Semnificația geo-politică a unui plagiat

Nu intenționam să abordez problema acuzației de plagiat îndreptate cu cruzime (sic!) împotriva generalului doctor (n-o fi și academician?!) Nick Ciucă, socotind că onoarea acestuia este deja defunctă și nu mai are rost să tragi într-un cadavru. Pe de altă parte, sub aspectul consecințelor juridice ale eventualului plagiat, așteptam în tăcere rezultatul concursului deja lansat dintre experții în mușamalizarea imposturii și talibanii formalismului universitar. M-a determinat să ies din pasivitate intervenția profesorului Adrian Năstase, el însuși prolific producător de doctori în științe, care a lansat informația potrivit căreia sume mari de bani au fost puse în circulație pentru a murdări în spațiul public cu suspiciunea plagiatului imaginea savantului din fruntea guvernului român actual. Dacă și domnul Năstase, care nu are obiceiul aruncării de fumigene, a intervenit în dispută, înseamnă că lucrurile sunt serioase și nu trebuie lăsate în ambiguitate.

Onoarea nereperată a Generalului Dr. Ciucă 

La finele lui 2018 și începutul lui 2019, în plin scandal al numirii sale de către Președintele Klaus Iohannis ca șef al Statului Major al Armatei, prin încălcarea Constituției, am avut ocazia să citesc câteva mesaje ale generalului Ciucă, trimise unor interlocutori de încredere, prin care acesta declara că este un om al onoarei militare și în nici un caz nu va accepta să se asocieze unui act de nesocotire a legii fundamentale.

Se pare că declarații similare făcuse și jurnaliștilor publicației Q Magazine care, într-un articol intitulat „Președintele Iohannis implică armata într-o criză constituțională”, scriau: „ … evitarea crizei constituționale consecutive prelungirii ilegale a mandatului de șef al Statului Major al Armatei, depinde tocmai de generalul Ciucă, de conștiința sa profesională, de patriotismul său și de onoarea sa, care până acum păreau a fi în afara îndoielii. Refuzând mandatul prelungit ilegal, el este singurul care poate scoate imediat și indubitabil armata din lupta politică în care Președintele Republicii este gata să o sacrifice. …În repetate rânduri generalul Ciucă a declarat, inclusiv revistei Q Magazine, că ’singura sa loialitate este față de țară și armată’. Nădăjduim că va ști să facă în aceste momente dificile dovada sincerității unor asemenea afirmații aducând faptele la nivelul vorbelor.”

Evident că nu a cântat cocoșul a treia oară când amicul Ciucă se și lepădase de onoare acceptând postul. Justiția „statului subteran” a mușamalizat afacerea, iar Constituția, pe care generalul jurase, a rămas doar ca suport pentru praful aruncat în ochii națiunii. Pentru asta nu îl voi ierta niciodată.

A urmat episodul schimbării la față, că de obraz nu se poate vorbi, sau, mai exact, al schimbării de uniformă. După ce declarase că nu va da niciodată cariera militară desfășurată sub drapelul patriei pe o odioasă slujbă de politician, Nick (diminutivul cu care îl apelează prietenii strategici de la Langley) a dat uniforma militară pe uniforma civilă. Astfel a ajuns în guvernul PNL-USR, fără ca vreunul dintre colegii săi useriști să bage de seamă că ar fi avut vreo problemă cu plagierea tezei de doctorat.

Tocmai pe când se pregătea să facă achiziții serioase de armament, în calitate de ministru al apărării, s-a petrecut, însă, episodul dramatic al expulzării USR din majoritatea parlamentară, lăsându-l pe Președintele Macron în afara sferei de decizie a executivului din România (că român este dificil să îl numești). Generalul era să rămână, deci, fără „coledzi”.

A trebuit să descindă la Cotroceni, pentru reglarea situației, ditamai Secretarul pentru apărare al SUA, domnul Lloyd Austin, care a transformat rapid un ministru demisionar în prim ministru desemnat. Întâlnindu-se doar cu Președintele Republicii și cu omologul său, oficial aflat pe făraș, demnitarul american a dat exact mesajul care trebuia. Cam tot așa cum, cu câțiva ani în urmă, ministrul american al justiției o invita la Washington pentru o discuție „strategică” despre viitorul sistemului judiciar românesc pe „merituoasa” Ana Birchall, tocmai propusă pentru remaniere (și care chiar în aceste zile a fost reciclată din tomberonul istoriei unde se găsea, pentru a fi numită să se ocupe de strategia energiei nucleare în România, desigur, în perspectiva cumpărării de tehnologie americană scumpă, cu excluderea Chinei de pe piața românească). Referirea la sulfuroasa Ana are sens în contextul prezent întrucât ea aduce o dovadă proaspătă asupra influenței de care se bucură pe lângă regimul Klaus Iohannis puterea care l-a adus în fruntea guvernului nefericitei Românii pe doctorul Ciucă.

