Şeful CIA, într-o vizită secretă în China

Directorul CIA, William Burns, s-a deplasat la Beijing în luna mai pentru a se întâlni cu omologii săi, prima vizită de acest fel a unui oficial american în China de când Washingtonul a doborât în februarie un presupus balon de spionaj chinez, transmite AFP.

Cu ocazia acestei călătorii, Burns „a subliniat importanţa menţinerii unor canale deschise de comunicare în domeniul informaţiilor”, a declarat un oficial american sub protecţia anonimatului.

În timpul călătoriei sale recente în Japonia, preşedintele american Joe Biden a spus că relaţiile dintre Washington şi Beijing ar trebui să cunoască un „dezgheţ foarte curând”.

Un alt semnal în acest sens, secretarul american al Apărării Lloyd Austin şi omologul său chinez Li Shangfu au avut o scurtă discuţie vineri, la o conferinţă de securitate din Singapore.

Relaţiile dintre China şi Statele Unite s-au deteriorat în lunile care au urmat discuţiilor dintre preşedintele american Joe Biden şi omologul său chinez Xi Jinping la summitul G20 care a avut loc pe insula indoneziană Bali, în noiembrie anul trecut. Decizia Washingtonului de a doborî un balon de spionaj chinez care ar fi zburat deasupra Statelor Unite în februarie a declanşat o dispută diplomatică între cele două superputeri. O vizită la Beijing a secretarului de stat american Antony Blinken, care fusese anunţată ca o oportunitate de a îmbunătăţi relaţiile bilaterale, a fost anulată după incidentul cu balonul.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Author

11 Comentarii

  1. Este foarte secret ? :)) Sa dus la ora secretă 17:00 cu un avion secret in secretul Beijing difuzat in secret la televiziunea secretă chineză de stat …..

  2. A inceput sa le cam tremure izmenele pe americani si asta este scopul acestei vizite .Chinezii nu i-au invitat si nici nu o sa ii bage prea mult in seama cu aceasta vizita.

  3. Al naibii de secretoși și spionii ăștia americani, de presa română le știe și cât orez a halit și n-a fost la wecinu costică..

  4. „@the master of your mind spune:
    2 IUNIE 2023 LA 13:59
    @mishteaux
    DA ! Tin minte ca, chiar public oficial, TRUMP nu se „distanta” de QANON ? ! 3301_Q (!) ?
    Unele chestii recent-misterioase … ca cea cu „ghiceala” BALONULUI CHINEZESC din „4 februarie” + „investitorii galbeni” + in 13(!)ianurie „nu tot ce ZBOARA…” = imi dau fiori … deja e mistica forta ta de-a ante-prezice TIMPUL !
    CIOLACUL trece-n ESALONUL 2 si e bai cu „ROCADA” = ce „dumnezeu” iti inspira PROPPHETIILE-ti stranshnik-stranii ? ?
    Ce se mai aude de „leak”-ul PENTAGON-ului si „lise vede in carti” ? ?”
    ❤️????

  5. -DUPĂ CE POMENI O MERS GAVRILĂ ARSUL LA BEIJING? ORI ,PE ȘEST ,A DUS UN FEL DE APROBARE: „TAIWANUL-PĂMÂNT CHINEZESC”-NUMAI NU NE STRÂNGEȚI DE „NEMAI -VĂZUTA DATORIE”,ORI PUR ȘI SIMPLU AȘA MERGE DATORNICUL LA CĂMĂTAR -SĂ CEARĂ PĂSUIRE;-DEPINDE CUM I-O FI GĂSIT PE STĂPÂNII ADEVĂRAȚI AI „INELELOR”!

  6. Cel mai ciudat e ca si seful spionajului Vatican-ului, adica Papa, o sa mearga in tara vecina Chinei, adica Mongolia …

  7. Mo ami nu e nicimcar pentru PAPA: Mon golia … (-th) !

  8. Pai a mers sa le spuna OREZARILOR ca daca n-au invata cat sunt de drepti crestinii in RAZBOIUL OPIUMULUI
    atunci le vor bombarda FABRICLE DE CIP-uri ale celor 32 de milioane de insulri doar pentru a le face-n ciuda continentalilor
    … CE ?
    Ce se se va alege de soarta insulrilor nu intereseaza USA asa cum nu i-a interesat cei 500 000 de copii irakieni ucisi direct si COLATERAL cat au supt americani petril de la ei in ciuda lui Hussein !
    PS: Crezi ca rusii si syrienii acum in LIGA ARABA ii vor scoate pe niste caini de macelarie de la sondele ISIS ?
    😀 ! Doamen pazestene de americani ca de dujmani ne vom pazi si siguri 😀
    SHALOM ?
    PPS: Mishteaux spune ca Xi e foarte suparat de cand a primit PLANURILE DIN EUROPA de … cum voiau yankeii lui BIDEN sa-l surpe de la-mparatie ! Si … misteriosul MISHTEUAX spune ca tradarea tot din randurile yankeie a fost ca-n cazul
    spartului MAIDAN de la MINSK 😉 ! Ca mishteaux e habarnist si nu ante-stia ca yankeii vor pierde SYRIA se stie dac le-a ghicit c-un an inainte ca turcii vor cumpara S400 si ca Erdogan va fi pre-instiintat de lovitura de stat … avand din timp UTIL
    alternativa 😉 … „scara lui Iacov” !
    cei mai periculosi oericulosi sunt cei care … NU par perioculosi ! PUP ! (eu mi-s dintre cei [Q] blanzi care „vor mostenii pamantul” ❤️]

  9. De cand a plecat mishto de la RAND Corpo.
    USA se ineaca in kkt !
    Marele maestru din umbra, SPECIALUL, v-a mai face un singur JOC …de adio fraierilor: Il va pune cu de la sine putere DINNOU(!) stabor pe Marele Blond ! ATAT !
    PS: La voi la BUKALE … CIOLACU tot „esalonul 2” si canci ROCADA ?
    DE CE ? ?

  10. Imi CAM copiezi Stiluu’ de a scrie …

    Ai grija, ca te dau in judecati si vei plati despagubiri uriase … 🙂

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.