Şeful CSM, despre revizuirea Constituției

Președintele CSM, Adrian Bordea, a declarat că membrii Consiliului nu au dezbătut în ședința de plen de joi modificările privind autoritatea judecătorească în cadrul procesului de revizuire a Constituției deoarece nu au avut documentul oficial.

Bordea a precizat că a cerut, printr-o scrisoare transmisă miercuri președintelui Senatului Crin Antonescu să le transmită materialul pe care a lucrat comisia specială.

„Practic noi nu am dezbătut nimic pentru că nu aveam ce să dezbatem. (…) Am făcut ieri (n.r. miercuri) un demers la președintele Senatului și avem speranța că dialogul interinstituțional va fi reluat. (…) Deocamdată, nu avem niciun material transmis și nu pot să vă spun niciun punct de vedere pentru că nu cunosc. Am cerut ieri să ni se comunice și nouă materialul pe care s-a lucrat”, a afirmat Bordea la finalul ședinței plenului de joi.

Șeful CSM a menționat că instituția a fost invitată la dezbaterile Comisiei de revizuire a Constituției, dar nu și la ultima ședință.

„Am fost invitați în vara anului trecut și am expus puncte de vedere de care noi considerăm că s-a ținut cont. (…) Discuțiile pe care le-am purtat în vara anului trecut cu reprezentanții comisiei pentru revizuirea Constituției s-au oprit la acel moment. Ulterior, am discutat cu reprezentanții Comisiei de la Veneția care ne-au solicitat participarea la toate discuțiile legate de revizuirea Constituției în condițiile în care autoritatea judecătorească este pusă în discuție, și eventual drepturile și libertățile fundamentale de care autoritatea judecătorească este legată”, a susținut Bordea.

Reprezentanții CSM au transmis Comisiei comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituției o scrisoare prin care își exprimă disponibilitatea de a participa la lucrările acesteia.

„Având în vedere recomandările cuprinse în ultimul Raport MCV și discuțiile purtate cu reprezentanții Comisiei de la Veneția, Consiliul Superior al Magistraturii consideră necesară participarea la dezbaterile privind elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituției ce vizează autoritatea judecătorească sau au un impact în activitatea judecătorilor și procurorilor. Consiliul Superior al Magistraturii, în calitatea sa de garant al independenței justiției, și-a exprimat disponibilitatea de a se implica responsabil, cu eficiență, în aspectele care privesc autoritatea judecătorească, în strictă conformitate cu litera și spiritul actelor normative care guvernează justiția română și în directă conlucrare cu celelalte puteri ale statului de drept „, se arată într-un comunicat transmis joi.

În scrisoarea transmisă lui, Crin Antonescu, șeful CSM apreciază cooperarea interinstituțională drept esențială pentru eficientizarea și asigurarea unui înalt nivel de independență și de transparență a sistemului judiciar, acesta reprezentând un domeniu ce presupune efortul comun al tuturor puterilor statului, în limitele atribuțiilor ce le sunt conferite de Constituție și celelalte acte normative.

„În calitate de garant al independenței justiției, CSM poartă responsabilitatea pentru relaționarea cu celelalte autorități publice, pentru organizarea și funcționarea normală a Justiției, ca serviciu public. (…) CSM a acordat o atenție deosebită demersurilor realizate până în prezent pentru revizuirea Constituției, propunând implicarea sa directă, prin reprezentanți, în cadrul Comisiei parlamentare pentru revizuirea Constituției și al Forumului constituțional. În acest context, având în vedere că în spațiul public au fost diseminate o serie de informații referitoare la unele modificări operate de Comisia comună (…), cu privire la proiectul de Lege privind revizuirea Constituției, vă adresăm rugămintea de a transmite CSM ultima formă modificată a acestui proiect”, se spune în document.

Totodată, este adresată rugămintea de a invita și reprezentanții CSM la lucrările comisiei pentru revizuirea Constituției. 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.