Despre falsul de la Nassirya menit a-i crea legendă de erou unei bucăți de slănină în pantaloni cu vipușcă roșie, nu are rost să mai vorbim. Teoretic, alții au făcut-o și, vezi Doamne, cine stă să dezmintă toate minciunile puse în circulație de presa miluită? Trecând peste faptul că onoarea (militară) îl obliga pe beneficiarul minciunii să restabilească adevărul, acum, când ni se spune că 600.000 euro au fost investiți pentru dărâmarea statuii, ne putem întreba ce sume au fost cheltuite și din buzunarul cui, pentru a-i ridica soclul? De regulă, între acestea există simetrie.

Față de toate cele pomenite în fugă aici, un plagiat în plus aproape că nu mai contează. Credea oare cineva că un fals erou poate fi un savant autentic?! Că un general fără onoare poate fi un doctor în științe (care științe?) onorabil?!

Problema doctoratelor în general 

Faptul că s-ar fi dat bani pentru a se ține în aer scandalul presupusului plagiat al primului ministru, nu scuză plagiatul. Nu cred că asta a vrut să susțină profesorul Năstase.

Nici metoda dărâmării guvernului prin amorsarea unor scandaluri fără legătură cu performanța guvernării, nici motivul celor care vor să dărâme acest guvern pe principiul „scoală-te tu de la masă ca să mă așez eu”, nu sunt respectabile, dar îndepărtarea impostorilor de la conducerea statului este salutară. Câteodată se poate ajunge la rezultate bune și prin mijloace rele.

Sunt situații în care scopul scuză mijloacele. Dacă în cazul de față, scopul este readucerea la guvernare a USR, partidul antidemocratic și antinațional, dovedit a fi și lipsit de orice competențe administrative, promotor al globalismului dogmatic neo-marxist, de filiație macroniană, atunci și scopul și mijloacele sunt rele. Ceea ce nu înseamnă că a plagia este bine și că mușamalizarea plagiatului salvează România (acum și amenințată, chipurile, de invazia Ucrainei „vecine și prietene” de către rușii „fiorosului Putin”).

Până când acuzațiile vor fi verificate și confirmate sau nu de către instanțele competente, iar nu de către cele sub supravegherea cărora a fost comisă presupusa faptă reprobabilă, așa cum o doresc cei ce par a fi cu musca pe căciulă, sunt de evidențiat alte aspecte.

Prima problemă nu este că generalul Ciucă a plagiat, ci că lucrarea sa, rod al plagiatului sau nu, este lipsită de valoare științifică. Iar asta se întâmplă azi cu majoritatea lucrărilor de doctorat în baza cărora se acordă „certificate de calitate științifică” unor oameni fără calități științifice.

Nu este nevoie să citești aceste lucrări sau să le supui verificării prin aplicarea programelor anti-plagiat. Este suficient să te uiți în ochii autorilor, să le asculți discursul, să le analizezi mesajul trupului pentru a stabili cu marjă de eroare minimă că asemenea persoane (și aici îl încadrez pe doctorul Ciucă) sunt incapabile de elaborarea unei lucrări științifice; nu mai vorbim despre lucrări științifice originale.

De vină pentru această situație – și nu doresc să trec mai departe fără a menționa faptul – este și sistemul de acordare a titlului de doctor. Doctoratul nu mai este conceput ca un act de consacrare a maturității profesionale, ci un proces de formare profesională, o treaptă de școlarizare ulterioară licenței și masteratului. „Școala doctorală” este, pur și simplu, o altă… școală care produce diplome. Și cum, oare, să refuzi acordarea diplomei unora care au o poziție cât de cât înaltă în ierarhia socială, când nu îndrăznești să faci lucrul acesta în cazul puștilor de la formele pre-doctorale de învățământ care îți spun verde în față că sunt interesați de diplomă, iar nu de profesie?!

Mă întreb cât mai este până când vom crea și o „școală de academicieni”? S-ar scoate bani frumoși din tipărirea diplomelor acestora. Și la câte academii s-au înființat, loc pentru nenumărate promoții de academicieni este din belșug.

Pe baza titlului de doctor care, după toate indiciile rezonabile, nu corespunde nivelului de calificare real al titularului, dl Ciucă a devenit general, ocolind examenele altminteri cerute pentru obținerea unui asemenea grad militar. Dobândirea gradului în astfel de condiții i-a permis și ocuparea funcției de Șef al Statului Major al Armatei (de la un moment dat încolo deținut prin încălcarea Constituției).

Să ai în fruntea armatei un impostor sub aspectul nivelului de calitate științifică și morală este grav. (Și repet, nu mă refer la plagiat, ci la lipsa valorii științifice a „operei”.) Nu mă interesează avantajele materiale necuvenite pe care le-a obținut „doctorul”, ci pericolul pentru siguranța națională rezultat din darea armatei pe mâna unuia care nu are în realitate calitățile în considerarea cărora i s-a încredințat conducerea.

