Șeful ASF despre City și Euroins: În niciun stat nu exista aşa ceva

Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) Nicu Marcu a declarat, la audierea luni în comisiile de specialitate ale Senatului, despre  City Insurance şi Euroins că au fost date amenzi celor două companii în valoare de 16 milioane lei şi au fost cerute falimentele de către Autoritate.

„Când am venit la ASF, City si Euroins deţineau aproape 80% din piaţa RCA. În niciun stat nu exista aşa ceva. Cele două companii au practicat tarife foarte mici nesustenabile, iar companiile serioase s-au retras. La Euroins s-au găsit extrem de multe deficienţe care ne-au determinat să impunem măsuri pe care să le aibă ei de îndeplinit. Controalele au fost dispuse aproape lunar, unele inopinate şi controale permanente, în urma cărora au fost amendate persoane fizice şi juridice şi s-a dus la destituirea conducerii companiei Euroins. Conducerea Euroins a fost sancţionaţă şi destituită la două, trei luni de când am venit. Am dat amenzi consistente, au luat amenzi de 16 milioane lei cumulate, într-un an de zile şi jumătate. Deci activitatea de supraveghere a ASF a fost una extrem de incisivă, numai că ASF s-a lovit de refuzul companiei de a da documente sau de a da documente neconforme cu realitatea. Aceste societăţi de asigurări sunt conduse după directiva europeană Solvency II care le permite să emită asigurări numai şi numai cu reasigurare. Adică riscurile lor se pot transfera pe reasigurare la un reasigurator, care poate fi inclusiv în Insulele Cayman. Ştiind ce găsisem la City Insurance, ASF a impus companiei Euroins să îşi readucă asiguratorul ca să îl putem să îl controlăm, având în vedere că reasiguratorul era în Insulele Cayman. Astfel, compania şi-a făcut reasiguratorul în Germania, asta făcând posibilă verificarea”, a afirmat Nicu Marcu.

El a adăugat că falimentele celor două societăţi au fost cerute de către ASF, însă le-a fost dată posibilitatea celor două companii să intre în legalitate.

„La ambele companii se vehiculează ideea că sunt două falimente pe mandatul nostru. Sunt două falimente cerute de noi, pentru că ştiu foarte bine că atunci când am venit, niciuna dintre companii nu era Albă ca Zăpada. Ambele companii erau Muma Pădurii pentru populaţie. Li s-a dat posibilitatea ambelor companii să intre în legalitate. Ambele companii au avut preţuri scăzute, plăţi întârziate şi de multe ori dosare neînregistrate în contabilitate. Noi am impus şi un indicator de lichiditate ca să ne asigurăm că vin şi cu bani lichizi, în afară de această reasigurare pe care ambele companii preferau să îşi ducă riscurile în proporţie de 90% la City Insurance şi la Euroins – 60 şi ceva la sută. Asta este stadiul şi derularea acţiunilor pe care noi le-am făcut în supravegherea şi controlul acestor companii. De fiecare dată toate elementele găsite care dădeau suspiciuni de ilegalităţi au fost trimise către Parchet. Am avut ezitări să facem publice rapoarte, pentru că fiecare dintre noi avem plângeri penale, trei colegi avem, una dintre plângeri mi s-a făcut de către City Insurance. Nu a fost uşor, li s-a dat timp ca în lege să îşi facă solvabilitatea, nu au acceptat. Soluţia finală aceasta a fost – solicitarea insolvenţei”, a mai spus Marcu.

Documentul transmis de către conducerea ASF către comisiile Senatului poate fi accesat AICI.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

9 Comentarii

  1. ASF ul lui peste, de ce nu-si da demisia?
    Cate miliarde a pierdut Romania din cauza lor??
    Toti militienii au ajuns finantisti…
    Votati inca o data pesedeaua, Caritasuri fara numar!!!

  2. Mancator de rahat #progresist…
    Situatia este asa in Romania pentru ca ASF a permis acest lucru !!! Este autoritatea de reglementare in domeniu…
    In alte tari NU este asa, pentru ca autoritatea de reglementare NU PERMITE acest lucru !!!
    Hai siktir cu seful ASF si toti banditii de acolo !

  3. Erau Muma Padurii deoarece aveau cele mai ieftine tarife si multi asigurati si atunci ce s-a gandit onor ASF: ia sa le falimentam noi ca sa creasca tarifele de trei ori.

  4. Siktir panaramelor complice la furat. Daca controlati firma cel putin odata pe an la conturile din banci, nu se intampla asta! Cred ca sunt vreo 3 ani de cand scriu despre practicile straineze oriunde nu numai in Romania.

  5. Aloooo! Cum adica Muma padurii?!?! Pai cetateanul de rand de unde bani pentru RCA scump? Nu cumva cei care fac RCA-ul foarte scump reprezinta anormalul? Nu cumva il fac scump sa nu primeasca aceasta corvoada care face parte din afacere?!?! Castigi pagubesti , negustor te numesti. ASF si consiliul concurentei cu asta trebuia sa inceapa! Cine insala, cel care face prea ieftin sau cel care face prea scump??? Unde este problema reala daca apar discrepante asa mari intre oferte?!?! Pai ,decat sa munceasca mai bine domnii functionari primesc o atentie si inchid ochii. Las ca merge.

  6. E fix ce zice @Bau-bau. Într-un an nu vor mai fi tarife RCA mai mici de 50 euro/lună. Ca „afară”, că aşa ați vrut. Iar despre FGA, care nu plăteşte despăgubirile pentru accidente suferite acum mai bine de 1 an nu zice nimic nici ASF, nici alte autorități.

  7. Inter Sigorta a lu’ Nergis Group Turcia care îi a lu’ Euroins prin Eurohold au cam cheltuit banii cu ocazia cutremurului din Turcia; mai departe Euroins Bulgaria doneaza prin Bcause Foundation, transfera din fondurile de reparatii ale soferilor; iaca, ramane ca si cum statului roman i s-ar fi fortat mana sa faca donatia respectiva.

  8. In nici un stat nu exista un Bula sef la ASF. Cum nu exista nici un Ioannis, Ciolacu si toata turma.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.