Dănuț Lupu, dat în urmărire

update

Dănuț Lupu a fost deja dat în urmărire după ce a fost condamnat la închisoare.

update:

“Până la urma urmei, nu am omorât pe nimeni, nu am furat bani, nu m-au prins drogat, nu m-au prins băut. Astea sunt legile în România, nu avem ce face. Eu le respect, dacă ei au considerat că sunt un pericol public nu am ce să fac“, a declarat fostul fotbalist Dănuț Lupu după decizia de condamnare.

Într-o intervenție la Fanatik.ro, Lupu spune:

Eu trebuie să mă predau, acum, în 6 ore, Pe undeva, poate, nu știu dacă am făcut bine sau rău. Eu sunt plecat de o săptămână din țară, am să mă întorc sâmbătă sau duminică și am să mă întorc să fac ce îmi cere statul.

Dacă eu sunt plecat și dovedesc că am plecat să-mi fac niște analize. Eu cred că sănătatea omului e mai importantă ca orice. N-am spus că fug, n-am spus că nu accept. Dar voi veni sâmbătă sau duminică”, a spus Dănuț Lupu care a izbucnit în plâns în timpul dialogului cu moderatorul Horia Ivanovici.

 

Fostul fotbalist Dănuţ Lupu a fost condamnat definitiv, luni, de Curtea de Apel Bucureşti la 7 luni şi 10 zile de închisoare cu executare, după ce a fost prins conducând fără permis.

Curtea de Apel Bucureşti i-a respins apelul fostului fotbalist şi a menţinut decizia de condamnare aplicată în luna februarie de Judecătoria Cornetu.

Potrivit presei sportive, Dănuţ Lupu a rămas fără permis de conducere în aprilie 2001, când a fost prins băut la volan. A încercat în mai multe rânduri să redobândească carnetul de conducere, fără succes.

A fost prins de mai multe ori conducând fără permis, ultima dată în iunie 2022, când a fost oprit de o brigadă a Poliţiei Rutiere, care i-a întocmit dosar penal, fiind apoi trimis în judecată.

În februarie 2023, Judecătoria Cornetu l-a condamnat la 7 luni şi 10 zile de închisoare cu executare, având în vedere că el mai avea o condamnare anterioară de 6 luni cu suspendare, primită în iulie 2020 la Curtea de Apel Galaţi, tot pentru conducere pe drumurile publice fără permis.

„În primul rând, regret ce s-a întâmplat. Am fost nevoit. Pur şi simplu, mă duceam la spital. Îmi era rău şi martorii au declarat acelaşi lucru. Acum, ştiţi cum e în viaţă, chiar dacă faci anumite greşeli, eu spun că dacă le faci în interes de sănătate… Până la urma urmei, e greşeala mea. Nu aş schimba nimic, pentru că eu cred că sănătatea fiecărui om e mai importantă ca orice”, declara la acea vreme Dănuţ Lupu pentru ziarul Gândul.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

24 de Comentarii

    • Furtul l-a comis în Grecia , niște haine de blană ,la începutul anilor ’90 . Era la Panathinaikos. Avea în sânge ilegalitățile dar,probabil ,comunismul le-a ținut în frâu .Eeeei dar în capitalism altă treabă ,mai sensibil ,cu excepții,cu scutiri medicale , cu discriminări, mai scrii o carte . Lejereanu …

  1. & E cu fotbal și retrogradare, la Dinamo, tocmai se încheie ediția 2023-2024,?

  2. Acest fost jucator de NATIONALA , nu este cetatean al acestei tari ??? El nu trebuie sa respecte legile ??? Poate , era baut sau drogat ??? Nu se spune !!! La fel ca la NASTASE !!! Prea mica este pedeapsa , avand in vedere ca el trebuia sa fie un exemlu de INTEGRITATE !!!

  3. Cam dur, golan, consumator.Pare barbat tare , de ce (se) plânge?
    Pe de altă parte , toti cei prinși fara permis + bauti fac închisoare?

  4. are tupeu ..(editat)..ma intreb ce a facut acest (editat)in ultimul timp…ani de zile…catiani a jucat asta fotbal???a surprins la inceput..dar „stofa” s a dovedit a fi ..de cea mai proasta calitate..no si acu …planje tara ..dupe creerul…atrofiat..care promite caaa…nu scapam de el asa de ..usor…din partea mea p;oa sal puna si presedinte..ca..gabarit si lene are pa masura..malacului..ex…care si el o freaca de cativa ani..peee ..zalariu de ex-presedinte..biata tara ..bieti romani..

  5. (editat) de Bode de ce nu face închisoare?…a condus un minister cu permis fals!…

  6. Da, da….
    Biata tara, bieti romani ….care l-au ales.
    Romanii nu sunt de vina, doar cei pe care i-au ales sunt de vina!