A doua problemă este una de ordin psihologic. De ce le trebuie oamenilor care nu au vocație academică și nu urmăresc o carieră academică, titluri academice? Dacă nu ești neam de prinț, de ce vrei să ai titlu de prinț, mai ales când știi că nu există nici moșteniri de cules? Asta este o boală a caracterului și oameni cu asemenea boli (din păcate mulți) nu au ce căuta în conducerea statului.

Ce este cu această fugă după titluri fără acoperire, a căror multiplicare a redus valoarea titlurilor cu acoperire științifică? Dacă și savanții și ignoranții au titlul de doctor, cum îi mai poți deosebi pe unii de alții? Cum știi cărora să le încredințezi anumite misiuni și cărora nu li le poți încredința? Efectele unei asemenea situații sunt cu atât mai grave cu cât, după expresia lui Moliere, „prostul savant (cu diplomă și aere de savant – nn) este mai prost decât prostul ignorant”.

Va trebui, fie să procedăm ca pe vremurile de demult când universitățile din metropolă puneau o ștampilă pe diplomele absolvenților fără valoare profesională cu mențiunea „Bun pentru colonii”, fie să inventăm un alt titlu, superior celui de doctor care să fie acordat cu exigența cuvenită celor care cu adevărat îl merită.

Cine aruncă piatra și de ce? 

A treia problemă este legată de calitatea persoanelor care aruncă acum cu piatra în plagiatorul Ciucă (personaj care, ca să zic așa, nu și-a plagiat, cum se pare, doar teza de doctorat, ci și imaginea de erou în război, onoarea, gradul de general și poziția de șef profesional al armatei, precum și chiar titlul de doctor)? Nici aceștia nu sunt ce vor să pară a fi. Unii sunt ei înșiși plagiatori. Cu toții sunt agenții unor interese detestabile intrate în coliziune cu grupurile de interese a căror armă este generalul doctor Ciucă.

Știm că acesta este un protejat al SUA. Știm, de asemenea, că acuzatorii săi publici sunt mâna lungă a USR; la rându-i „coloana a cincea” a neo-hegemonismului francez de inspirație macroniană în România. Prin urmare, se pare că avem de a face cu un atac de inspirație franceză împotriva unui premier (până mai ieri neinteresant pentru vânătorii de plagiate) de inspirație americană.

Câtă vreme generalul doctor Ciucă era membrul unui guvern ținut sub călcâiul USR, acesta era un „plagiator bun” sau, cel puțin, tolerabil. Nu ridicarea în rang a generalului a declanșat mânia împotriva plagiatului său, ci excluderea USR din „camera computerelor”, din cercul interior al puterii.

Sunt toate motivele să credem că aceia care au susținut aducerea lui Nick Ciucă în fruntea guvernului român, au dat și ordinul expulzării USR de la guvernare. Dacă este așa, ne aflăm în prezența unui alt episod al rivalității americano-franceze. O rivalitate a cărei cea mai recentă expresie este decizia Franței de a trimite efective militare sub steag NATO în România, pentru a o apăra în fața unui atac inactual și improbabil al Rusiei.

Inițiativa Președintelui Macron de a amplasa unități ale armatei franceze pe teritoriul român pe timp de pace, a fost salutată cu căldură și recunoștință de Președintele Iohannis (pe care liberalii, practic excluși de „tehnocratul” militar Ciucă de la guvernare, îl creditează cu „succesul” aducerii francezilor la Marea Neagră, probabil cu aprobarea Berlinului), în timp ce premierul general doctor Ciucă a mulțumit cu aceeași emoție deciziei similare a Președintelui Biden. Deocamdată armata rusă nu a apucat să invadeze nici măcar Ucraina (și probabil, în lipsa unei crize de nervi ori a unei neglijențe, nici nu o va face), dar armatele americană și franceză sunt pregătite să se așeze una în fața celeilalte în România, ocuparea acesteia fiind, potrivit Washingtonului și Parisului, deopotrivă, „dovada vitalității parteneriatului strategic” dintre ele (sic!).

SUA urmărește menținerea americanizării NATO și reafirmarea rolului conducător al Americii în ceea ce privește politica de securitate a puterilor europene aliate, anterior înstrăinate și frustrate de administrația Trump, în timp ce Franța dorește europenizarea NATO sub conducerea Parisului. Prin urmare confruntarea care se anunță pe teritoriul României suverane apare a avea loc între SUA și Franța, mai degrabă decât între SUA, Franța & Co., pe de o parte, și Rusia, pe de altă parte. În acest malaxor geopolitic a intrat și doctoratul dlui Ciucă.

