faptului ca 3,8 meleoane de pensii au crescut- daca mai gasiti, ca nu se mai gasesc, statistici cu privire de cat si cum au muncit romanii veti fi surprinsi sa aflati ca mai putin de 40% au avut mai mult de 25 de ani de munca, singura posibilitate de crestere a pensiei prin aberantele puncte de stabilitate-veti afla adevarul!…
După cum văd morcovu’ le-a intrat adânc în…
`Domnule Ciolacu!-DE CE NU MĂREȘTI TAXELE ,IMPOZITELE,?DE CE NU TAI AJUTOARELE DE ORICE FEL?CHIAR NU VREI SĂ FACI PE PLAC NEIUBITORULUI DE PSD?