Prezent la Kiev, în cadrul reuniunii Yalta European Strategy, șeful diplomației poloneze a lansat un avertisment la adresa regimului de la Kremlin. În contextul înmulțirii atacurilor hibride asupra Europei, Radosław Sikorski a analizat un potențial scenariu de conflict convențional între forțele aliate și cele rusești. Acesta a prezentat și vulnerabilitățile majore ale armatei lui Vladimir Putin în fața puterii aeriene occidentale.
Capacitatea de distrugere a infrastructurii rusești în doar câteva săptămâni
Sikorski a explicat că forțele aeriene ale Alianței dețin un avantaj tactic și numeric imposibil de contracarat și a subliniat că victoria ar fi obținută rapid chiar și într-un scenariu ipotetic în care Statele Unite nu ar interveni direct. Flota europeană de avioane de luptă și rachete de precizie ar fi suficientă pentru a paraliza efortul de război rusesc.
„Dacă Rusia ne-ar ataca și am lupta fără mănuși, cred că am învinge Rusia destul de repede. Avem o superioritate covârșitoare asupra Rusiei în ceea ce privește puterea aeriană. (…) Vorbim de aproximativ 2.500 de aeronave. Chiar și fără SUA, avantajul este în continuare copleșitor și nici măcar nu am verificat recent câte F-35, rachete JASSM și capacități de lovire în profunzime avem”, a declarat ministrul polonez.
Pentru a ilustra forța de lovire a NATO, diplomatul a făcut o paralelă cu atacurile ucrainene asupra rafinăriilor rusești, estimând că aviația aliată ar putea distruge jumătate din capacitatea de rafinare a Rusiei în doar șase săptămâni, comparativ cu cele șase luni de care a avut nevoie Kievul.
Vizita șefului CIA la Moscova și reacția Kremlinului
Afirmațiile liderului de la Varșovia au stârnit reacții din partea rusă. Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, a respins declarațiile, acuzându-l pe Sikorski de „rusofobie”. În paralel, secretarul de presă al Kremlinului, Dmitri Peskov, a catalogat speculațiile privind un atac rusesc asupra țărilor NATO drept „povești de speriat”, susținând că acestea nu au nicio legătură cu realitatea.
Totuși, îngrijorările occidentale rămân la cote alarmante. În cursul lunii trecute, directorul CIA, John Ratcliffe, a efectuat o vizită secretă la Moscova – prima deplasare a unui șef al spionajului american în capitala rusă de la perioada premergătoare invaziei din Ucraina. Potrivit surselor citate de presa internațională, misiunea sa a avut rolul de a transmite un avertisment Rusiei împotriva oricărei intenții de agresiune asupra teritoriului aliat.
Atacurile hibride și mesajul de fermitate al Uniunii Europene
Tensiunile sunt alimentate și de incidentele de securitate din regiunile de graniță. Duminică, un atac cu drone rusești a vizat un tren aflat la frontiera Ucrainei cu Polonia, incident petrecut la scurt timp după ce o garnitură care îl transporta pe fostul premier britanic Boris Johnson părăsise Kievul în urma unei conferințe de securitate.
Kaja Kallas, șefa diplomației Uniunii Europene, a reacționat și a afirat că aceste acțiuni au rolul de a intimida statele vestice și de a opri sprijinul pentru Ucraina.
„Cred că ar trebui să acționăm exact invers. Trebuie să demonstrăm că suntem alături de Ucraina și că nu ne lăsăm intimidați”, a precizat Kallas în marja unui summit privind strategia arctică desfășurat în Finlanda.
În sprijinul strategiei de descurajare, rapoartele recente ale Institutului pentru Studiul Războiului (ISW) arată că forțele Moscovei au înregistrat un progres teritorial „aproape nul” din luna martie a anului 2026. Pe fondul acestor tensiuni și al incursiunilor dronelor rusești, Radosław Sikorski reiterase recent propunerea de a institui o zonă de excludere aeriană deasupra Poloniei, măsură menită să securizeze flancul estic.
Baietelul asta polonez ,nu isi da seama de cata putere poate avea Rusia in cazul ca NATO face o greseala si o ataca .Doamne fereste ca se alege praful de toata Europa cu NATO la un loc .
Daca Sikorski nu ar servi, prin astfel de provocari, interesele lu Putin, i-as recomanda sa nu se urce intr-un avion cel Putin pana la sfarsitul anului…Ca sa nu impartaseasca soarta presedintelui Lech Kaczynski…
1939…îți zice ceva?…vezi că acum veți dispărea definitiv…
Strabunicul sau Generalul Sikorski a fost un fidel al teroristului narodnic Pilsudski care a organizat ca agent
declansarea macelului ruso-nipon din 1904-1905 prin atacul japonez in Siberia…Si strabunicul a fost tot un fals „antisovietic”, dar care a contribuit decisiv la macelul sovieto-polonez din 1920, precum si la macelul bolsevic mondial din 1939-1945…Traditia e asigurata…
Atacati-o daca sunteti siguri de victoria rapida.
Să mergi la Kiev pentru Yalta European Strategy este ca și cum te-ai duce pentru Disneyland la Paris.
Desigur rusia ar accepta infrangerea fara sa se foloseasca de arsenalul nuclear.
Si atunci ce crede asta, de ce au Rusia, SUA, China asa arsenale de arme nucleare daca nu ar fi destinate sa fie folosite?