Vârtejul geopolitic schimbă actorii pe scena românească 

Un aspect bizar al problemei a fost sesizat într-o analiză atentă a jurnaliștilor de la Cotidianul. Aceștia au observat că vectorul mediatic prin care s-a dat atacul principal împotriva presupusului plagiat al premierului a fost unul cu legături importante (inclusiv sub aspectul finanțării) în SUA (dar și cu mici metastaze austriece). Pe linia acestor legături apare chiar numele Președintelui Biden, alături de protejatul său Mark Gitenstein, precum și de însuși George Soros.

Despre ce poate fi vorba? Să fi supărat cu ceva Nick Ciucă? Să se fi arătat el prea moale în respingerea „ofertelor de nerefuzat” ale ministrului apărării francez, printre alții, privind achiziționarea de tehnică militară europeană? Să i se fi retras, oare, susținerea transatlantică?

Cele 600.000 euro de care vorbește Adrian Năstase s-ar putea explica prin nevoia agenților USR, ca antenă a geopoliticii franceze în România, de a cumpăra colaboratori în chiar tabăra americană. Ceea ce nu poate fi chiar ieftin. Angajarea unor „asasini profesioniști” din casa adversarului are darul de a face execuția mai sigură și totodată de a șterge urmele comanditarului. În speță ea este facilitată de afinitatea între soroșism și macronism.

În calcul mai poate fi luat și caracterul difuz al puterii în SUA, pe care puțini europeni îl înțeleg. Acolo puterea este fragmentată între o mulțime de operatori în cadrul sistemului de „checks and balancies” și adesea unii lucrează împotriva altora. Lucrul este cu atât mai posibil acum când societatea americană este mai fragmentată ca niciodată și când multiplele probleme (interne și externe) pe care le are administrația nu mai permit urmărirea în detaliu a fiecărei acțiuni a prepușilor de pe îndepărtatele maluri ale Dâmboviței. (Dovadă este și lipsa unui titular al postului de ambasador extraordinar și plenipotențiar al SUA la București, relația, presupus strategică, cu România fiind lăsată pe mâna unor diplomați de mâna a șaptea.)

În fine, dacă guvernul Ciucă ar cădea, nu este deloc sigur că USR ar veni la putere. Cota sa de popularitate în sondaje s-a prăbușit. Pentru ca populația să nu uite contraperformanțele useriștilor în administrarea țării, primarii lor din Timișoara, Brașov și București (în special al Sectorului 1) stau neclintiți la „datorie”. Nici PNL, castrat de generalul doctor și mai dependent ca niciodată de protecția Președintelui Iohannis, nici PSD, fericit să fi revenit la putere și să fi scăpat de teroarea useristă, nu au de ce schimba structura politică a majorității parlamentare.

Ceea ce se poate întâmpla, însă, este ca rocada plănuită pentru mai târziu la conducerea guvernului între PNL și PSD să se producă mai repede. Asta ar însemna un premier pesedist la fel de obedient (probabil Marcel Ciolacu), dar și punerea de acord a formei guvernului (devenit guvern condus de un premier PSD) cu conținutul puterii parlamentare (în care partidul principal este PSD). Iar PSD, să nu uităm, este partidul cel mai americano-conform din România.

Putem avea de a face, așadar, fie cu un atac userist (francez) comis formal cu mână americană, sau un atac american comis aparent cu mână useristă (franceză) care, oricum am lua-o, este de natură să aducă în locul unui premier (și unui guvern) pro-american, unul și mai pro-american. Deși dorința USR de a reveni la guvernare este maximă, șansele revenirii sunt minime. Cum minime sunt, într-o lume normală, și șansele generalului doctor Ciucă de a evita demisia.

În acest vârtej cu cauze geopolitice, presupusul plagiat al doctorului Ciucă este detonatorul unui conflict colonial și doctorul Ciucă victimă colaterală a dronelor aliate. De e sens în asta, el nu are nici o legătură cu democrația, cu morala și desigur, nici cu suveranitatea statului român. Iată motivul pentru a-i nega, deopotrivă, și pe plagiator și pe acuzatorii săi, și pe furul de inteligență și pe furii de suveranitate.

 

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 39

36 de Comentarii

  1. Adrian Nastase nu lanseaza fumigene fara un ce profit. In acest caz, se poate oare presupune deranjarea plasarii in ceva post a vreunui vlastar?

  2. Acest premier Ciuca nu da doi bani pe stiinta. Faptul ca pune la Adm. Rexervatiei Delta Dunarii un politruc PSD de la asistenta sociala, fara a fi biolog sau geograf spune multe, sustine mafia locala a constructiilor faraonice in delta. Nu stim sa ne aparam natura decat buzunarele mafiotilor.

