Senatul României: Un contract de credit nu mai constituie titlu executoriu

Senatul României a adoptat un proiect de lege care stipulează că toate contractele de credit, inclusiv contractele de garanţie reală sau personală, încheiate de o instituţie de credit nu constituie titluri executorii.

Practic, proiectul a abrogat art. 120 din OUG nr.99/2006, cel care stabileşte că orice contract bancar este titlu executoriu contra debitorului. Consecinţa abrogării este că o executare silită contra debitorului nu va mai fi posibilă dacă creanţa băncii nu va fi fost în
prealabil constatată de instanţă. Propunerea legislativă a fost inițiată de senatori din toate grupurile parlamentare și a fost aprobată cu 61 de voturi pentru, 2 voturi împotrivă și 2 abțineri.

Inițiatorul proiectului, senatoarea Cristiana Anghel, și-a motivat propunerea prin faptul că mii de oameni sunt evacuați din locuințe în urma unor executări silite demarate de bănci sau colectori de creanțe, fără a se li se da șansa unei opoziții sau unui apel la hotărârea instanței de încuviințare a executării silite.

„În dreptul nostru procesual civil, în totală contradicţie cu dreptul Uniunii Europene, încheierea prin care se încuviinţează executarea silită a unui contract de credit bancar (titlu executoriu în el însuşi, care nu are nevoie de o soluţie judiciară favorabilă pentru a fi pusă în executare silită) nu este supusă niciunei căi de atac. Debitorului aflat în această situaţie i se permite o contestaţie la executare, dar aceasta se poate dovedi inutilă, întrucât ea nu suspendă executarea, ceea ce
înseamnă că între timp locuinţa debitorului sau a familiei sale poate fi executata silit”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

În ultima vreme, mai ales în speţe pronunţate contra sistemului judiciar spaniol (similar în multe privinţe cu cel românesc), s-a decis la Luxemburg că e inadmisibil ca debitorului să i se refuze dreptul de a se opune la încuviinţarea unei executări şi de a cere îngheţarea efectelor unui contract care este suspect de a fi împănat cu clauze abuzive, mai ales în acele cazuri în care obiectul executării silite îl reprezintă casa de locuit a debitorului şi a familiei sale, se mai arată în nota de fundamentare.

Guvernul a formulat un punct de vedere negativ asupra propunerii legislative și a avertizat că abrogarea articolului are consecințe și asupra altor titluri de credit sau înscrisuri cărora legea le recunoaște putere executorie, precum cambia, cecul sau biletul la ordin.

“Abrogarea acestei dispoziții ar determina insecuritatea raporturilor juridice, de natură să aducă atingere principiului securității raporturilor juridice, consacrat de art. 1 alin (5) din Constituția României”, a arătat Executivul.

Senatul este prima Cameră sesizată, propunerea legislativă urmând a fi dezbătută și de membrii Camerei Deputaților.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cristian Cretu 866 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.