  7. A luat condamnare mai mare decat pentru accident mortal din culpa care se da cu suspendare. Ce Justitie de cacao!

  8. Normal ca plange ..Daca era seeenator ,deputat sau varza de bruxelll nu patea nimic.Normal ca sistemul ,,lucreaza,,ca niciodata.La multime e un nume cunoscut,l-au aruncat ca pe capul lui Motoc ca ,,justitia,,,lucreaza.Am spus,si mai repet..Asa zisa ,,justitie,,e pentru scapat si albit toti politrucii acestei tari.Nu dau doi bani gauriti pe ,,justitia,,mafioata si corupta.Numai hoti si banditi.

  9. Dacă sentinţa reflectă cu adevărat situaţia de fapt şi sensibilul domn Lupu a fost prins de mai multe ori circulând fără permis de conducere la volan, eu nu văd ce mai este de discutat. Iar argumentul că nu a omorât pe nimeni este cretin, pentru că instanţa nu l-a condamnat pentru omor. Dacă era la prima abatere, o pedeapsă cu executare era foarte discutabilă, dar nu este cazul aici.

  10. ..ca oamenii mai plang asta o stiam..si si din aprropriue ezperenta daaaa ca zanut este omul tzee planje….mda lacrimi de crocodile..cata valva face insu asta si daca as intreba aleatoriu..mataali dishi l planji…cati oare ar sti a raspunde fara sa staarneasca rasu ori ..compasiunea..lasa ti bree omu …asta I dintre cei care se descurca…caaa ce face de vreo cincizeci de ani…se descurca si inca cum..ei daca I vre un ordin sa l bocim pe lanut dupu…io ..nu l ezecut..ordinu vreu s zac,,astuia I s a potrivit manusa fotbaulul romanescu;..chiar l a ridicat in grad ..un nime devine …lulu dinamovistu…

  11. Deci, asta a fost prins baut la volan si i s-a suspendat permisul.
    Apoi a mai fost prins de cateva ori FARA permis. Ultima oara se scuza ca mergea la spital ca se simtea rau. Pai dacat-i e rau nu urci la volan (si asta e interzis), rogi pe altu’ sa te duca sau chemi salvarea. Nu lesini in timp ce conduci si mai omori pe cineva.
    Acuma e dat in urmarie pt ca iar la spital spune este.
    Va dati seam cat de prosti ii ia pe romani daca se justifica cu astfel de motive copilaresti, de gaga?

  12. @ A fost vreo ”lege specială” ca din 2001 să nu mai obțină permis auto, vreo 22 de ani, ?

  13. & De văzut dacă îl pun pe Lupescu șef la Dinamo și se ”împiedicau” de Lupu, care e mare și de la Galați, ?

  14. & ,,Răzvan Lucescu, discurs dur după Panathinaikos – PAOK 2-2”
    Digisport

  15. Alt dac liber fara scrupule.Care face ce vrea muschii lui.Ca doar piciorul cu care da in minge nu are minte.

  16. caca maca Iti dai seama? Da ce zici de sectantii acului si seringii care in ciuda avertismentelor primite cu privire la porsirca geno si neurotoxica administrata, avertismente care privesc si siguranta celor din jur, deci o gramada de sectanti mor in timp ce conduc masini si avioane producand pagube colaterale. In timp ce vorbim. Si or sa mai produca tot atatia morti, pe cat se poate. Tu citesti ceva sau esti un doar router care faci ping?

  17. adica daca era la prima abatere si omora 2-3 oameni ca huidu, lua cu suspensare! asa zieti voi ca era corect, sau probabil ca e batran si nu are viata inainte ca fiul judecatoarei stiti voi care.

  18. Cîteodată ți-e silă să-ți lași gândurile între atîtea mizerii.
    Va făcut rău Dănuț Lupu? Care-i deosebirea între a lovi alte mașini sau, Doamne ferește!, pe cineva cu carnetul suspendat sau nu? De fapt de o vreme i se zice, mai adevărat, pe nume, permis. Adică cineva-ți permite, te lasă, precum lasă stăpînul sclavul să facă ceva.

  19. Silviu Lung sau Huidu au omorat oameni si n-au facut puscarie dar aveau permis. Permis de ucis. Legi de rahat.
    Puteau sa-i dea cu suspendare si sa-i dea o amenda sa-l usture.

  20. A rămas fără permis în 2001, a picat de mai multe ori apoi examenul. Cum o fi luat prima oară permisul? A contact că era fotbalist? Omul a zis că ce dacă n-am permis, eu tot conduc, că ma știu cu șmecherii din MAI, dau un telefon și se rezolvă. S-a schimbat generația, a căzut „spatele”. Legea nu se negociază. A fost prins de mai multe ori fără permis, așa că nu mai merita să ia cu suspendare. Uite, de aia merge la bulău!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.