  3. severin scrie bine si mult. ar trebui insa sa clarifice recunoasterea moldovei ca stat separat in momentuil cel mai favorabil al istoriei dupa pactul germano rus de la viena,cat mai ales ce e cu spionii, ca sa nu ramana fumigena afirmatia smulsa de un microfon varat in gura pe aeroport, de facto, tot un microfon i-a subrezit credibilitatea, spoiala de lider socialist cu care defila prin salile osce. atat de mare si atat de usor a fost de compromis de o fituica de presa de scandal. pacat de acest doctor in ce si care incearca sa clarifice o bartjocura cu titirile stiintifice acordate la tot felul de semidocti…

  4. Articolul face la inceput o perdea de fum combinand fapte reale cu ireale.
    Adevaratul scop este: Romania nu trebuie sa aiba un militar de profesie la carma acum in timp de probabil razboi. Plecand Ciuca , Romania devine VULNERABILA MILITAR.
    Avantajul este al rusilor, ungurilor dar si jaddanilor americani. Jaddanii castiga maxim economic din orice razboi.Neavand un militar la carma americanii vor prelua comanda armatei romane cu directia Moskova. Ciuca are un doctorat lafel de prost ca toate doctoratele din Romania. Nici macar nu trebuia sa existe doctorate in armata. Doctoratele sunt doar pentru fizica si chimie , biologie, medicina. Ciuca nu te lasa da-le UIE la tontzi.

  5. Na,..că n-a știut, că ar fi ”geopolitică”,. Poate se schimbă și mersul stelelor,.. doar e generalu român, premieru..Simplu bre, ai furat, deci pleci.. De ai onoare singur,.. de nu,.. cu a treia cizmă,.Iar, de cade guvernu, păi cu astfel de distracții ne-am obișnuit deja,..E trucul vechi de a fenta oile votante..pentru aceeași mărie cu altă pălărie..

  6. Revista presei:
    1. „Rectorul Universității din Cluj: Doctoratele au ajuns o simplă studenție. Am aruncat în derizoriu un sistem respectat din Evul Mediu( 19 IANUARIE 2016 )”

    2.” Avem probabil cel mai mare numar de doctori raportat la numarul de locuitori din Europa, o forma de ciocoism intelectual.Undeva intre 35 si 40 de mii”( 8 APRILIE 2015)

    3. „Spiru Haret”-ul lui Bondrea – absolvent la fara frecventa al scolii de partid „Stefan Gheorghiu” si conducator al Comisiei Superioare de Diplome si Doctorate, cea care a facut-o „doctor inginer” pe Elena Ceausescu – reprezinta culmea nereformismului si imposturii in Romania postdecembrista.
    „Restartul” societatii se va produce doar atunci cand produse gen Bondrea ( si tot ce inseamna invatamant particular sau diplome fara sa inveti ) vor fi aruncate si lasate la cosul de gunoi al istoriei.(5 MARTIE2018)

    etc.,etc.,
    Toate-s vechi si noi sunt toate !

  7. „Intr-o lume a amagirii universale, a spune ADEVARUL este UN ACT DE CURAJ.” — George Orwell. Multumesc.

  8. Atat timp cat statul plateste titlul de doctor in stiinte cu 15% la functia de baza plus la pensia bastana, basca onoruri in lume, si nu verifica ce plusuri aduce teza „doctorului in stiinte”, inseamna ca e furt pe fata cu acte in regula de la buget. Cam 100 milioane de euro plateste statul roman anual pentru aceste teze de doctorat care nu au o valoare mai mare decat un sul de hartie igienica. Mai nene, fa o inovatie, fa o inventie utila societaii si care se vinde pe piata libera si apoi da-te dottore. Restul e furt din sudoarea poporului! Cam 5000 de doctori in stinte sunt abonati la casa OPSNAJ!

  9. „Furaţi, autori, furaţi! Furaţi de sînteţi săraci şi aveţi gust bun; dar mărturisiţi păcatul vostru înaintea publicului, ca să scăpaţi de mustrarea cugetului şi de înfricoşata critică a înaltului tribunal al literaţilor!“ Aşa suna un îndemn „Cătră autori“ scris de Ioan Penescu în deschiderea unei traduceri intitulate” Hoţie din ideile unuia din Visurile lui Lebruin”, apărută la Brăila în 1840,
    cititi si „Plagiatul la români”, antologie de articole, pledoarii, eseuri sau cronici literare alcătuită de Pavel Balmuş (Editura Arc, 2004) şi care se ocupă de C. Negruzzi, Alecu Donici, G. Coşbuc, I.L. Caragiale, Lucian Blaga, Nae Ionescu, Al. Piru, Eugen Barbu şi Ion Gheorghe, scriitorii acuzaţi, cu dovezi mai mult sau mai puţin concludente, de a fi plagiat.

    Cititi si „Primii 14 plagiatori ai Academiei SRI rămân fără titluri, dar își păstrează diplomele”(Emilia Sercan 2019)

  10. d-le prof dr Adr Severin ,

    vad bine ca d-ta esti plin de energie deci cu deosebit respect trebuie sa va indemn ca decit sa activati pro-bono mai bine ar fi sa va alcatuiti un ONG- u cu care v-ati face mult mai util aceste Tari in bejenie .

    Napustindu-va asupra bietului premier cu tot felul de argumente contondente nu faceti decit sa faceti jocul PSD spre Anticipate .

  11. Uite cine vorbea de impostură, de caracter, onoare, vorbele acelea pe care marginalii le folosesc ca să-si facă și ei loc spre centru, mai în față!

  12. Daca statul ar elimina sporurile salariale obtinute in urma doctoratului (profesori, doctori, politisti, judecatori, administratie, ets), automat problema pandemiei de doctorate s-ar rezolva de la sine, natural. Cine are de adus plus valoare societatii si are merite deosebite nu o face pentru o majorare salariala. Daca ceea ce a pus in lucrarea de doctorat aduce o noutate in domeniu, atunci mai mult ca sigur nu vor intarzia sa apara si ceva banuti. PUNCT

  13. Romania nu este vulnerabila daca nu e Ciuca, Romania e vulnerabila daca avem o clasa politica „fara coloana” si fara pregatirea necesara si daca avem un stat major slab. Romania este vulnerabila daca avem cosi de topor iar unii si altii vin cu topoarele. O alte problema de logica este faptul ca problemele ” oamenilor mari” devin mici si se minimalizeaza pana la batista pe tambal iar problemele oamenilor de rand se maximizeaza si sunt utilizate ca steag de asalt . In rest , Ma ciuca al nostru , nu-i al nostru. In ceea ce priveste analizele domnului Severin , jos palaria! Repet, pacat ca a fost linsat, probabil tocmai pentru faptul ca este profesionist si nu coada de topor . Dl. Adrian Nastase ar trebui sa-si reclibreze relatiile cu romanii adevarati.

  14. Romania nu este vulnerabila daca nu e Ciuca, Romania e vulnerabila daca avem o clasa politica „fara coloana” si fara pregatirea necesara si daca avem un stat major slab. Romania este vulnerabila daca avem cozi de topor iar unii si altii vin cu topoarele. O alte problema de logica este faptul ca problemele ” oamenilor mari” devin mici si se minimalizeaza pana la batista pe tambal iar problemele oamenilor de rand se maximizeaza si sunt utilizate ca steag de asalt . In rest , Ma ciuca al nostru , nu-i al nostru. In ceea ce priveste analizele domnului Severin , jos palaria! Repet, pacat ca a fost linsat, probabil tocmai pentru faptul ca este profesionist si nu coada de topor . Dl. Adrian Nastase ar trebui sa-si reclibreze relatiile cu romanii adevarati.

  15. In romania a tunat de i-a adunat..O țară de hoți și hoții mai teribilă, nu cred că mai există in lume,. Și asta după ce se ”dezvăluie” cum prețurile energiei sunt mari din cauză căpușării, a firmelor permise patriotic să umfle prețul in stil nerușinat dintre producător și consumator,. deci nu rușii bre, nu ei , nu ”drujba lui Dumnezeu” așa cum se zicea și gâștele ortodoxe erau convinse și in cazul hoțiilor de păduri.. Oriunde te uiți nu vezi decât tâlhării, decât mizerie umană, decât impostură, nerușinare și mai ales prostie, multă multă prostie..

  16. În scumpa noastră Românică,totul e o glumă,inclusiv doctoratele.

  17. Ce m-au mai hulit in gand si in versuri cele doua HAITE securistoide cand afirmam din startul detonarii bombei ca nu are importanta „bomba” care oricum nu a facut ravagii, cum ii sta bine unei bombe, important fiind actul in sine!!! Dar nu din acest motiv ca Dl Severin imi confirma asertiunea vreau sa il felicit, cat faptul ca si-a luat inima-n dinti sa treaca la
    un ATAC COMBINAT contra fostului camarad de haiducie post-Lovitura de Stat Comintern, Tanase PATRU case, plus dependintele
    si contra regimului stalinist TRADATOR al Romaniei care l-a legendat pe Nicky Racanu’ in fruntea bucatelor! Deasemenea vreau sa profit de ocazie si sa punctez cateva aspecte nelamurite in superba analiza a detaliilor care, insa, isi pierde din brizanta in evaluarea geopolitica pe care o viza. Daca Racanului i se zice Nick la FILIALA Comintern Langley, cum i se zice la subfiliala Pentagon? Sa posede acolo un alt nume de cod? Cunoscand faptul ca MILIARDARUL Comintern Söros e si mai apropiat de CIA decat Nick si ca a creat multe partide, sindicate si ong-uri in Romania, printre care si USr, stau si ma intreb: O fi defectat Söros trecand la Filiala Comintern Bruexelles, subfiliala Paris? Asa ar reiesi din prezentarea Dlui Severin ca aflandu-se in spatele „bombei”, seful subfilialei, Macrou, cunoscut ca patron al retelei PLUS, Ciocolosh!
    Raspunsul e clar, cominternistul Söros submineaza CIA la ordin superior de la Moscova care in cadrul scenariului e la cutite cu Washingtom-ul si in relatii cordiale in sfarsit afisate cu Parisul…De aceea e bine sa reluam relatiile cu POPORUL FRATE CHINEZ, popor care are demnitatea sa se recunoasca BOLSEVIC, chiar daca aplica temporar, pana la MAREA RESETARE marxistoid/bolsevicoida, NEP-ul Parintelui bolsevismului, Lenin/Parvus!!! Am constatat ca expresia caduca a lui Trotzky a fost modernizata, „tomberonul”…
    „lada de gunoi a istoriei”

  18. Se fuge de ce se-ntîmplă acum în Canada mai tare decît fuge dracu’ de tămâie. Aceasta dovedește că răscoala canadiană este adevărată.

  19. A vazut toata Romania , cit de profesionist este . nastase ,este : “specialistul” care nu exista .
    Mai sunt citiva , si au fost citiva profesionisti in politica (din fostul PSD). nastase adrian , este parallel cu politica .

  20. Ministrul bulgar al Apărării a declarat luni, într-un interviu „Vom avea soldaţi bulgari care vor executa această sarcină pe teritoriul bulgar cu comandă bulgară”…
    Deveselul măCiucă Cel Plagiatorr, da’ iEurou dă popotă? No comment!

  21. ANDREI – Ai perfecta dreptate ! Statul acorda un spor de 15 % hotilor care au furat – pt. ca plagiatul este furt ! Aceasta ticalosie poate inceta daca tot Statul – guvernul psd- pnl – , ar desfiinta acest spor , prin OUG ! DE ce nu o face ??? SA spuna prof. dr. SEVERIN . Nu se poate sa nu stie .

  22. Sustin tot ceea ce a scris despre el……..
    Dark Winter

  23. @ nu ma intereseaza parerea …

    Adr Nastase este AUT din Politica . Parerea lui este egala cu a noastra .

  24. Eu zic ca nu va ataca terestru Ucraina si va ataca punctual doar bazele militare si depozitele, apoi centralele electruce su aeroporturile. Asa au facut mereu americanii. Cand popirul ucrainian va muri de foame o sa alunge Editat de la putere.

  25. Dl Severin a scris un eseu-analiza de geopolitica foarte documentat si foarte dur. Arata ca un lego, ca o geometrie a cauzelor si consecintelor manevrelor politice din Romania captiva intereselor hegemonice UE – SUA…Situatia economica-politica-culturala a Romaniei, prinsa in vartejul intereselor UE ( Frantei si Germaniei) cat si ale Nato( SUA), s-a deteriorat in asemena hal incat se vorbeste de pierderea identitatii nationale si culturale,de depopulare programatica, de metisare si islamizare. Cu asemenea „doctori” si „academicieni” militari ori civili, in contextul agravat de globalism, autoritatile publice pierd respectul populatiei. In loc să susţină profesionalizarea, pe care pretind că o reprezintă în ochii alegătorilor, partidele democratiei-de-cumetrie susţin in fapt parvenirea leneşilor şi oportunistilor lor în dauna personalitatilor care îşi oferă efortul de a inova, de a schimba cursul societatii inspre BINE.
    Secolul 21este marcat de cei ce ştiu mai bine cum să profite din plin de ştiinţă, să anticipeze şi să‑şi folosească un minimum de resurse pentru a obţine rezultate maxime. Trebuie să ştim ce vrem, iar aceasta este o decizie fermă, politică şi profesională deopotrivă. Deoarece construcţia unei ţări începe cu ceea ce ştiu să facă tinerii şi cu lucruri pe care astăzi foarte puţini le mai fac. Cangrena politică, elita-artificială ( „doctorii” cu rol de infestare socială) descompune de peste 30 de ani societatea românească, aducând România contemporana într‑o poziţie foarte vulnerabilă faţă de vecinătăţile( Rusia, Ungaria…)care şi‑au păstrat dinamismul politic şi vitalitatea culturală…

  26. Vulnerabilitatile (viciile de tot felul / prostie)decidentilor sunt platite tot de masa buzunarita, iar acestui cazon Ciuca, fiindca si-a batut joc de demnitatea si onoarea militara, ar trebui sa-i plesneasca obrazul de rusine (apoi, la ce sa te astepti de la un oltean carierist cu ifose si pretentii de erou si mare destept?), si din aceste cauze a ajuns tara colonie si moneda de schimb a tuturor limbricilor imperiali.

  27. Merge într-o bună zi un țopârlan la oraș, să caute un doftor.
    Intră într-o clădire somptuoasă de birouri și începe să citească de pe plăcile atârnate la uși:
    „Doctor în drept”…
    „Doctor în drept”…
    „Doctor în drept”…
    „Doctor în drept”…
    „Doctor în drept”…
    „Doctor în drept”…

    Disperat că nu găsește ceea ce avea trebuință, o întreabă pe femeia ce ștergea holul cu un mop:

    „- Doamnă dragă, dar aici sunt numai doctori în drept?”
    „- Păi după cum vezi, TOȚI SUNT DOCTORI ÎN DREPT. Dar ție ce-ți trebuie și nu găsești?”

    (la care răspunde țopârlanul cu disperare)

    „- Eu caut un DOCTOR ÎN STÂNG, fiindcă mă doare COIUL STÂNG!”

  28. …asta e ÎNTREBAREA ÎNTREBĂTOARE din spatele tuturor întîmplărilor mișcate din culise de amerloci!
    WW1 a fost ocazia dorită de masoneria de la Washington (ce pînă atunci a făcut timp de 100 de ani exerciții ca la grădiniță în America de Sud,
    http://www.romania-actualitati.ro/eduardo_galeano_si_povestile_americii_latine-75451
    cu oligarhii și popoarele de sclavi de trei colori din țările bananiere și cerealiere) de a ieși în lume și a prelua controlul total (pentru că, trimițînd corpul expediționar ce a răsturnat echilibrul pe frontul de vest inclusiv cu „gripa spaniolă” adusă din New Mexico, și dominînd Europa ieșită înfrîntă din război – inclusiv Imperiul Britanic, cu pierderile imense ce le-a avut, iar de Germania trădată de bancherii „germani” cu tikiye, veri ai celor plecați la oportunitățile de jaf de pe Wall Street, nici nu mai vorbim! – a devenit pilonul economic și financiar necontestat), ce a avut apoi grijă să nu-l mai cedeze, ci să-l amplifice, pînă azi! Control bazat pe armate și pe Dolar, ajutat de WW2 și de conflictele mai mici din ultima sută de ani.
    …iar Dolarul este acum TIPĂRIT FĂRĂ CONTENIRE, zi și noapte, și de la criza economică din 1929-33 NIMENI NU ȘTIE ce cantitate de astfel de hîrtie igienică există pe piețe, și ce acoperire mai poate avea în realitatea economică.
    Da’ ei controlează fraierii din întreaga lume, prin această „enigmă” a lui Polichinelle… Eu cred că valoarea US $ tinde spre asta:
    https://www.bankofbotswana.bw/content/history-botswana-currency

  29. Solutia ar fi simpla, ca in cazul verificarii permiselor auto : examene pentru verificarea cunostiintelor, cu un minim obligatoriu, verificarea daca respectivul macar stie ce pretinde ca a scris (??) in lucrarea pe care o semneaza ! Si, la fel ca in cazul permiselor auto, sint absolut convins ca mai mult de trei sferturi sint FALSURI ! Problema este ca si cei care ar trebui sa controleze sint la fel de hoti, si ei cu titluri masluite si deci simtindu-se cu misca pe caciula, nu vor face nimic !

  30. Pe vremea mea, toti oltenii in armata doreau sa devina tablari, ori sergenti ori „plotoneri” … timpurile s-au schimbat si acum toti vor sa devina doctori …

  31. Sa ne mai lase dl. Prof.dr. Severin în pace! Sa încerce sa își intarce grafomania prestând zile munca în favoarea comunității. Aia pe care a tradat-o la Bruxelles.

  32. A încerca să găsești acum, în condițiile de astăzi, o legătură între un presupus plagiat din urmă cu aproape 20 de ani și geo-politică, în timp ce alte zeci de mii de doctorate ridică aceleași suspiciuni tot de atâția ani și nimeni nu a fost în măsură să le clarifice, este de-a dreptul nepotrivit, nedrept dacă nu chiar tendențios, suspect și imoral. Subiectul nu poate fi clarificat în câteva zile, săptămâni sau luni iar cei care bat darabana, știu asta. De ce o fac?

  33. În mod cu totul întâmplător, s-a aflat că Maria Ciucă (soția), în perioada 2019-2020, a fost angajată în cadrul Ministerului Apărării, unde primea un salariu de 50.602. Datele arată că soția generalului în rezervă primește și o pensie specială în valoare de 59.772 lei pe an.
    Te doare și capul cât de ieftini sunt unii și cum nu se mai satură!

  34. PM Ciuca , nu a fost dovedit plagiator . Este ciudat ca un jurist severin , face acuzatii nedovedite . Daca n-o fi altceva ?

  35. Dl. Ciuca va fi dovedit plagiator. Doar ca in 11 luni, cand ii expira mandatul. Dupa care pleaca la NATO. Ne lasa si asta cu ochii in soare…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.